Peste locuitorii acestei comune s-a descărcat sacul cu vești bune

După mulți ani nu tocmai fericiți, peste locuitorii din V. Pașii a început a se descărca sacul cu vești bune.

Mai întâi a fost informația și apoi punerea în practică a circulației prin comună a autobuzelor Trans-Bus.

Ulterior, din cauza concurenței, și transportatorul privat a redus considerabil prețul biletelor.

Apoi a fost anunțul reparării podului de la Vadu Pașii, iar acum se lucrează deja la el.

De câteva zile s-a înființat pe străzile și ulițele comunei și cea mai plăcută surpriză.

Strabag a început să toarne 10 kilometri de asfalt, în cadrul unui proiect cu fonduri europene.

Asfaltul pornește de la Gura Câlnăului, imediat după podul de tuburi de peste Câlnău, și se continuă prin toate celelalte sate ale comunei.

Mai jos s-a inserat lista completă cu toate străzile pe care s-a turnat sau urmează a se așterne mixtura asfaltică.

În aceste zile „istorice” pentru comunitate, primarul stă mai puțin spre deloc la primărie. E pe ulițele comunei, veghind la calitatea lucrării și discutând cu localnicii. La Gura Câlnăului se amenajează podețele către curțile oamenilor, iar în satul Vadu Pașii se toarnă primul strat (5 cm, al doilea urmând să aibă 4 cm).

„După acești primi 10 kilometri, în a doua parte a anului se vor mai asfalta încă 8,8 kilometri. Acest proiect e pe PNDR, cel de la toamnă pe PNDL II. Sper să se termine anul viitor și podul, iar apoi mai avem la Vadu Pașii două proiecte mari. Canalizare și înființarea reței de gaze naturale”, a precizat Gheorghe Firon.

Sat Gura Calnaului:

  • DS 6 – Str. Podul Calnaului 1 -190.00 m;
  • DS 7 – Str. Podul Calnaului 2 —62.00 m;
  • DS 4 – Str. Oltului – 560.00 m;

Vadu Paşii:

  • DS 4 + DS 21 – Str. Ionut Barbu – 1118.00 m;
  • DS 2 – Str. G. Bacovia – 155.00 m;
  • DS 6 + DS 20 – Str. M. Eminescu -1000.00 m;

Sat Bajani:

  • DS 3 – Str. A. I. Cuza – 382.00 m.
  • DS 1 – Str. C. Porumbescu — 230.00 m;
  • DS 17 – Str. Vadului — 150.00 m;
  • DS 12 – Str. B. P. Hasdeu – 140.00 m;
  • DS 7 – Str. V. Alecsandri 380 m;
  • DS 13 – Str. L. Blaga – 286.00 m
  • DS 5 + DS 6 – Str. Vlad Tepes- 193.00 m;
  • DS 11 – Str. M. Eliade – 308.00 m;

Sat Focsanei:

  • DS 5 – Str. G. Cosbuc – 406.00 m;
  • Ds 3 – Str. Ion Creanga – 408.00 m;
  • DC 243 – 1970.00 m;

Sat Stancesti:

  • DS 24 – Str. Teiului – 214.00 m.
  • DS 15 – Str. Piersicului — 367.00 m;
  • DS 9 – Str. Zengu – 196.00 m;

Sat Scurteşti:

  • DS 16 – Str. Gospodari — 408.00 m;
  • DS 14 – Str. Leoaica – 454.00 m.

loading...

11 comentarii la „Peste locuitorii acestei comune s-a descărcat sacul cu vești bune

  • Lucrarile de canalizare si gaze se vor face si pe strazile care se asfalteaza in acest an ?

    Răspunde
  • Da !!La anul si la multi ani.In vadu-pasii se vorbeste de gaze de aproape 30 de ani.

    Răspunde
  • Ma sa moara mata cu gazele tale !!!!
    Discutiile pt priectul privind gazele au fost in toamna anului trecut si pana acum nu a fost la Vadu-Pasii nici un proiect privind gaze in comuna !!!!

    Răspunde
  • Trica vezi de treaba ca nici unchitu nu te voteaza

    Răspunde
  • Actuala conducere face ceva pt comuna si au multe in plan !! FELICITARI

    Răspunde
  • Dacă tot se promite canalizare ce rost mai are să cheltuie banii pe șanțuri și podețe?

    Răspunde
  • Se lucrează ,dle ,chiar se face treabă .Cam așa ar trebui să arate un demnitar jucător ,Eu ,unul mă bucur foarte mult când văd cum se implică primarul și cred și primăria ,la reconstrucția orașului și județului Buzău .Mai văd și eu lucruri bune prin media buzoiană ,nu numai nenorociri .Cred că în ultimile alegeri am avut și un pic de noroc .

    Răspunde
  • Bai localnic, mama a murit….sper sa moara si ma-ta !!

    Răspunde
  • Ok, nimic de zis, trebuiau astfaltate si acele comune, dar intreb si eu pe onorabilii reprezentanti ai Consiliului Judetean, au fost in ultima perioada pe drumul Vintila Voda-Lopatari? Deci acela nici nu-l poti numi drum, este o chestie care are crater langa crater, groapa langa groapa ,este un adevarat cosmar sa mergi pe acolo! Pe cand se va interveni in acea zona?

    Răspunde
  • Starda Orasului spre camp,nu este inclusa in proiect?de ce?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.