Inaugurată de Paște! Mândria comunei de lângă Buzău

Bucurie pentru comunitatea din Mărăcineni. Chiar înainte de Paște a fost inaugurată crucea de 18 metri care va servi drept troiță pentru viitoarea biserică și mănăstire din comună.

Crucea este luminată noaptea și se vede din drumul județean care traversează comuna și chiar din orașul Buzău.

Dumitru Constantin, primar Mărăcineni: „Aici, pe acest deal, de lângă Potoceni, urmează să înființăm și o mănăstire cu hramul Sf. Împărați Constantin și Elena. Vom aduce mai multe măicuțe, le vom construi chilii pe acest deal. Se va construi și biserică și cimitir, satul Potoceni e în extindere, am primit încuviințare pentru înființarea parohiei Potoceni 2, ni s-a repartizat deja un preot”.

Crucea are 18 metri înălțime, cu o fundație solidă până la 30 de metri în adâncime. Se iluminează nocturn automat, cu un senzor care simte când se face întuneric. Are paratrăznet și un glob roșu în vârf pentru avertizare nocturnă.

Primar Dumitru Constantin: „S-au realizat multe în comuna noastră în ultimii ani și se vor mai face. Dar, zic eu, era cazul să facem și ceva pentru suflet”

Citește și:

loading...

7 comentarii la „Inaugurată de Paște! Mândria comunei de lângă Buzău

  • Asta ne mai lipsea, le avem pe toate in comună, vai de mama noastră. Cât o fi costat? Ai idee Auras?

    Răspunde
  • Da, corect !
    Cum spitale avem mai ceva ca-n Elvetia, scoli si infrastructura rutiera mai ceva ca-n Germania, apoi chiar era timpul sa mai punem si de o manastire… Se cam inputinasera, ce-i drept, in ultima vreme… Riscau sutanistii sa devina specie protejata de lege. De fapt chiar sunt ! Afaceri in toate domeniile, impozit ioc, donatii si subventii ca la balamuc…stiu…scutul crestinatatii in fata islamului…esenta romanismului…apoi daca-i asa merita clar sa fie o suprarasa cu privilegii inegalabile!
    Hai sictir!
    BOR, aceasta corporatie, cu parfum de grup infractional organizat, ramane inchistata in conceptii si dogme demne de evul mediu. Pedofilia si homosexualitatea sunt la nivel de arta prin seminarii si manastiri, sutanistii se relaxeaza in resorturi turistice de lux, adeseori cu circuit inchis, se trateaza in spitale din strainatate…apoi chiar ca le da mana sa insiste cu impartasania cu aceeasi lingurita, cu taxe abuzive si nefiscalizate, cu imixtiunea in viata politica…cu lectiile de moralitate…etc
    Sarlatanii cu crucifix nu realizeaza ca se duc tot mai jos in sondajele referitoare la increderea populatiei in institutiile fundamentale ale statului. Si nu ma mir deloc!
    Vant din pupa si-un praz verde, BOR !

    Răspunde
  • Fiare si LED-uri pentru suflet. Bravo! A trecut timpul crucilor pe varf de deal, cam bate spre parodie daca te apuci acum de asa ceva. Dar ce sa faci, e la tara, nu se baga de seama.

    Răspunde
  • Un motiv de mandrie era : ce comuna curata avem, ce oameni gospodari, ce garduri vopsite, etc
    Nu o cruce de fier
    Prostul pana nu-i fudul…..

    Răspunde
  • Dar gazele cand in comuna? Dar capela din Maracineni cand? Cati bani au fost investiti in acea cruce de fier? si pentru cine?

    Răspunde
  • Anonim , eu nu inteleg de ce vrei GAZE ? CAND AI CRUCE 🙂 🙂 🙂

    Răspunde
  • Asta votezi !!!!!!!!!!!! Asta ai !!!!!!!!!!!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.