„O oră, în picioare, înghesuiți ca sardelele în microbuz până la Buzău”. Iată pe ce traseu și reacția CJ Buzău
Fotografiile ne-au fost trimise de un buzoian care a călătorit în această dimineață la ora 07.00 pe vehiculul tip maxi-taxi pe relația Rușețu – Caragele – Pogoanele – Smeeni – Buzău.
„Am călătorit o oră în picioare, înghesuiți ca sardelele, bărbați și femei. Preț 7 lei de la Luciu la Buzău. Dincolo pe Caragele – Cilibia – Buzău e și mai scump, 9 lei. Alt mijloc de transport nu avem. Dacă își permite vreun navetist să comenteze, e amenințat că nu i se mai dă abonament. Fără altă variantă, oamenii tac și îndură”, ne-a scris cititorul care a făcut pe ascuns și fotografiile.
Vicepreședintele CJ Buzău, Adrian Petre, coordonatorul departamentului transporturi, a reacționat imediat după vederea fotografiilor:
„Da, nu e în regulă. Călătorii nu trebuie transportați în picioare. Vom lua măsuri. Le mulțumesc călătorilor care ne informează, eu îi încurajez să o facă până când vom rezolva această problemă. Noi, de la CJ Buzău, am făcut controale până pe 30 iulie. am dat amenzi, s-au ridicat și trei licențe de transport. Vom relua aceste controale începând cu 15 septembrie. Numai că de acum, la controale, pe lângă noi de la CJ și Poliția Rutieră, vor participa și ICTR, ITM și Poliția Economică. ITM va verifica șoferii, iar Poliția Economică biletele”.
Citește și articolul: Iată data exactă de la care buzoienii nu vor mai plăti apa de ploaie
La unul din controalele din luna iulie, pe caniculă, călătorii erau transportați înghesuiți și în picioare.
În cazul în care doriți o îmbunătățire a condițiilor de transport, buzoienii.ro vă roagă să fotografiați aspecte relevante cu mijlocul de transport respectiv pe care să ni le trimiteți apoi pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Degeaba de fac aceste controale că acești transportatori obțin aceste licențe pe șpagă și e și normal să nu fie deranjați ce sa rezolvat cu autovalmi care a fost controlat în luna iulie condițiile sunt aceleași mașini proaste aglomerație pret mare și șpagă pe măsură ,dar așa e la noi vorbim că să nu facem și oricum nu de rezolva nimic
La fel se intampla si pe traseul 2, indiferent maxi sau autobuz , mai ales in timpul anului scolar… vai de noi daca se scoate maxi… abia daca ne putem sa ne urcam acum cat inca exista si maxi-taxi.Noi cei din zona statiei Pod Maracineni suntem marginalizati. Mai ales cei din partea cu E85 si pod. Urat asa. Incercati sa filmati si sa fotografiati si in autobuzele de pe traseul 2 dupa ce va incepe scoala… :((
Degeaba daca nu dau amenzi mari patronilor!si pe ruta Sarata Monteoru Buzau vara in plin sezon baga microbuze de i-ti este frica sa te urci in ele la cum arata si desi stiu ca este surplus de calatori tot cu ele vin in loc sa vina autobuz!am urcat o data in unul si era plin pe scaune de la prima statie eu am urcat la a2ua si cineva in spatele meu a intrebat soferul:eu unde mai ma urc?de ce nu ai venit cu ala mare?la care soferul i-a raspuns:nu este obligatoriu sa te urci!nu iti comvine nu urci!sau mai ciondanit ei si pana la merei eram indesati ca sardinele in conserva!
Asta e o problema generala nu numai pe ruta mai sus menționată. Așa k cei care spun k au verificat și k au dat amenzi nu se vede nimic.multumesc lui Dumnezeu k am mașina.
pe ruta buzau -galbinasi-cilibia -caragele -rusetu sunt mereu oameni in picioare si mori de cald in autobuze vara si iarna mori de frig cel mai greu este pentru navetisti si pe patroni nu ii vede nimeni are niste masini vechi sincer nuj cum isi ia autorizatia de transport cu unele masini ca stai in ele ca intru sicriu nu poti sa te misti si in tractor este mult mai bn decat in ele