Românii au ajuns să se facă unii pe alții CRETINI!

Creșterea numărului de cazuri la nivel național și posibilitatea unui nou lockdown duce polemica dintre români (unii dintre ei și așa cu moralul la pâmânt) la cote nebănuite (de ură și dușmănie).

„Sunt niște cretini cei care nu sunt de acord cu un lockdown imediat. Dacă nu se intervine acum, urgent, cu restricții severe în privința circulației persoanelor se va ajunge la un dezastru umanitar. Cei care se mai gândesc în condițiile astea la economie sunt cretini de-a dreptul. Dă-o naibii de economie! Altfel, vor muri zeci de mii de români, secțiile de ATI nu vor mai face față!”

„Sunt niște cretini cei care solicită lockdown în România pentru a doua oară. Bă, nebunilor, vreți să distrugeți de tot economia? De la câteva sute care mor de coronavirus o să se ajungă la mii de români care vor muri de foame! A mai fost lockdown o dată și ce-am rezolvat ? Nimic! dacă închideți tot de unde vor mai fi bani pentru spitale, salarii și pensii ? Sper ca guvernanții să aibă minte și să nu se ia după toți cretinii”.

După ce românii s-au împărțit acum câțiva ani în pro și contra Liviu Dragnea (mai înainte a fost Băsescu), acum arțagul e provocat de (măsurile) coronavirus

Din păcate, opiniile moderate sunt tot mai puține, locul fiind luat de exprimările exaltate. Se întâmplă nu doar pe facebook, între necunoscuți, ci și între politicieni și ziariști.

Gaz pe foc pun și proximitatea alegerilor și opiniile politice divergente. Dă-ne, Doamne, înțelepciune să putem trece și peste asta.

loading...

Un comentariu la „Românii au ajuns să se facă unii pe alții CRETINI!

  • Adevarul este ca in mare parte chiar au dreptate.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.