A început Buzău Fest. Azi parada cu torțe, vineri și sâmbătă super-concerte
Azi a început Buzău Fest, tradiționalul festival organizat la început de iunie de CJ Buzău.
În acest an, Buzău Fest cuprinde și Zilele Chișinăului la Buzău, întrucât pe scenă vor urca sâmbătă seara Zdob și Zdub și Frații Advahov.
Astă seară, la ora 21.00, de la Catedrala Episcopală va pleca parada cu torțe pe traseul Bulevardul Unirii- Bulevardul Nicolae Bălcescu- Muzeul Județean Buzau.
Programul complet al evenimentelor este prezentat mai jos.
Ca de obicei, două autobuze etajate vor face curse din oră în oră înspre Sărata Monteoru și retur (între 11.00 și 19.00).
Ce bine ar fi să terminați drumurile din județ începute de atatia ani și să lăsați circul pentru mai târziu….mai mergeți pe teren prin Sapoca, pe la Vadu Pașii….
RP Moldova tocmai a votat INTERZICEREA programelor de știri și analiză rusești, permanent. Se înțelege că pe teritoriul statului, nu pe Mapamond. Mi-e să nu rămânem fără tradiția acestor serbări, curând, și să fie înlocuite cu „the real deal”. Nu de alta dar așa au început-o și frații noștri ucrainieni. Domnul Emi, moldovenii și romanii (dacii-s recuzită). Zici că-i film cu ardeleni.
Eu nu-mi aduc aminte în campania electorală ca Emi să fi promis chermeze la foc automat, înfrățeli și alte șușanale. Cred că nu a înțeles exact ce rol are. ”Emi, nene, pâine (investitori)! Tu, pâine (drumuri) la noi! Noi, circ, când simțim noi nevoia”.
Mai facea un primar de pe tarmul marii astfel de circ, acum se odihneste la racoare dupa atata dezmat pe bani publici.
Pâine și circ! Ce dacă bulevardul Unirii este plin de gropi, praf și totul este întrerupt?? Reporterul are și el despre ce scrie acum!!
Buzău Fest?! Cu drumuri de pământ și de piatră! Cu wc-uri în fundul curții! Cu apă de la fântână! Fără canalizare!
Ce sărbătorim?! Că au făcut aleșii mai mulți bani? Apropo, cât ne costă această „chermeză”?