În loc de 2 lei va plăti acum…
Un cititor, căruia îi mulțumim, ne-a trimis fotografii cu primul buzoian care s-a ales cu roata blocată.
S-a întâmplat în parcarea cu plată de la Sf. Îngeri (lângă McDonalds).
Astfel, în loc de 2 lei, taxa de parcare pentru o oră, buzoianul cu Audi va trebui să plătească 150 de lei.
Urbis Serv a fost nevoită să recurgă la sperietoare cu „caracatița” întrucât mulți buzoieni obișnuiau să-și lase mașinile și câte o jumătate de zi fără a achita nici măcar 2 lei.
„Este singurul caz de azi, cel puțin până acum. E posibil ca articolele din presa locală, din ultimele zile, să-și fi atins scopul. Nu dorim să le luăm banii oamenilor cu amenzi, ideea e doar de a face ordine. Principiul e acesta: vii cu mașina în parcare, îți faci treaba și apoi pleci ca să faci loc și altuia”, ne-a declarat un reprezentant de la Urbis Serv.
Deși, pe moment, aplicarea „caracatiței” poate provoca nemulțumiri, pe viitor șoferii buzoieni vor aprecia faptul că vor găsi locuri libere în parcările publice.
În ultimii ani, practica era ca parcările publice să fie ocupate, uneori toată ziua, de mașinile unor comercianți de pe la piață, funcționari veniți la serviciu etc.
Mai multe informații utile din traficul buzoian puteți afla AICI.
Citește și:
Urbis va acționa și pe strada Independenței, unde, în parcarea cu plata, „zac” mașinile pietarilor? Sau pe strada Lt. Godeanu?
Mă îndoiesc…
P.S. Blocarea roților este ILEGALĂ!
NU este ilegală, a fost reglementată. Se dispune de POliția Locală Buzău, instituție a statului român. Ilegal e s-o pună cei de la firme private prin parcări de mall-uri.
Soferul sa dea in judecata primaria, articolul 96 din OUG 195/2002. Nu au voie nici politia locala, nici Urbis sa blocheze roti.
Politia locala este ilegala, urbis face abuz prin blocarea roților. Probabil ca soluția șoferilor buzoieni va fi aceea de a avea un flex pe acumulator în portbagaj. În afara de trasat parcări, primaria nu a făcut nimic pentru buzoieni.
Nu a făcut nimic ? Ia mergi matale pe cele 60 de străzi care până mai ieri erau de pământ și unde acum ajungea noroiul mai sus de glezne ? Întreabă-le pe cele câteva zeci de mii de buzoieni care locuiau acolo dacaă primăria a făcut ceva pentru ei ?
Emil…… ești un mare idiot!!!!
@Redactia Sa înțeleg ca dacă a asfaltat un număr de străzi (fapt care întra, de altfel, în fisa postului a administrației locale), ar trebui sa îmi vând un rinichi pentru a avea bani sa achit taxele locale din Buzău?
Felicitări pentru asfaltare, este un lucru bun, însă atenție sa nu cădem în cultul personalitatii: pana la urma este sarcina primăriei sa facă acest lucru.
Nu vad nimic neobișnuit în faptul ca si-a îndeplinit o îndatorire. Ce vad neobișnuit este ca fosta administrație nu a făcut nimic!
Dar, de la a-si îndeplini o sarcina de serviciu. pana la a face ceva cu adevărat remarcabil, este o maaaare distanta!
Asta nu înțeleg buzoienii: obișnuiți sa nu se facă nimic (în fosta administratie) sunt „paralizati” acum când vad ca administrația locala își face treaba! Tot respectul pentru qsta dar, încă o data, nu e nimic remarcabil în a-ti face treaba! Eu nu am statuie ca ma trezesc în fiecare noapte la ora 3 sa merg la munca! E doar o obligație. pe care mi-am asumat-o și pentru care sunt plătit.
Pt. Mircea. Impozitele pentru persoanele fizice pe imobile și autovehicule sunt cele mai mici din Europa. Primăriile din România încasează foarte puțin de aici comparativ cu cele din vestul Europei. Vrem să avem „o țară ca afară”, dar când e vorba să plătim facem scandal monstru pentru 50 de lei.
1. Tereacă, Direcția poliție locală din cadrul Primăriei municipiului Buzău nu este o instituție a statului. Este o direcție a primăriei, fără personalitate juridică. Adică aproape nimic. Nu ar trebui să existe (bani tocați degeaba).
2. Afară taxele sunt mai mari, dar și veniturile sunt mai mari.
Așa că, las-o mai ușor, că măcăne…
@Redactia: ne vom compara cu tarile din Vest, în momentul când vom avea și aceleași salarii, condiții similare în sistemul de sănătate, sistem educational performant, intr-un cuvânt, un nivel de trai similar.
Sa vii sa ceri mai mult decât oferi, mi se pare deja un abuz asupra populației.
Dar observ ca este o problema asta în rândul politicienilor, în special din Buzău- vedeți și ideile cel puțin mărețe, cu triplarea impozitelor, emise de Min. Finanțelor (tot din Buzău și tot din pesede).
De vina nu este populația, care nu trebuie biciuita cu noi biruri, doar ca să își meninta o anumita „elita” beneficiile.
De vina este tot aceasta „elita” (ca să fiu elegant în exprimare) care, pe unde s-a perindat, nu a făcut nimic timp de x ani!
Domnule Mircea, dar dacă e invers ? Dacă Buzăul primește mai mult de cât oferă ? Avea orasul Buzău bani să repare Colegiul Eminescu ? Avea orasul Buzău bani să refacă trei poduri (Marghiloman, Metalurgica rutier și Metalurgica feroviar) în doi ani ? Avea orașul Buzău bani să refacă str. Transilvaniei și Aleea Industriilor ? Plus Unirii în acest an. Dacă avea de ce nu le-a făcut de peste zece ani ? Să mai adaug. Avea orașul Buzău bani să reabiliteze spitalul Brătianu și Piața Dacia, să facă două grădinițe noi și o creșă (vor fi gata la toamnă), să cumpere 13 autobuze electrice (în aprilie sunt la Buzău) și multe altele. Dacă Buzăul nu primea acești bani din fonduri europene și guvernamentale mai stăteam cu strada Transilvaniei în halul ăla încă zece ani și ne cădeau toate podurile în cap.
Buzoienii sunt o specia aparte. Nu merg la vot dar sunt anti primar. Nu au loc de parcare dar pe Unirii au ramas locuri nelicitate. Primarul face treaba pentru toti carora le pasa. Felicitari primarului!
Tereacă, lasă toate comentariile care nu jignesc! Este DEMOCRAȚIE!
Răspuns pt Radu. „Care nu jignesc”, ați zis dvs. și care nu mint, adaug eu. Ați văzut ce a făcut recent și Uniunea Europeană (democrată) trompetelor Rusiei. Le-a interzis. Di tăt! Față de alți colegi din presa locală, care rad toate comentariile „nasoale”, pe buzoienii.ro aș zice că e ca la mama democrației acasă.
Impozitele din România sunt cele mai mici, dar salariile cum sunt nea ziaristu-le ? În România sunt cele mai multe și cele mai aberante taxe, dar ce sa facem, trebuie sa susținem aparatul bugetar cu mofturile lor, salarii și pensii speciale. Intr-o economie sănătoasă, privatul are salariul mai mare, dar în România este invers , deși statul nu produce nimic, nu mai este acționar în nimic productiv pentru export. Sau greșesc, statul este acționar la bănci, cele care au pus romanii pe chituci, indatorand-ui cu dobânzile cele mai mari din UE și pe culegători de sparanghel pe care ii exporta la nemți în plina pandemie.
Domnule Tereaca , dacă tot Spune-ți ca primăria a asfaltat și a tot făcut, cartierul micro 14, nu face parte din municipiul Buzau? Strada prieteniei,a fost asfaltata de 2 ani,dar trotuarele au fost doar stricate/decopertate,când se vor face?peste alți 2-3ani?pana atunci mașinile sunt parcate pe carosabil,tot pe acolo merg și pietonii. Parcarea mare din micro 14 ,de la capătul autoubuzului (fost capăt maxi taxi) când va fi făcută? Vis a vis de filatura, unde este rampa de gunoi ,este noroiul pana la genunchi când ploua, toate acestea nu fac parte din minunatul municipiu? Exemplele pot continua,sunt multe.
Toți acești oameni, nu sunt cetățeni și plătitori de taxe ale acestui oraș?
Domnule Vasile, cu respect vă spun că în acest oras nu există doar Micro XIV. Fiți mulțumiți că acolo vi s-au asfaltat după 50 de ani 75% dintre străzi. În alte cartiere nu s-a asfaltat deloc, nici măcar strada. Aveti răbdare. Adică la dvs in cartier să se facă tot, iar la alții nimic ? Când a fost Boscodeală primar, 20 de ani, nu v-am auzit cârtind că nu sunt străzile, trotuarele și parcările făcute. Acum, de la Toma, vrem tot, și imediat dacă se poate.
@Redactia: Va multumesc pentru discutia civilizata, in primul rand! Aceasta inseamna democratia – dreptul fiecaruia de a avea o alta parere! Sper ca si alti cititori sa invete sa poarte o discutie civilizata, in contradictoriu, respectand si parerile celorlalti.
Total de acord cu cele afirmate insa, dupa cum spuneti – „din fonduri EU sau din fonduri guvernamentale”. Atunci de ce impovaram cu alte taxe populatia Buzaului?
Stiti unde vedem cat de bine sta Buzaul? La gradul de atractivitate pentru tineri.
Va lansez o provocare – puteti afla, va rog, cati noi tineri s-au mutat in Buzau in ultimii 7 ani? Sigur trebuie sa existe undeva pe la statistica aceasta informatie.
Este ca in afaceri: ramai in afaceri atat timp cat castigi mai mult decat cheltui. Or, in cazul nostru, punand in echilibru salariile vs ce ofera orasul (distractie & cultura) vs taxe si impozite, tind sa cred ca tinerii ies in pierdere!
Dar astept un articol, cand aveti timp, cu aceste cifre 😉
O măsură foarte bună, s-au învățat păduchii pentru 2 lei, să nu fie în stare să plătească parcarea, nu mai vorbesc de nesimțiții care ocupă locurile persoanelor cu dizabilități, ăstora le-aș da amendă să-și vândă mașina s-o plătească. . Avem pretenții cu carul, dar multora le lipsește bunul simț și o minimă educație. Peste tot în lumea civilizată se aplică această metodă, în multe orașe occidentale cei care blochează roți, sunt firme private, care au legi sau hotărâri locale în spate, la noi comentează toți neisprăviții cum că ar fi ilegal, eronat, există bază legală dar la ei orice se încearcă spre civilizarea turmei, cică nu-i legal. Toți vor servicii gratis, că deh, sunt buricul pământului ce naiba, doar banii pică din cer. Cam puțin 150 lei deblocarea.
Domnule Tereaca faptul ca unii le sterg pe toate si dumneata doar pe unele sa stii ca nu te ridica mai sus… De fapt in aceasi oala.
E normal sa stergi obscenitati, vulgaritati,rasism,instigare etc… Dar daca e doar o parere critica la adresa lu Toma sau parere contrara cu a ta. Nu le mai sterge… Si iti garantez ca vei avea si mai multi vizitatori…pana la urma scopul tau e sa ajungi la cati mai multi oameni..
Părerile critice sunt lăsate, afirmațiile mincinoase, gen „Toma fură” sunt cenzurate. Când acuzi pe cineva de fapte ilicite trebuie să ai dovezi. Iar până acum nu este nici măcar o urmărire penală finalizată cu trimiterea în judecată. Dvs. v-ar conveni să vă acuze cineva, oricine, că ați comis fapte ilicite fără a fi vinovat ? Iar aceste acuze să fie publicate, ca „opinii”, pe un site cu audiență ?
Domnule Tereacă, în ceea ce privește moderarea comentariilor, jos pălăria! Toate comentariile mi-au fost publicate, nici măcar un comentariu nu mi-a fost cenzurat, asta în situația în care există comentatori care vă solicită să nu mai publicați „tot ce scriu persoane dubioase, cu mari probleme psihice”. Ideal ar fi ca niciun comentariu să nu fie moderat cu condiția ca în spatele lui să se afle persoana care îl face, eventual o semnătură digitală înregistrată la ANAF, că tot o ardem cu digitalizarea! Să vedem atunci cui îi mai arde de acuzații de furt, de obscenități, de vulgarități, știind că oricând pot fi trași la răspundere pentru opiniile lor!
Căt despre democrata UE nu înțeleg logica. Păi, dacă UE ne spune că alea sunt trompete mincinoase, de ce le interzic? Deja mă simt jignit. UE mă crede imbecil și mă protejează ca nu cumva să mă las convins de tompete, interzicându-le pur și simplu. Ce mai poate opri de acum înainte democrata UE să interzică pe oricine critică sau nu este de acord cu deciziile ei?
Cineva mai sus lansează o provocare, să aflați câți tineri s-au mutat în Buzău în ultimii 7 ani. Evident că el știe răspunsul, ceea ce probabil nu știe este dilema de nerezolvat a capitalismului la care se închină, exprimată de gânditorul englez G.K. Chesterton: „Capitalismul se loveşte de propriile contradicţii de îndată ce vrea să fie el însuşi; contradicţiile vin din faptul că masele sunt tratate concomitent din două puncte de vedere diferite. Când mai toți sunt salariați, este foarte greu să devină şi clienți. Întrucât capitalismul va încerca întotdeauna să reducă cerinţele executanţilor, va micşora totodată puterea de cumpărare a clienţilor”.
STOP cu nesimtirea. Pun unii masina pe loc si nu platesc nimic pentru ca sunt „jmecheri….
Nu frate, ai parcat, platesti ! Bhhaaaa, macar 1 h, de forma….
Aveti Haudi, Biemvie si Mergedes dar nu aveti 2 lei sa platiti 1 h de parcare, vai mama voastra de daci liberi.
Nu mai fiti aroganti. Aroganta inseamna nesimtire in 90% din cazuri, asa ca mai usor cu pianul pe scari.
@ Redactia / Autor articol
Nu apar pe nimeni, intervin doar pentru ca este vorba de o polemica de principii.
ONU a statuat ca populatia civila ARE dreptul sa greseasca atunci cand exprima opinii, pentru ca acestea, in proportie covarsitoare, sunt generate de insuficienta informare, iar aceasta este vina AUTORITATII.
Inteleg ideea ca dvs doriti sa eliminati acuzele nefondate, conform exemplului dvs „Toma fura”. Dar cand populatia cere acces, CONFORM LEGII (!), la informatii privind modul de cheltuire a banului public, iar acestea sunt refuzate sistematic, ce ar trebui sa gandeasca cetateanul? Cand localnicul merge in piata, sau la Sahateni si vede / stie cat costa un pomisor pentru transplantare, iar in presa vede ca primaria da pe el 2200 Lei, ce ar trebui sa gandeasca cetateanul?
Dvs aparati un principiu etic, doar ca il aparati discretionar si unilateral. Iar aceasta, cu toata deferenta o spun, NU ESTE DEONTOLOGIE ziaristica!
Parerea mea!…
V-am mai spus domnule Klaxxy, dar tot insistați. Nu primaria a cumpărat platanii de pe Calea Eroilor, ci Urbis Serv. Și nu directorul, ci specialistul horticultor, cu facultate pe bune făcută la Brașov. Iar acest specilist a prezentat inclusiv factura. Deci 1) despre ce lipsă de transparență vorbiți ? și 2) Specialistul de la Urbis, angajat la spații verzi a spus clar: „cei care critică habar nu au ce vorbesc. Ăsta e prețul corect. Nu am luat un băț care se va usca, ci un viitor copac. Toți se vor prinde 100%”. Mergeți, vă rog, pe Calea Eroilor și vedeți cine a avut dreptate. Iar legat de cheltuieli sunt la vedere. Consultați Bugetul primăriei Buzău, e pe site, și achizițiile din SEAP.
Apropo cu gradinitile…Primaria buzau a inchiriat o casa super lucoasa pe Str Theodor Neculuta am impresia nu stiu sigur dar in acea zona…stiti cit da primaria chirie plus utilitati la acel spatiu…nu va imaginati…cit coata chiria pe un an construia o gradinita cu teten cumparat cu tot…nu am auzit niciodat nici un cuvint din partea edililor in legatura cu chestiunile acestea…pe Balcescu in cladirea renovata Bratianu..putea sa faca o gradinina ceva..centre culturale avem o gramada si nu le viziteaza nimeni…Blocurile ANL stiti citi chiriasi stau cu adevarat in ele?.putini foarte putini..restul au subinchiriat..mai nou am vazut si masini electrice pe acolo…..saracii nu au bani de benzina…subliniez prorietarii auto licuiesc in blocurile ANL..Asa ca primaria trebuie sa scoata bani de undeva…din amenzi pentru parcare se mai gaseste doar la asta se gindesc alesii locali…am parcat neregulamentar in Brasov au venit cei de la politia comunitara si mi a atras atentia…vedeti ca este interzis sa o mutati mai incolo…in Buzau te executa pe loc nu discuta mai ales ca erai din alt judet..iti salta masina de zici ca ti a furato…In Tg Mures la fel sa intimplat..au venit politicos si mi a atras atentia sa o duc in spate la blocuri..nici nu realizasem ca este interzis..intrasem si pe contrasens..In Buzau ma executa imediat ma tirmetea la nu stiu cite ghisee sa platesc taxele de deblocare si depozitare a masini…si taxe foarte masi…Domnilor Edili..normal cine greseste plateste…dar dv nu stiti si nu vreti sa faceti deosebirea cine greseste intentionat sa cine greseste intentionat…Imi spunea cineva ca a fost in Germania si a oprit la o farmacie era pe interzis..au venit si ce iau spus.in engleza….Dv ati oprit pe interzis dar totodata am observat ca in zona nu exista suficiente locuri de parcare asa dar o sa imformam autoritatile despre aceasta situatie..zice..ma gindeam cind i am vazut..sa vezi ce amenda o sa iau..ma u salutat politicos si au plecat..iar in Buzau am gasit masina saltata de am zis ca mi sa furat din cauza ca am tinuto pret de iteva minute 30 minute in poarta cuiva care a sunat la Politia Locala si au venit cu platforma si au luato..daca suna la pompieri aia veneu mult mai tirziu decit cei de la Urbis..spunea ca nu au lasat nici un afis nimic nici o imformare nimic.au luato si gata.cind a venit omul a zis ca ia furat masina…dupa care alearga la Politia Comunitara sa i se intocmeasca pv.cu amenda pentru….blocare cale acces..dupa care sa dus la urbis sa achite o taxa de 500 de lei pt ridicare masina…spunea omul..te jupoaie pe fata iti vorbesc si urit te trateaza cu indiferenta te taxeaza mai rau ca in occident..taxe mult mai mari in raport cu veniturile..tu ai salar de 2000 de lei si platesti pret la utilitati si taxe ca in occident…
Răspuns pt Gicu. Încurcați borcanele. Grădinița despre care vorbiți a fost închiriată de Bosco și nu de Toma. Iar contractul a fost făcut smechereste. Să se plărească despăguburi daca e închis unilateral înainte de termen.
Redactia, trunchierea mesajelor ori ciopartirea lor e practica deontologica democratica, asa-i? Ce va mai e dor de comunism, poate va ajunge din urma, ce sa zic!
Art 96 din Codul rutier spune in ce conditii se inoportuneaza masina parcata aiurea. Recomand citirea versiunii actualizate, nu aia originala, din 2002. Politistul rutier dispune blocarea fizica, ridicarea si/sau mutarea, adica ti-o ia pe platforma. Ala DISPUNE, nu merge cu mamaligile dupa el. Aia e treaba, in cazul nostru, al celor de la Urbis.
Asfaltarea ulitelor de pamant cu zeci de mii de buzoieni beneficiari… pai mai ieri scriai pe aici ca nu mai suntem nici de-o echipa de fotbal si ca ne decad astia, acum suntem zeci de mii dati pe spate de niste ulite asfaltate (pentru trafic de care?) de care restul de 10 buzoieni cati ramanem prin Centru, Unirii si Bulevard habar nu aveam. Multumiri eterne edilului, ce sa mai zic?!?
@ Redactia / Autor articol
Vad ca m-ati cenzurat. OK, e placerea dvs orgasmica. Vreau doar sa va mai aduc aminte ceva, apropo de specialistul cu 2 200 lei / pom. In urma cu cativa ani, un nene a aprobat cumpararea de masini de politie Dacia Logan cu… 70 000 Euro / buc. Ca sunt echipate, ca au girofar etc… dar tot 70 000 Euro erau. Acel domn general, care nu mai este ministru, e si acum sub ancheta, inclusiv pe chestia asta.
Va sugerez asa, ca cetatean onest: nu mai aparati hotii!!!
Mi-a părut rău să vă cenzurez, imi cer scuze, dar comparația dvs. era exagerată. Ați recunoscut și dvs. Acel om, chiar dacă nu îl simpatizați, nu merită așa ceva.