Iată data exactă de când nu vom mai plăti apa de ploaie

Primăria Municipiului Buzău a anunțat azi data exactă de la care persoanele fizice nu vor mai achita taxa pe apa de ploaie.

Nu va fi nici 1 septembrie, așa cum se anunțase inițial, și nici măcar 1 octombrie!

Deși în Asociația de Dezvoltare s-a aprobat încă de vinerea trecută, pe 25 august, procesul legal e unul de durată.

E nevoie de o perioadă de 30 de zile nelucrătoare (45 calendaristice!) în care proiectul de Consiliu Local trebuie să stea în dezbatere publică.

Cum proiectul a fost publicat pe site-ul Primăriei Buzău pe 28 august, rezultă că el va fi votat de Consiliul Local abia în ședința din luna octombrie.

În aceste condiții, hotărârea va intra în vigoare de la 1 noiembrie, așa cum se precizează la art. nr. 2 (vezi foto mai jos)

 

 

Așadar, de la 1 noiembrie, persoanele fizice nu vor mai plăti meteorica deloc, în timp ce pentru persoanele juridice se va aplica o reducere de 30%. Până atunci, mai trebuie obținut și un aviz de la ANRSC.

„Îmi pare rău că durează atât de mult, dar trebuie să acționăm cu mare atenție. Atât așteaptă cei de la Compania de Apă, o mică eroare, ca să ne dea în judecată și să blocheze tot proiectul. A fost greu, dar efortul s-a meritat. Sper că buzoienii vor aprecia. Mi-am îndeplinit astfel o promisiune din campania electorală, voi continua lupta pentru a reduce și prețul apei de la robinet”, a spus, azi, primarul C-tin Toma.

Citește și articolul: A fugit de poliție și a fost urmărit prin oraș. Măsură dură împotriva sa

Iată mai jos, conținutul integral al hotărârii de Consiliu Local intrată în dezbatere publică (click pe săgeată pentru a trece la pagina următoare).

297_Proiect_CompApa

 

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.