Aceasta e o stație de autobuz! „Jumătate din ele sunt neconforme”. Iată și alte poze de pe Valea Buzăului și Slănicului.

Ai da multe răspunsuri dacă cineva te-ar întreba ce reprezintă fotografia din stânga.

Dar că ea arată o stație de autobuz cu siguranță că nu te-ai gândi.

Imaginea a fost surprinsă aproape de Buzău, în comuna Vernești. de vicepreședintele CJ Buzău, Adrian Petre.

„După tragedia de la Cernătești, când doi oameni au fost loviți de o mașină lângă stația de autobuz, am demarat un control amănunțit al tuturor stațiilor de autobuz pe de rutele rurale. Deocamdată am fost pe Valea Buzăului și pe Valea Slănicului. Am constatat că jumătate din aceste stații sunt neconforme. Fie sunt amplasate în curbă, fie pe trecerea de pietoni, fie în pantă, ca să nu mai vorbim de modul jalnic în care multe din ele arată.

Din păcate, pozițiile acestor stații a fost alese demult, când nu era traficul de acum. Am mers în control cu reprezentanți ai Poliției Rutiere, de la Administrația Drumurilor de pe lângă Consiliul Județean, dar și ai primăriilor din zonă. După constatări, urmează a se trece și la măsuri. Sper că până la finalul acestui an să mutăm stațiile găsite în neregulă. Vor fi hotărâri ale Consiliilor Locale după ce vor primi avize de la poliție și de la administrația Drumurilor Județene”, ne-a declarat Adrian Petre, vicepreședinte al CJ Buzău.

Citește și articolul: Ce mai crește gospodarul buzoian la bloc ? Curci! Iată mai multe fotografii din cartierul Unirii

Statia din curbă de la Cernătești
Statie langa trecerea de pietoni
statie fara copertină
Stație la Jgheab, comuna Mânzălești

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.