Mesaj pentru un primar din Buzău. Ce „vină” poartă
E mesajul scris pe asfalt pe drumul județean către Vulcanii Noroioși, între Joseni și Policiori.
Cel vizat e Vasile Săcuiu, noul primar PMP din comuna Scorțoasa.
Conform localnicilor mesajul ar fi fost scris de câțiva asistați social din comună, nemulțumiți că noul edil i-a pus la muncă. Mai exact să strângă bălăriile și gunoaiele de pe drumul județean.
Mesaj localnic: „Felicitări domnului primar pentru inițiativa de a-i scoate la muncă. Se vede ceva în doar câteva săptămâni. Cât despre indivizii care fac așa ceva , cei 7 ani de acasă lipsă își spun cuvântul. Urât, așa ceva trebuie pedepsit”
Primar Vasile Săcuiu: „Sincer nu m-a preocupat, nici nu m-a frământat cine a făcut-o și de ce. Sper să fac cât mai multe lucruri bune în comună, iar ei să aibă ce scrie”
La alegerile din septembrie, Vasile Săcuiu (fost cadru didactic și viceprimar la Scorțoasa) a obținut 572 de voturi față de 391 cât a luat Aurora Radu (candidat independent susținut de PSD).
Citește și:
Ar fi trebuit să scrie m… Neagu și m… PSD pentru starea jalnică în care se află acel drum județean. Este parțial neasfaltat, iar unde este asfaltat, este denivelat. În schimb, Neagu le-a dat bani moldovenilor pentru investiții.
La fel de jalnic este și drumul județean de la Oreavu către Ziduri.
Repet, județul Buzău are cele mai proaste drumuri județene din țară. Sper că Neagu este mulțumit de “realizările” lui în ceea ce privește infrastructura rutieră.
Pe de altă parte statul ar trebui să încurajeze munca, nu statul degeaba. Venitul minim garantat ar trebui să dispară. Cei care au așa ceva sunt folosiți, de regulă, de primari în interesul lor.
Sa nu uitam si CEL MAI PROST DRUM NAȚIONAL, Buzau-slobozia. Neagu, Ciolacu …
Este semn ca primarul ii pune la munca pe puturosi si marlani……[Leo]
DN Buzău – Slobozia este jalnic, cel puțin porțiunea din județul Buzău.
CJ Buzău = Zero.
În schimb avem administrator al județului unul de 30 de ani, despre care nimeni nu a auzit și care nu s-a remarcat decât cu faptul că este fiul lui tac’su. Asta ne lipsea? Administrator? Atunci Neagu și cei doi wc-președinți de ce mai există în organigrama cj?
Banii pentru investiții și așa puțini și sifonați uneori, ar fi mai mulți dacă nu ar fi salariile mari și multe în CJ Buzău.