Unirii, Transilvaniei, Industriilor. Toma a anunțat cu care se începe

E știrea zilei la Buzău. S-a terminat cu toate contestațiile, Strabag va asfalta/moderniza cele trei artere mari din Buzău: Unirii, Transilvaniei și Industriilor.

Toma: „Se începe din aprilie cu Aleea Industriilor”

„Sunt bucuros azi. În sfârșit, putem da drumul la cel mai mare proiect cu fonduri europene de la Buzău, 18.5 milioane €. Primul bulevard mare cu care se începe e Industriilor. Chiar din aprilie, e gata și proiectul tehnic! Pe Transilvaniei și Unirii se va întârzia puțin, dar nu mult, pentru că Strabag va trebui să se pună de acord cu Compania de Apă, au și ei, tot pe fonduri europene, de tras niște conducte de apă/canal. Probabil că se va face și pe Transilvaniei și Unirii carosabilul plus un trotuar, urmând ca pe al doilea trotuar să se tragă țevile respective”, a anunțat azi primarul Toma.

Toma: „Continuăm în ritm accelerat modernizarea Buzăului”

2021, anul marii asfaltări la Buzău

În ciuda pandemiei și a crizei economice provocate de aceasta, 2021 va fi un an foarte bun pentru infrastructura orașului Buzău. În afară de Unirii, Transilvaniei și Industriilor, peste câteva zile se va anunțat câștigătorul licitației și pentru Bd. 1 Decembrie, Bd. Republicii și str. Iazul Morilor din Broșteni.

În plus, Urbis se va apuca peste câteva săptămâni de o altă stradă importantă – Horticolei. Cele cinci echipe de la Urbis vor rezolva în 2021 și alte străzi mai mici din Buzău.

Citește și:

loading...

3 comentarii la „Unirii, Transilvaniei, Industriilor. Toma a anunțat cu care se începe

  • Mă bucur foarte mult că după 20 de ani CENUŞII pe care i-a cunoscut Buzăul, 20 de ani de regres şi stagnare din toate punctelle de vedere, 20 de ani în care mafia boşcodistă şi-a bătut joc cum a vrut de acest oraş şi de cetăţenii lui, adăpându-se nestingherită din bugetul local, s-a găsit în sfârşit un PRIMAR care să ne facă cinste nouă, buzoienilor !
    Acesta este CONSTANTIN TOMA şi este primarul pe care îl merităm cu toţii. Nemaiîncăpând niciun dubiu că este omul faptelor, omul proiectelor de anvergură, omul care pune umărul cel mai mult la relansarea şi dezvoltarea Buzăului, omul cel mai potrivit să conducă Buzăul.
    Şi când vedem un asemenea primar extraodrinar, care face atâtea şi atâtea lucruri bune pentru cetăţenii urbei sale (şi asta într-un ritm accelerat) , nu putem să nu ne întrebăm noi, buzoienii, oare cum s-o fi simţind acum în sinea lui fostul primar Boşcodeală când vede ce e în stare să facă succesorul lui ? El, care nu a făcut mai nimic în cei 20 de ani !
    Cât despre răzleţii critici şi duşmani ai primarului actual, Dumnezeu să vă mai înţeleagă ! Dacă nici această MINUNE de primar Toma nu vă poate mulţumi, atunci fie nu vă funcţionează bine creieraşul, fie sunteţi proşti de-a binelea ! Cu scuzele de rigoare.

    Răspunde
  • Singurul lucru bun facut de Boscodeala a fost schimbarea infrastructurii retelei de termoficare,retea care Toma a renuntat la ea.Dupa ce buzoienii ,cu centrale termice proprii, vor fi obligati sa-si monteze cosuri de fum cu lungimi peste aticul blocurilor ,vom vedea cat de mult va mai fi de apreciat nea’Toma…

    Răspunde
  • Dacă firma autohtonă contestatară nu ar aparține unui serviciu secret românesc, Damigeană era de mult băgat la beci. Regula e simplă. Nu se aprobă proiecte cu cofinanțare europeană dacă grosul banilor nu se întorc în Vestul Europei. Mai pe șleau, grosul bănuților trebuie să ajungă în Austria, via Strabag. Logica contestării nu poate fi decât știrbirea încrederii votanților în actualul primar. Să nu care cumva să aibă susținerea masivă a electoratului și astfel să încurce socotelile jupânilor pe care nu-i votează nimeni niciodată.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.