Un cetățean ridică dalele ca lumea s-o ia prin noroi
Situație ciudată ce se petrece acum în vecinătatea Pieței Centrale din Buzău.
Un cetățean ridică dalele astfel încât oamenii sunt nevoiți s-o ia prin noroi (vezi VIDEO mai jos).
Dacă în loc de dale s-au pus cartoane, același cetățean a venit și a ridicat și cartoanele (vezi VIDEO mai jos).
Doamnele de la magazinele din zonă susțin că același cetățean vine și udă noaptea, cu furtunul ori cu găleata, pentru a se face noroi.
Astăzi, inevitabilul s-a produs și un cetățean în vârstă (vezi foto mai jos) a alunecat pe noroi, iar apoi s-a simțit rău. A primit un scaun de la doamnele de la magazine.
Posibilă explicație. Un conflict mai vechi și mai puternic
Se pare că domnul care ridică dalele și cartoanele n-ar face asta din plictiseală.
Domnul din imagine ar reprezenta interesele Bisericii Sf. Îngeri într-un diferend funciar cu proprietarul/proprietarii terenului și clădirilor din vecinătatea parcului.
Scopul acestuia e de a împiedica accesul trecătorilor dinspre parc (pe spațiul verde) înspre magazine și farmacie.
Totuși, doamnele de la magazine susțin că locul de trecere n-ar aparține bisericii Sf. Îngeri, ci ar fi domeniu public și că, după eliberarea autorizației de construcție, primăria ar urma să pună dale pentru a facilita accesul către magazine și farmacie.
Vom reveni.
Citește și:
Dumnezeu e sus și vede. Șanse mari să ajungă în iad respectivul om care ridică dalele și cartoanele.
Vorba aia….”mai bine un ateu bun la suflet, decat un crestin care se bucura de raul altuia”…..
Nu, nu o sa ajunga in iad. Nu exista nici iad, nici rai. Nu a venit nimeni vreodata de acolo, sa ne spuna ca exista. Nu mai traiti in Evul Mediu.
Nț! Nu înțelegi, asta e chiar omul Lui! Probabil pus de popa de la biserică să facă asta. De, nu te pui cu proprietatea sfântă!
Ah, ce bun ar fi un Cuza în vremurile astea!
Așa e învățat românul, e ca vita, dacă e un drum dalat dar puțin mai lung, de ce să n-o taie el pe arătură, că-i mai scurt, acolo era făcută artificial o cărare de catre toți meltenii cărora le este greu să mai meargă câțiva metri pe aleea dalată. La fel e și pe la Galleria Mall, o scurtează prin spațiul verde. Ciobani!
Si Frațioru? Frățioru ce zice el?
Popa Bunda nu-si vede de bunda sa! Oameni fara Dumnezeu care, in numele Domnului fac numai rau. Sper ca organele competente sa se sesizeze si sa ia masuri impotriva acestui om de nimic, a lui Bunda! Cat de lacom sa fii? Cat de manipulator? Cat de ortodox sa te pretinzi insa tu sa fii unealta diavolului?!! Voi reveni cu cateva „picanterii” din viata familiei Bunda cat de curand! Popa Buda, opreste abuzurile!!!
Oricata alergie am față de popi si de primitivii care le atarna de poala, aici au dreptate aia care iau dalele. Cucoanele de la magazin sa astepte sa se dea autorizatia si sa puna primaria dale unde si cum e nevoie, nu au ele dreptul sa modifice spatiul verde cu dale si cartoane, ca nu lucreaza la primarie si nu au proiect pentru asa ceva. Iar aia carora nu le place noroiul sa ocoleasca. Auzi, stie ‘coana Veta vanzatoarea ca sunt in proiect nu stiu ce dale si carari si si-a luat ea libertatea sa le faca inainte sa le puna primaria in aplicare. Bre, tanti, stai in banca ta, ca nu suntem Bangladesh, vezi-ti de casa ta de marcat pe care nu o ai sau nu o folosesti, lasa amenajarile urbane.
Reporterul trebuia rapid sa ceară rsp de la toma sau apostu. Scurt si la obiect
Chiar nu mai există lege sau acest cetățean este ocrotit și face ce vrea mușchi lui unde e poliția pentru ce mai sunt plătiți cei de la poliție
Cetateanul nu face nimic ilegal, ba din contra, impiedica o ilegalitate. Bravo lui.
Cei ce au pus mana pe spatiul de langa parc au distrus cu ani in urma spatiul verde ca sa isi faca intrare direct din parc, desi niciodata in acte nu au avut drept de iesire prin spatele ‘curtii”. Practic ei si-au facut o intrare in fundul curtii care da in terenul vecinului (Biserica), distrugand terenul vecinului ca sa isi faca alee.
Primaria a mai primit sesizari in trecut cu privire la acea ilegalitate, la un moment dat au desfiintat aleea construita ilegal, dar acum, dupa ce au renovat spatiul au inceput iar sa incerce sa construiasca o alee pe spatiul verde pentru a intra din parc prin spatele curtii.
Cei ce apara practica asta de construire a aleii, cum v-ati simti daca vecinul din spatele curtii voastre nu s-ar multumi ca are intrare de la strada lui si ar incepe sa isi faca o alee pe terenul vostru ca sa aiba intrare si de pe strada voastra?