Meciul e în direct pe canalele de sport
Gloria a deschis scorul în minutul 26 în deplasare cu Hermannstadt.
Mijlocașul Cristian Ciobanu a găsit un culoar bun de pătrundere, apărătorii adverși nu l-au atacat, iar jucătorul Gloriei a șutat plasat în stânga portarului.
După gol, Gloria a jucat mai bine și a fost la un pas de a obține și un penalty la hențul lui Bejan.
Din păcate, înainte de pauză, Gloria a fost egalată. După o pătrundere și o centrare de pe dreapta, Balaure a agățat balonul și a trimis din apropiere în plasă.
În startul reprizei a doua, gazdele au făcut 2-1 după ce mijlocașul Alhassan a șutat imparabil, cu efect din marginea careului.
Problemă, Gloria. Tinerii sub 21 de ani de la Gloria, Oteliță și Oltean joacă slab, sub media echipei (handicap Gloria). De partea cealaltă Pantea și Oroian joacă bine (avantaj Hermannstadt). Reporterul a făcut această remarcă întrucât în campionatul trecut Pârvulescu, Tucaliuc și Nedelea jucau la nivelul seniorilor, ba uneori și peste!
În minutul 73, Petrișor Petrescu (Hermannstadt) nimerește transversala. Un minut mai târziu, Ekollo ratează egalarea, șut în portar din poziție excelentă.
În minutul 76, fundașul Gloriei, Ghinga, vede „roșu” direct, fault de ultim apărător la pătrunderea lui P. Petrescu.
S-a terminat 2-1 pentru Hermannstadt, rezultat puțin frustrant pentru buzoieni care ar fi putut obține mai mult.
Etapa viitoare, Gloria joacă în Crâng cu „U” Cluj.
Pentru a vedea (VIDEO) golurile CLICK AICI.
Gloria: Stoian – Oteliță, Wiktoroski, Ghinga, Toma – Ciobanu, Mondragon, Cârstocea, Oltean – Ekollo, Chica-Roșă.
La Gloria au ieșit Cârstocea și Mondragon pentru a intra Lopez și Alex Munteanu.
Hermannstadt: Pop – Pantea, Bejan, Stoica, Opruț – Lungu – Balaure, Alhassan, Năstăsie, Oroian – Buhăcianu
Ghinion impotriva celei mai bune echipe din serie, puteam sa avem mai mult noroc si sa nu fi picat din prima etapa in deplasare fix cu Sibiul, o echipa preponderent alcatuita din jucatori de liga 1 si care probabil va promova la pas anul asta. Echipa nu a jucat rau dar se vede lipsa de omogenitate si va fi greu cu programul pe care-l avem acum la inceput, ideal era sa fi jucat cu unele nou promovate la inceput si mai apoi sa vina meciurile tari dar asta este, sa speram ca vom obtine ceva din meciul cu cei de la Cluj.
S-a terminat 2 – 1 pentru sibieni. Au fost mult mai buni, și-au dorit mai mult victoria.
Apropo, reporterul nu zice nimic ca pentru prima oara dupa foarte multi ani, avem un sponsor pe tricouri? Mi s-ar parea de laudat daca conducerea a reusit sa atraga SuperBet ca sponsor.