S-a adus pământ de acolo. La fiecare stejar s-a presărat câte o mână

Buzău, 1 decembrie 2020. N-a mai fost defilare de Ziua Națională.

În schimb, în oraș s-au întâmplat întâmplat două lucruri care vor dăinui peste ani. S-au plantat 775 de stejari și s-a dezvelit în parcul Crâng un monument dedicat celor 775 de eroi buzoieni din Regimentul 48 Infanterie.

Au depus azi coroane de flori Primăria Bz, Consiliul Județean, Prefectura, Armata, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei și Primăria Deleni (jud. Iași)

Tot de la Deleni, locul unde sunt înhumate într-o groapă comună, sutele de eroi buzoieni, s-au adus azi mai multe coșuri cu pământ.

„La rădăcina fiecărui stejar plantat s-a presărat și o mână de pământ de la groapa comună de la Deleni. Cred că am reușit azi, măcar simbolic, să ne aducem eroii acasă”, a precizat primarul C-tin Toma.

Cea care a adus pământul a fost viceprimărița din comuna ieșeană

Grație a ceea ce s-a făcut în ultimele zile (Monumentul Eroilor și sutele de stejari plantați), Parcul Crâng va deveni (și mai mult) un obiectiv turistic important al orașului Buzău.

La rădăcina fiecărui stejar s-a pus și câte o plăcuță cu numele fiecărui erou buzoian

Pe lângă faptul că a fost până acum un bun administrator al orașului Buzău, Primarul Toma s-a preocupat să aibă și acțiuni prin care să întărească buzoienilor simțămintele de patriotism local și național. Vezi Calea Eroilor, expoziția foto din pasajul de pe Bd. Unirii, avionul și locomotiva, statuia lui Marghiloman, refacerea Domului și a bisericii din Cimitirul Eroilor etc.

„În al doilea mandat, voi căuta să pun accent și pe cultură, educație, recăpătarea identității și mândriei de a fi buzoian”

loading...

Un comentariu la „S-a adus pământ de acolo. La fiecare stejar s-a presărat câte o mână

  • La Deleni-Iasi era o tabara de refacerea a bolnavilor de tifos si alte boli care au decimat militarii din primul WW. Acolo acestia erau ingrijiti in bordeie sapate in pamant la marginea satului Deleni.
    Era echivalentul spitalelor Covid-19 actuale, din care nu ai sanse sa iesi decat mort.
    In acele timpuri efectivul unui regiment era format din 800-2000 militari. Deci apreciati singuri cati romani au murit fara sa fie macar raniti in lupta…….[Leo]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.