Unirea Buzău – Țintești, schimbă regulile fuziunii dintre localități
Unirea dintre Buzău și Țintești ar putea modifica procedura fuziunilor la nivel național.
La propunerea orașului Buzău, Asociația Municipiilor din România (AMR) a votat în unanimitate o rezoluție prin care localitățile mai mici care doresc alipirea să beneficieze de facilități.
La ședința AMR, alături de Boc, Toma și ceilalți primari a participat și prim-ministrul Florin Câțu. Urmează ca rezoluția să să transforme în proiect de lege și apoi, prin vot în Parlament, să devină lege.
C-tin Toma: „Dragi buzoieni,
Ieri, 12 iulie 2021, la București s-a desfășurat, Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, unde s-a votat în unanimitate de către colegii primari de municipii din România, o Rezoluție privind unele facilități care să încurajeze localitățile mai mici să se unească cu orașele de lângă ele.
Am avut această inițiativă pentru ca locuitorii din Țintești să plătească aceleași impozite ca și până acum, pentru o perioadă, primarul de comună să devină viceprimar, iar consilierii locali să își poată continua mandatul până la primele alegeri la termen.
Mâine 14 iulie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal se va supune aprobării Hotărârea de CLM prin care se va decide ținerea Referendumului de unire a municipiului Buzău cu comuna Țintești, pe 26 septembrie 2021.Hai să facem Buzăul mare! Țintești spre o viață mai bună!
Vezi mai jos VIDEO cu discuțiile din cadrul Asociației Municipiilor din România.
Dacă unirea dintre Buzău și Țintești se va înfăptui va urma la nivel național o avalanșă de astfel de fuziuni.
Avantajele sunt multiple, pentru toată lumea. Orașele găsesc teren pentru dezvoltare (noi fabrici și cartiere), iar comunele primesc ajutor pentru dezvoltarea nivelului de trai (apă, gaze, canalizare, asfaltare, transport în comun, modernizare, școli, etc.)
Se știe, orașele cu populație mai mare (inclusiv suprafață) obțin mai facil proiecte cu fonduri europene, parte din ele fiind direcționate către fostele comune.
Citește și:
Cred ca ar trebui folosită si infrastructura veche din zona industrială, e păcat sa distrugem atâta teren agricol pentru dezvoltarea industrială iar vechea zona zace in paragina in mare parte.
România are nevoie de reformă administrativă: desființarea județelor și crearea regiunilor, iar o UAT (Unitate Administrativ-Teritorială) să aibe minim 5.000 de locuitori. Astfel, se vor face economii la buget, mult mai puțini bugetari, iar banii europeni vor fi mai ușor de accesat deoarece se va face pentru zone mai mari, pentru regiuni. Toate comunele din jurul municipiului Buzău ar trebui să se unească cu municipiul Buzău.
Unirea cu Țintești este cea mai proastă variantă. Nu aduce plus valoare municipiului Buzău, ci doar comunei Țintești. Va crește prețul terenurilor și cam atât. Primăria Țintești nu deține prea multe terenuri. În municipiul Buzău există destule terenuri, unele cu hale, unde pot să vină investitori. Doar că, primarul Toma nu este deschis la astfel de inițiative. Atragerea de investitori care să creeze locuri de muncă va duce la dezvoltare.
Ideea asta cum ca daca se uneste Buzau cu Tintesti se face rost de spatiu vital pentru dezvoltare ….. nu tine !
Cine impiedica investitorii sa construiasca fabrici si depozite logistice in Tintesti acum , cine opreste dezvoltatorii imobiliari sa construiasca vile si blocuri in Tintesti acum ? In Spataru sint construite si vile individuale si ansambluri rezidentiale de catre dezvoltatori ?
Asta nu inseamna ca sint impotriva fuziunii ci voi vota ” pentru ” sa se mai desfiinteze sinecuri . Foarte multe comune au pina la 1.000 locuitori si nu au bani nici macar de salarii ( Primar , Vice , Secretar , Contabil , Casier , Referenti , Agent agricol , Asistent Social , Consilii locale , Directori de scoli si asa mai departe .
Chilii , Odai ,Canesti , Valea Salciei au fiecare din ele sun 500 locuitori scriptic , cu dominiliul acolo , in realitate maxim 250 de resortisanti !
Trebuie ca un UAT comuna sa nu poata exista fara cel putin 5.000 rezidenti ! Pur si simplu desfiintate prin Lege sau eventual sa nu mai primeasca nici un leu de la Buget pentru ” reechilibrare ” Buget Local !
Si din 88 Primarii vor ramine cca 35 , cheltuielile inutile vor scadea !
Câți dintre primarii din AMR vor să unească municipiile cu comunele natale? Demersul lor este sabotat chiar de către inițiator prin omiterea unor amănunte ” minore”. Păcat. Poate nu toți iau hotărâri atât de obscure și întreabă oamenii înainte de a hotărât ceva important. Mulțumesc, am alte planuri pentru ziua aceea. Vizitez comuna Țintești! Toată ziua!
Nu exista nici un argument de bun simt pentru unirea intre Buzau si Tintesti; acest subliect nu ar trebui sa mai existe
Ce jocuri de cuvinte găsește domnul Primar! Cu astea este excepțional! Cu explicațiile logice nu stă deloc bine (ca să publice redacția comentariul deși nu e asta o garanție). Soliciți o explicație logică și primești o potrivire de vorbe. Cineva e pe lângă subiect sau nu înțelege că nu toți credem în viziuni apărute în cine știe ce circumstanțe.
„Țintești spre o viață mai bună!”
Aflăm acum că avem o uriașă responsabilitate fără să ne dăm măcar seama de asta. Am crezut la început ca e o altă glumă din plictiseală sau remușcare a Primarului față de cetățenii comunei natale , dar iată ca gluma asta se complică. Dintr-o zi de Luni care se anunța banală, Buzăul devine placa turnantă a dezvoltării țării. Declanșăm avalanșa miniunirilor la nivel național sau lăsăm țara pradă subdezvoltării regionale? Depinde de noi să fim la înălțimea așteptărilor chiar dacă avem de analizat doar vorbe, aceleași vorbe așezate altfel și nici acelea coerente.
Grea misiune. Țara este cu ochii la noi și situația devine și mai greu de judecat pentru că AMR cere modificări legislative. Aleșii (cei din comune) au nevoie de garanții legislative că vor avea ce au presupus că vor avea (sau chiar mai mult) până la finalul mandatului chiar dacă ei lucrează oricum numai pentru binele comunității, iar avantajele comunității sunt copleșitoare în urma miniunirilor. Sunt doar avantaje multiple și copleșitoare, nu există dezavantaje de nici un fel pentru nimeni dar știți voi, cămașa e mai aproape și nu poți ști niciodată ce-i pică lu sefu’. Mai bine să scrie în lege. Penibil. Cer cetățenilor să voteze ceva neexplicat, scos din pălărie, dar vor garanții pentru domniile lor. Maxima încredere. Oamenii ăștia se tem de consecințele propriilor acțiuni dar vor să le legitimăm noi. Vor să spună „asumati-va răspunderea” pentru ceva ce nici noi nu știm ce înseamnă dar suntem convinși că e bine pentru toată lumea. Pardon. Răspunderea este a altcuiva. Ar fi util să pot spune că aceasta unire este o viziune și nu este o halucinație ca să pot fi de acord sau nu. Până atunci, stau acasă tocmai ca să nu facă și alții uz de ceață.
Am aflat că și comunele au o asociație! ACOR. Această asociație are alt punct de vedere privitor la uniri, este formată tot din primari, dar sunt primari de comune. Unii sunt primari în comune învecinate cu municipii, așa cum este învecinată comuna Țintești cu Municipiul Buzău. Acești primari de ce nu văd beneficiile incontestabile ale unirilor? Nu văd un punct de vedere al Primarului de la Țintești. Este necunoscută poziția clară a posibilului viitor viceprimar al Municipiului Buzău și este inexplicabilă tăcerea asurzitoare dinspre Țintești.
Nu ați citit dvs. Primarul din Țintești și întreg consiliul local Țintești s-au pronuntat în favoarea unirii. Nici nu s-ar fi declanșat referendumul dacă nu s-ar obținut undă verde de acolo. La Țintești s-a întrebat prima dată.