Accident grav la intersecția a două drumuri județene din Buzău
Imagini horror pentru cei care au trecut (și mai trec) în această după-amiază prin intersecția de la Lipănescu (Scutelnici), în sudul jud. Buzău.
Două persoane decedate sunt întinse pe marginea șoselei, după un impact frontal între un BMW de Brăila și un Logan MCV de Prahova.
Persoanele decedate sunt din Loganul d ela Prahova, soți și soție (68 respectiv 64 de ani).
La fața locului s-a chemat și un elicopter SMURD pentru un minor de 11 ani, copilul șoferului BMW-ului.
Intersecția este între șoselele Gl. Siliștea – Pogoanele și Scutelnici – Brădeanu.
IPJ Buzău: „Din primele date de la fața locului s-a stabilit faptul că în timp ce conducea autoturismul dinspre localitatea Scutelnici către Brădeanu, un șofer în vârstă de 68 de ani, din Prahova a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe Dj203i, dinspre Cotorca spre Pogoanele, de către un conducător auto în vârstă de 33 de ani, din Brăila.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unui pasager al șoferului de 33 de ani, un minor de 11 ani, din Brăila care a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale și decesul a două persoane, șoferul din Prahova și pasagera acestuia, o femeie în vârstă de 64 de ani, din același județ”.
Citește și: