ȘEFA ITM BUZĂU: „PATRONII ȘI MUNCITORII ÎȘI ASUMĂ RISCUL. A CRESCUT PRACTICA MUNCII LA NEGRU”
Directorul ITM Buzău, Cecilia Manolescu, a prezentat azi în Colegiul Prefectural o analiză in-extenso asupra muncii la negru din județul Buzău:
„Vorbim despre un furt la adresa statului, pentru că nu se plătesc taxe. În ciuda miilor de controale pe care le-am făcut la angajatori și a zecilor de amenzi dictate, concluzia este una negativă și, pentru mine, surprinzătoare. A crescut numărul angajaților la negru. Tot mai mulți patroni și muncitori își asumă riscul. Amenda pentru patronii prinși în offside este între 100 și 200 de milioane de lei vechi. Deocamdată am mers doar pentru amenda minimă”.
Anul trecut au fost controlate 1442 de societăți, unde lucrau peste 35 de mii dintre angajații din județ. S-au dat 65 de amenzi și 21 de avertismente. S-au depistat 430 de persoane ce lucrau fără contract de muncă, iar un angajator s-a ales cu dosar penal.
Cecilia Manolescu i-a avertizat pe angajatori că în perioada imediat următoare se vor face controale asupra respectării deciziei guvernului de majorare de la 1 februarie a salariului minim de la 1250 la 1450 de lei.
Auraș Tereacă