La primărie și pe str. Ostrovului. Picături în capul buzoienilor de la aerul condiționat. Știați că sunt nocive ?
Suntem pe trotuar pe strada Ostrovului, aproape de Piața Centrală din Buzău.
Trotuarul e îngust, pe carosabil trec în continuu mașini.
La un moment dat pietonul ajunge în dreptul unei case de amanet.
Pe pereți, două aparate de aer condiționat, cu țeava de eliminare a condensului situată la mijlocul trotuarului.
La fiecare secunde cade câte o picătură.
Mai devreme a trecut un domn cu chelie, urmează o tânără mămică ce împinge un cărucior cu un prunc înăuntru.
Dacă domnul a zis merci după primirea picăturii, mămica, mai precaută, a vrut să ocolească, dar n-a avut spațiu de manevră.
La primărie, pe partea cu părculețul, e la fel. Câteva țevi de la aparatele de aer condiționat picură constant pe trotuarul îngust și uneori în capul trecătorilor.
Problema, căci e o problemă, i-a fost sesizată reporterului buzoienii.ro de un cititor informat, care a trimis la redacție următorul mesaj:
„Picăturile de condens de la aparatele de aer condiționat pot fi periculoase, în special pentru copii. Aparatele de aer conditionat filtreaza aerul din incinte si retin pe textura filtrului microorganisme, bacterii. etc. Prin condensul care se elimina, se spala de fapt filtrele. Prin urmare, acest condens contine substante nocive. Pentru evitarea contaminarii mediului înconjurator si a persoanelor din jur, normele sanitare si cele SSM prevad obligativitatea colectarii acestui condens in vase inchise si a evacuarii ulterioare, controlate, în canalizare. În prezent, normele UE interzic ca acest gen de aparatura se fie livrata fara recipientul de colectare condens, amintit mai sus. Din păcate, la noi, in strada, la tot pasul, curge condensul în capul trecătorilor. Concluzia ? Angajații institutiilor statului nu își fac datoria pentru care sunt platiti de la buget”.
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Tu erai ba domnul cu chelie?
Asa e peste tot prin oras, chiar si pe trotuare mai largi. Sunt destule aere conditionate montate cu scurgere in capul vecinilor.
Peste tot în ţară sunt probleme de genul ăsta, mai ales în Bucureşti, aşa că asta e o chestie banală pe care ne-o împărtăşeşti într-un articol de toată jena. Ceea ce a spus cititorul acela mi se pare si mai banal. E ca si cum ti-ar cadea o cărămidă în cap din senin, o picătură cu atât mai greu. Nu mai sunt subiecte pe timp de caniculă se pare…sunteţi penibili pe bune!
O problema care trebuie rezolvata! Scurgerea condensului nociv pe capul oamenilor sau pe pervazul/geamurile vecinilor nu e tolerabila!