„Trebuie ca și buzoienii să se implice, nu doar primăria și armata”
Cine trece pe noua Cale a Eroilor din Buzău și aruncă un ochi peste gardul cimitirului va observa multitudinea de flori apărute la baza crucilor militarilor căzuți la datorie.
Inițiativa aparține preotului Mihail Milea și al fundației sale.
Cu prilejul resfințirii Bisericii Eroilor o mulțime de copii și nu numai au sădit flori ori au lăsat ghivece pe lângă cruci.
„Adoptă un Erou e un proiect de suflet al meu și al Fundației Sf. Sava. Ideea e de a implica și societatea civilă nu doar primăria și armata în înfrumusețarea acestei zone, mai ales că primim adesea oaspeți din țară și chiar din străinătate. Cei care nu pot duce ghivecele personal în Cimitirul Eroilor le pot lăsa la biserică ori la sediul fundației”, a precizat preotul Milea.
Din păcate există și un mic neajuns.
Sunt puține crucile soldaților români, în general acestea aparținând militarilor nemți și austrieci, adică tocmai ale invadatorilor.
Probabil că reprezentanții ambasadei Germaniei vor fi impresionați de grija deosebită manifestată în ultima perioadă față de acest cimitir.
Nu știm dacă soldații români căzuți în al doilea război mondial atât pe frontul de est cât și pe cel de vest beneficiază de asemenea atenție.
Citește și articolul: Agentul local, făcut KO după ce s-a aplecat după pix! CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Bună ziua!, în legătură cu mormintele soldaților nemți, ele au fost îngrijite de voluntari din armata germană veniți în România. Să învețe și soldații români să aibă grijă de mormintele eroilor noștri.
S au depus și se depun eforturi deosebite de la muncitori la directori pentru evenimentul din aceste zile. BUNUL DUMNEZEU A ȚINUT CU NOI!!!!
Așa este Anonimule de la 10:57, între anii 2003-2006 au venit câteva serii de militari germani care au îngrijit mormintele soldaților germani, dar au avut și sprijinul deplin al militarilor români, în special al celor din unitatea militară de peste drum de cimitir. Mărturie stau două plăci aflate în Cimitirul Eroilor. Du-te și aruncă o privire, după aceea să dai cu pietre. Nu știu de ce, dar tot postează unul sau mai mulți indivizi cu nickname-ul ”Anonim”, care tot aruncă cu noroi în militarii români, cu fiecare articol postat aici care face cât de cât referire la Armata Română. O fi având individul în cauză ceva frustrări de tot defulează pe aici?!
Sunt mai multi cu siguranta.
Daca nu completezi decat primul camp, cel cu comentariu apare automat ca Anonim.
Si e mai bine Anonim decat Gheo sau alte pseudonime penibile.
Principal e continutul comentariului nu pseudonimul folosit.
Acum nu mai are importanță naționalitatea celor care au pierit pe front .Au fost soldați și unii și alții .Au ucis și ei la rândul lor ,ca să nu fie uciși .Toți merită să fie cinstiți la fel .