S-a pus și mastic de-a lungul gurii de canal…
E aproape o minune la Buzău.
Guri de canal făcute ca la carte, cu planeitate față de carosabil și mastic pus împrejur.
Minunea (două bucăți, fotografiate aseară) poate fi văzută pe str. Transilvaniei.
După ce primarul Toma a amenințat că nu plătește, cei de la Strabag au purces la refacerea gurilor de canal.
Concluzie. Se poate și la Buzău. Dar până nu se ajunge la sancțiuni sau amenințări…
Citește și:
Dacă nu plătim nimic în plus noi, beneficiarii, atunci ”jos pălăria pentru Strabag!”. Nea Costik e clar că nu are vreun merit, mai ales la peste 3 luni de când se tot vede indolența numai EL nu. Drăguț era să tacă și, pe tăcute, ăia să facă ce trebuie.
Cu alte cuvinte, că iar zice că are lumea ceva cu el din oficiu, când mai are de gând să vorbească, să o facă la momentul oportun, că d-aia e edil, să fie naibii primul, nu ultimul care află/constată/ia măsuri.
Cum am zis si la stirea cu asfaltatul noaptea, la Buzau normalitatea este vazuta ca fiind o minune. De asta orasul este asa in urma, ne minunam cand vedem normalitatea, si ne reducem doar la comparatii cu perioada cand era primar Boscodeala.
P. S. Deja Boscodeala nu mai e primar de 8 ani, ar trebui sa ne oprim din a face comparatii cu perioada lui.
Nu mai e primar de 5 ani. În 2016 era primar și a făcut bugetul pe acel an. Iar comparații se vor face mereu. Și următorul primar care va fi o să fie comparat cu Toma.
„Alte guri de canal de pe str. Transilvaniei în cur de refacere…”
Este un CITAT din articol!!!
Aferim!…
Multumesc. Am modificat!
ce zile am ajuns sa trăim…sa ne mire normalitatea…
S-au remediat doar unele dintre ele. Cu stâlpii cărora le-a rămas fundația în partea carosabilă cum rămâne?
nu inteleg care e minunea …
asta e normalitatea si asa presupun ca e trecut si in standardele in domeniu
cred ca doar in Buzau se poate ca un lucru absolut normal sa fie trecut ca o mare realizare …