Tensiune până în ultima secundă
Mai erau 30 de secunde, 27-27. Posesie Vâlcea, dar în prepasiv (două pase).
Liscevici scapă din marcaj, se înalță, șut și gol.
În cele 20 de secunde rămase, cu ajutorul arbitrilor (care nu au dat două eliminări) Tiron n-a fost lăsată să arunce. Vâlcea a câștigat la mustață și a declanșat bucuria.
Buzăului îi rămâne oftica. A condus aproape tot meciul și n-ar fi meritat să piardă.
Oftică e și pentru că meciul n-ar fi fost pierdut dacă Alina Ilie și Ana Maria Savu, ambele inter dreapta (după Vasileuskaia), care au jucat cu Rapid, n-ar fi lipsit din motive medicale.
Gloria a pierdut și pentru că în repriza a doua n-a mai mers atacul, iar 15 minute (între 39 și 54) Buzăul a dat doar 2 goluri! Tiron (7 goluri) n-a putut câștiga (aproape) de una singură. În meciul ăsta s-a văzut și absența Andreei Rotaru (însărcinată), în timp ce Zamfirescu și Stoleru au greșit prea mult în atac.
Buzăul va continua până la final lupta cu Cisnădie, Baia Mare și Brăila pentru locul 4 ce duce în Europa.