CADOU DE 170 DE MILIOANE PENTRU MEDICII CARE SE ANGAJEAZĂ LA BUZĂU! IATĂ CE TREBUIE SĂ FACĂ ACEȘTIA!

Câte 29 de milioane de lei vechi vor primi bonus, adică bani în afara salariului, medicii care se vor angaja în 2017 la Spitalul Județean Buzău.

Banii respectivi, echivalentul a două salarii minime, vor fi oferiți vreme de șase luni. Așadar, în total, medicii respectivi vor primi o primă de instalare de 174 de milioane de lei.

E drept că suma respectivă se va impozita, iar în mână medicii vor rămâne cu mai puțin.

În schimb, medicii nou angajați, vor trebui să semneze un angajament că vor profesa la spitalul buzoian minim trei ani.

În caz contrar vor trebui să restituie cadoul primit. Inițial, în proiectul adoptat în ultima ședință de consilierii județeni, perioada în care medicii erau legați de glie se întindea la trei ani.

„La propunerea domnului Zoican și cu care am fost de acord am hotârât reducerea perioadei de la trei la doi ani” a precizat Emanoil Neagu, șeful CJ Buzău.

„Era prea mult trei ani. Mă tem că unii medici ar fi fost intimidați, iar inițiativa n-ar mai fi avut mare efect” a explicat și consilierul Zoican, șef la UPU Buzău.

Stimulentul financiar nu se va aplica însă decât la primii zece medici care se vor angaja la Buzău. Măsura vizează acoperirea cu medici în principal la secțiile deficitare: UPU, medicină internă, oncologie, boli infecțioase, urologie și neurologie.

Măsura poate stâni și mici nemulțumiri printre medicii care lucrează de ani buni, în condiții dificile, în spitalul buzoian. Aceștia n-au primit niciodată un astfel de stimulent. Printre medici se vor face și glume de genul „îmi dau demisia, sunt reangajat și iau stimulentul”.

Auraș Tereacă

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.