„Să li se ia!” vs „Să li se dea!”

Polemică reluată între buzoieni pe tema acordării de gratuități pentru pensionarii din oraș (cu pensii sub 2500 de lei).

Bulgărele a luat-o la vale după ce un pensionar a cerut pe buzaucityreport.ro „în numele a zeci de mii de pensionari din Buzău” creșterea baremului de la care se acordă gratuități (2500 lei în prezent).

Tânăr din Buzău: „Dle primar, cum adică să oferiți gratuit abonamente pensionarilor cu pensie de până la 2500 lei și să le mai și majorezi plafonul ? Alo, dar pentru noi, ăia, care muncim pe minimul pe economie, de ce nu se oferă gratuități ? Ce matematică e asta ? La 2500 lei, pensionar – GRATUIT, dar la 1500 lei, muncitor – 90 de lei abonamentul ?”

Pensionarii din Buzău (sub 2500 de lei pensie) primesc 20 de călătorii gratuite sau un abonament pe toate liniile din oraș cu doar 30 de lei, deși costă 70 de lei.

Propunere, același tânăr: „Să mai aibă gratuitate doar pensionarii cu pensie până la 1400 de lei. După această valoare să plătească bilet sau abonament. Așa se vor încasa mai mulți bani, iar pensionarii nu se vor mai plimba cu autobuzul de dimineața până seară”.

Pe de altă parte sunt și mulți buzoieni care susțin că pensionarii merită să primească aceste gratuități:

„Acești pensionari sunt părinții și bunicii noștri. Au muncit o viață pentru noi, măcar de atât să beneficieze și ei. Nu sărăcește orașul dacă plătește câteva miliarde subvenție pe an. De multe ori, acești pensionari merg cu autobuzul tot pentru noi. Să ducă ori să ia copiii ori să ne facă tot nouă diverse comisioane”.

La mijlocul acestei polemici pică primarul Toma și consilierii locali. Indiferent ce decizie vor lua, vor exista și nemulțumiți.

Citește și:

loading...

20 de comentarii la „„Să li se ia!” vs „Să li se dea!”

  • Tanarul e putin debusolat si nu stie ca pensie mai mica de 1400 lei au aia care nu prea au muncit la viata lor.
    Oricine cunoaste sistemul de pensii stie ca pana si lucratorii din industria usoara care au cele mai mici pensii (desi in unele cazuri a fost munca grea), daca ai muncit vechime completa ai pensie 1500 lei.
    Probabil tanarul respectiv ori n-are mama/tata sau bunic/bunica ori inca nu sunt la varsta pensionarii, altfel n-ar mai vorbi prostii si ar cunoaste macar elementar situatia reala.

    Practic el vrea gratuitati pentru cei ce au stat mare parte din viata activa tot pe ajutoare sociale si acum la batranete incaseaza de fapt tot ajutoare sociale, ca asa numita pensie minima (numita asa popular) e in realitate un ajutor social, el avand denumirea oficiala de „INDEMNIZATIE SOCIALA PENTRU PENSIONARI”.

    Legat de plafon, cel mai bine ar fi sa fie mentinut pentru moment tot la 2500. Poate fi majorat anul viitor, in cazul in care mai apar mariri decente, daca nu poate fi amanata marirea plafonului pana la momentul in care se vor mari iar pensiile macar cu un procent mai mare decat inflatia.

    Răspunde
    • Rugăminte pentru VRN. Aveți cumva vreun link cu vreo stire legata de acel accident din 2018 ? Am fi recunoscători dacă ne-ați trimite.

      Răspunde
  • Poate fi gasit cu usurinta la o simpla cautare google cazul cu fata ucisa la 21 de ani de catre acest politist in 2018 dupa ce a condus baut.
    Comunicatul IPJ cu privire la accident: „La data de 09.11.2018, orele 00:30, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Rm. Sărat, jud. Buzău, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 – E85, în loc. Dumbrăveni, km 164, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un podeț și apoi cu un gard al unei locuințe. A rezultat decesul pasagerei din dreapta – față, o tânără, în vârstă de 21 de ani, din Rm. Sărat, jud. Buzău și rănirea gravă a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Focșani în stare de inconștiență”

    Comunicatul Spitalul Judetean cu privire la barbat: „Policontuzionat prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral cu plagă scalpată parietală stângă, traumatism coloană cervicală, torace, abdomen și pelvis, halenă etanolică. Pacientul a fost internat la Chirurgie-Terapie Intensivă”

    https://www.wowbiz.ro/drama-de-nedescris-in-ramnicu-sarat-ea-este-tanara-care-a-murit-in-tragicul-accident-din-dumbraveni-18655329
    https://www.monitoruldevrancea.ro/2018/11/10/tanara-de-21-de-ani-moarta-dupa-ce-un-sofer-baut-a-intrat-cu-masina-intr-un-podet-si-apoi-intr-un-gard-pe-e85/
    https://www.cancan.ro/ea-e-tanara-de-21-de-ani-care-a-pierit-in-accidentul-cumplit-din-dumbraveni-19879143

    Răspunde
  • Propun ca gratuitatea să se acorde numai celor cu pensii speciale , acești ipochimeni sunt specie rară și , credem noi , pe cale de dispariție , deci trebuie protejați de extincție iar mersul gratuit cu autobuzul până la …dracul n-ar fi o pierdere pentru noi și pentru buget fie el și local !

    Răspunde
  • O țară de milogi! Nimeni nu mai vrea să muncească, toți vor gratuități.

    Răspunde
  • Egalitate inseamna egalitate, daca salariatii platesc , pensionarii ce au ???
    Plafonul de 2500 este prea generos.
    In tara asta ori sa fii pensionar ori sa lucrezi la stat. In rest vai de mama noastra….cei ce muncim la privat sa.i tinem in spate pe cei de mai sus….

    Răspunde
  • Sunt de acord cu gatuitate la pensionari dar in limita a 10 calatorii/luna, pentru a merge la piata sau market pentru stricta necesitate.
    Sunt cei care merg la munca si nu au loc de cei care circula gratuit zilnic dde dimineata pana seara ca sa nu consume acasa curent si gaze /tin repartitoarele inchise.

    Răspunde
  • Abonament nelimitat e aberant, 2 calatorii pe zi la 3 zile ar rezulta ceea ce scria si Valentin 10 calatorii dus intors pe luna. Eu zic ca e rezonabil.

    Răspunde
  • Acum pensionarii au 10 calatorii pe orice traseu sau nelimitat doar pe un singur traseu subventionat 55% fata de tariful afisat (platesc 30 de lei abonamentul care e afisat cu pret de 70 lei).
    Fiecare a ales in functiile de nevoile personale. Sunt multi care desi se incadreaza si chiar iau acele bilete (acum puse pe card) nici nu ajung sa le folosesca, ele expirand lunar.

    E ulta lupta a claselor sociale, in special a tinerilor care lupta impotriva batranilor. De parca noi tinerii nu am primit si nu primesc in continuare pomeni la transport in comun (e chiar nelimitat la tineri), aveam gratis pe CFR si ne puteam duce orinde doream gratis si nelimitat (in timp ce pensionarii aveau doar 6 calatorii reduse la pret cu 50%), tinerii primesc burse scolare daca sunt mediocri de nota 8, primesc burse scolare daca parintii nu isi declara veniturile, primesc bani de liceu, de PC, bilete gratis la evenimente, primim facultate fara nici o taxa, ba chiar la unele facultati poti sa ai nota 5 si tot nu platesti nici o taxa la facultate, etc

    Unii in loc sa faca sa creasca si ei capra, doresc sa moara capra vecinului. Asta e omul, se simte mai bine cand distruge alt om, nu cand prospera impreuna.

    Răspunde
    • Pe site-ul Trans Bus se pomenește de 20 de calatorii gratuite, nu 10!

      Răspunde
  • @Andrei, pensionarii nu au abonament nelimitat.
    Au exact 10 calatorii gratis, sau daca vor mai pot opta pentru abonament redus cu 55% (adica platesc 30 lei in loc de 70 lei).
    Eu zic ca e rezonabil.
    Elevii beneficiau de transport CFR nelimitat in tara si n-am vazut pensionari scandalizati de asta, desi aveau motive, ca ei aveau doar 6 calatorii reduse cu 50% la CFR.

    Răspunde
  • pensionari care au pensie 2500 +salariu deci 2 venituri gratuitati pentru ce?

    Răspunde
  • Poate ca ar fi mai corect daca celor cu pensie de pana la 1800 de lei le vor fi acordate cate 18 calatorii gratuite (bilete) – (4saptamani x4 calatorii +2),iar celor cu pensia intre 1801-2500 lei, cate 10 calatorii gratuite (bilete) -(4 saptamani x2 calatorii +2).Cu abonamentele este o aberatie,fiindca oricum or sa apara destui nesimtiti care or sa spuna ca nu stiu cate calatorii mai aveau dreptul, atunci cand vine controlul sau ca l-au pierdut sau au uitat abonamentul acasa.

    Răspunde
  • Cred că nouă, românilor, ni se potrivește tipul de transport în comun inventat de scoțieni. Urci în autobuz doar dacă ai cash contravaloarea călătoriei sau posezi un abonament. Dacă nu ai, șoferul te invită politicos să cobori, să-ți procuri cash-ul și să iei următorul autobuz. Autobuzele comandate de scoțieni au o particularitate. Ușa de la șofer este mult mai largă permițând concomitent atât urcarea cât și coborârea pasagerilor. Pe partea stângă a ușii se urcă și ajungi în fața gheretei șoferului unde se află o pâlnie în care arunci cash-ul. Instantaneu se scanează cash-ul și șoferul apasă un buton și ți se emite bilet. Deci, nu poți circula fraudulos și șoferul nu are acces la cash. În ghereta șoferului este montată o cameră care înregistrează urcarea și eliberarea biletelor. Biletele pentru o zi sau abonamentele se validează tot la șofer într-un aparat special.
    În toate spațiile publice circulate găsești automate care schimbă bani.

    Răspunde
  • Catre VRN : tinere, matale esti cu pluta rau de tot! Deci aia care n-au muncit au pensie 1400 sau mai mica? ‘ai de capu’ matale, esti rupt de realitate. Uite aici : 36 ani de munca, pensie 1250 de lei. 42 ani de munca, pensie 1380 de lei. Ti se pare relevant? Sau matale, in inteligenta ta, crezi ca astia s-au dus 36 de ani (cca. 9000 de zile) si 42 de ani (cca. 10.500 de zile) doar ca sa fenteze munca? Ce ti-e si cu tinerii astia care le stiu eu pe toate…
    On topic : daca primaru’ o tot arde pe ecologie si prostii de genu’ asta e normal ca transportul in comun sa fie GRATUIT pentru TOTI , indiferent de starea sociala, juridica, sex, varsta, religie, ati prins ideea. Ca ori suntem ecologisti si salvam orasul de la poluare, ori nu mai suntem!

    Răspunde
  • Pixelu albastru , așa am văzut în Londra și în China !
    NU ÎNȚELEG DE CE NU FACEM LA FEL , ar fi simplu și rentabil ,, DE CE NU ?

    Răspunde
  • Aviz celor ce zic că pensie mică au cei ce au muncit puțin. Nu este asa. Cunosc caz: cuiva cu 35 de ani de muncă i-a ars carnetul de munca în incendiul casei. Acum are pensie de pe urma soțului care a murit tânăr și nu avea vechime prea multă… Acum doamna respectivă are pensia minimă 1000 lei. Despre ce vorbim? Legea nu permite să ducă la casa de pensii copie a carnetului conformată de ITM și cu toate ca a fost verificat anterior carnetul vechimea nu se găsește la CJPP. Se cere original sau adeverințe de vechime. Ca să le obțină are de colindat Bucureștiul pentru că acolo a lucrat 25 de ani. Nu mai judecați până nu cunoașteți sau până nu trăiți anumite situații. #lecțiedeviață #povestereală #donotjudge

    Răspunde
  • Nu sunt mari avantaje, va certati degeaba, ca sunt 10 calatorii dus-intors sau 40 lei reducere la abonament. Chiar putin comparand cu alte avantaje oferite altor categorii sociale.

    Pensionaru de mai sus, mai specifica si ce munca s-a prestat, ia uite niste calcule aici bazate pe cifrele date de tine:
    – 36 ani de munca, pensie 1250 de lei. REZULTA 0,788 punct pensie calculat si ajustat. REZULTA ca cel mai probabil omul a muncit pe salariul minim in industria usoara acei 36 ani;
    – 42 ani de munca, pensie 1380 de lei. REZULTA 0.870 punct pensie calculat si ajustat. REZULTA ca cel mai probabil omul a muncit pe salariul minim in industria usoara acei 42 de ani.
    Din astea si tinand cont ca spui ca sunt barbati mai rezulta ca cel mai probabil sunt barbatii care au dormit pe la usa unei fabrici din industria usoara simuland paza. Adica au o pensie mare pentru boieria pe care a trait-o dormind in post. Pensiile astea de obicei le iau femeile ce au lucrat in industria usoara, si ele chiar au lucrat, ca de exemplu in confectii trebuia sa le mearga mana si ochii continuu, pe ele chiar le putem compatimi, chiar meritau mai mult avand in vedere ca lucrau la foc continuu, e nedrept ca ele sa incaseze pensie cat incaseaza si paznicul ce dormea in post, fara grija si fara sa munceasca ceva.
    Trebuie tinut cont si de ce s-a prestat, nu doar de ani, ca una era sa dormi la usa unei fabrici din industria usoara, si alta era sa lucrezi in fabrica, la banda, la foc continuu.
    Daca doreau pensii mari trebuiau sa munceasca in industria grea, unde era munca, risc mare… dar daca au preferat somnic la poarta industriei usoara…

    Concluzia e ca cine are punctaj mai mic de 0.900 a cam ocolit munca, prin metodele existente la acele vremuri, ori s-au bagat pe un post de dormit, ori au stat in medicale fictive, etc. Si mai sunt si cei cu pensiile de boala fictiva, a fost o perioada in care grosul dosarelor erau de pensionare pe caz de boala fictiva, dosare facute pentru a nu mai munci dar a incasa bani in continuare.
    E bine sa spunem adevarul pana la capat.

    Răspunde
  • Mellody, din pacate exista si exceptii precum spui tu.
    Dar putea sa deschida proces de reconstituire vechime in munca, daca era atat de sigura ca ii va fi pensia calculata mai mare decat indemnizatia sociala primita supliment la pensia de urmas.
    Cat despre adeverintele de la Bucuresti, nu trebuie sa bata nici un drum, detinatorii de arhive comunica telefonic si prin email, si sunt chiar rapizi, iti gasesc arhiva si emit adeverinta repede, desigur contracost (cateva sute lei, in functie de situatie) si iti ajunge la botul calului prin posta sau curier. Si e chiar mai usor daca a lucrat 25 de ani in aceeasi intreprindere.
    Din pacate asta e societatea pe care cu totii o accepta. Cine isi bate capul iese castigat, cine prefera sa fie comod iese in pierdere.

    Răspunde
  • Persoana de care am spus nu are bani de avocați și nici să plătească sute de lei din păcate… Și nu e doar o societate. Ci mai multe. Nu toate există azi. A lucrat la Electronica mai mult. Dar și Flacăra Roșie sau Athenee Palace și alte societăți.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.