Pacient în pantaloni scurți și tricou în cort: „Mi-au clănțănit dinții de frig, eram vânăt!”

Experiență nefericită pentru un buzoian care a ajuns în cortul de triaj de la intrarea în spital.

Ștefan Papuc a căzut de pe o scară și s-a deplasat în grabă spre spital doar în pantaloni scurți și tricou. Cum s-a întâmplat să fie și o zi friguroasă, acesta a dârdâit de frig în orele în care a așteptat în cort.

„Am stat acolo în cort de la 16.45 până seara la 23.50 în pantaloni scurți și tricou. Nu am avut nicio sursă de căldură. Era un frig de-mi clănțăneau dinții. Eram vânăt de frig. La in moment dat eram vânăt de frig. Când am ajuns acasă am făcut o baie fierbinte. Pentru că-mi era atât de frig, nici n-am simțit că apa frige”.

Atenție, nu e prima postare de acest fel. Și alți pacienți, ajunși din diverse motive îmbrăcați subțire în cort, au reclamat că au dârdăit de frig.

În concluzie,

chiar dacă vă doare (tare), când plecați spre UPU (cu ambulanța sau în alt fel) aveți grijă să vă îmbrăcați bine.

Ar mai fi și varianta ca angajații spitalului să cumpere un aparat de produs căldură care să poată fi pornit în zilele răcoroase.

Pacientul reclamă orele multe de așteptare și o eroare

Înainte de a cădea de pe scară, Ștefan a stat 14 zile în izolare la domiciliu, întrucât s-a întors din Anglia.

„Ghinion, la 15.30 am căzut cu o scară de aluminiu, cam de la trei metri înălțime. Aveam dureri, mi s-a umflat piciorul, probabil entorsă. În jur de 16.45 m-a adus la urgențe cu mașina cumnatul meu. La poartă ne-a preluat un asistent medical care m-a întrebat dacă am fost în străinătate. Din păcate, acest individ cred că a scris că am fost adus direct din izolare și că sunt suspect de C-19. Mi-am dat seama mai târziu e greșeala făcută, când infirmiera de la poartă m-a întrebat dacă salvarea m-a adus direct din izolare, că așa întreabă dl. doctor. În concluzie, ei nu știau unul de celălalt și că un prost suferă de frig”.

După experiența nefericită, Ștefan Papuc și-a încheiat sever povestirea.

„Dați-mi voie, domnilor doctori, să nu vă mai consider eroi. V-ați permis să vă jucați cu sănătatea și nervii mei. Rușine, să vă fie!”.

Personalul medical: „Cerem scuze și înțelegere!”

Pe de altă parte, personalul medical din spital roagă pacienții să fie înțelegători în această perioadă.

„Criza coronavirus, măsurile speciale de protecție care trebuie luate în această perioadă (doar îmbrăcarea-dezbrăcarea costumului ia o jumătate de oră) și afluxul mare de pacienți care ajung la UPU (care nu sunt investigați la alte spitale, cabinete de medicină de familie, policlinici etc.), toate acestea duc la creșterea timpului de așteptare. Cerem scuze și înțelegere, e o perioadă dificilă, specială, și pentru pacienți și pentru personalul medical”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.

loading...

6 comentarii la „Pacient în pantaloni scurți și tricou în cort: „Mi-au clănțănit dinții de frig, eram vânăt!”

  • Eu zic să fie mărite salariile personalului medical. Merită…

    Răspunde
  • Paza bună trece primejdia rea – zice o vorbă din popor ! Se știe de existența celor 2 corturi pre-Covid de la UPU astfel încât în șocul provocat de o posibilă internare să ne asigurăm cu îmbrăcăminte proprie, ceva mai groasă. Nu se știe cât stai la mâna destinului ( adică a personalului aferent), nu știi dacă ești norocos ori ghinionist , ce-ți rezervă viitorul – deci să ne luăm singuri măsuri… Sper că scuzele oferite de personalul secției UPU sunt autentice și demne de o cauză mai bună . Succes tuturor !

    Răspunde
  • Ar trebui ca colegiul medicilor sa se autosesizeze din oficiu dar nu are cine.

    Răspunde
  • Ha ha ha hai ca suntem bătaia de joc a instituțiilor statului pe care le plătim. Domnule manager care stai de vorbă cu pacienții ca pe maidan cu mâinile în buzunar nu toti suntem proști așa cum credeți. Mai întâi, domnule toma, sa împărțiți prin tot buzăul lavoar. puneți si la acele wc -uri din upu pt ca sîntem mulți care ne spălăm pe mâini după ce ne ștergem la fund.

    Răspunde
  • Domnul Zoican nu poate fi numit EROU IN BLUGI SI TRICOU SI O MASCUTA, EROI SUNT CE-I CARE MUNCESC. DOMNUL NU ARE INTERES DE A AJUTA BONLAVI. STAU SI MA INTREB DE CAND INTRI ÎNTR-UN SPITAL DIN ORASUL BUZAU TE SIMȚI CA ESTI DATOR SI NU AI PLĂTIT NIMICA LA STAT ? PAI DACA DOMNUL ZOICAN SE POARTA ASA INFIRMIERELE pe noi ne ia LA BATAIE. TRAIM TOT IN COMUNISM SI NU NE MAI DEZVOLTAM ASA DRAGI BUZOIENI.

    Răspunde
  • D-lui Stefan Papuc ii recomand sa citeasca romanul ,,Asa s-a calit otelul”, al lui Nicolai Ostrovski si il asigur ca le va ramane profund indatorat medicilor si asistentelor care l-au tzinut in frig. Are astfel mari sanse sa ajunga un fel de Rambo mioritic, supravietuind in orice conditii.
    Ii reamintesc totodata ca la fel se caleau si luptatorii spartani, sau soldatul Ivan la Stalingrad.
    Noroc cu pandemia, ca ne-a mai calit un pic!…..[Leo]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.