Sală plină, oameni de afaceri buzoieni interesați
E oficial, COAB există.
Clubul Oamenilor de Afaceri Buzoieni a fost lansat azi puțin după ora 17.00.
Sala de conferințe de la Hotel Pietroasa a fost plină cu tineri oameni de afaceri, iar la prezidiu s-au aflat inițiatorul, Vlad Pufu, secretarul general Elena Gurguiatu (om de afaceri, expert contabil) și doi cunoscuți omeni de afaceri locali, Cosmin Răileanu și Dan Ivașcu.
Vlad Pufu, inițiator: „COAB se adresează îndeosebi oamenilor de afaceri buzoieni care dețin firme mici și mijlocii. Ei sunt cei mai descoperiți în fața noilor provocări. Organizația, sunt convins, va crește. Ni se vor alătura oameni noi, specialiști, întrunirile vor fi utile. Vor fi invitați oameni de afaceri importanți, care au reușit la nivel național, pentru a ne împărtăși din experiența lor. Chiar dacă întâlnirea de azi poate părea că are o ușoară amprentă implicare politică, nu va fi așa, dimpotrivă, vă rog să ținem departe politicul”.
Apoi au luat cuvântul Cosmin Răileanu și Dan Ivașcu, oameni de afaceri buzoieni care vor conduce două departamente ale COAB.
Cosmin Răileanu (Vindem Ieftin): „Cred mult în această asociație, vom schimba informații, vom colabora, vom deveni mai buni. Vom avea și un grup pe whatsapp, unde se vor pune întrebări, vom căuta împreună soluții. Eu sunt din Rm. Sărat și vin cu plăcere la Buzău”
Dan Ivașcu (Ferma Ivașcu): „În cadrul clubului mă ocup de departamentul agricol, deocamdată interimar, până vom face alegeri. Îi mulțumesc domnului Pufu pentru această inițiativă utilă. Nu e bine să politizăm, dar avem nevoie de sprijinul politicului cu legi care să sprijine mediul privat. Avem nevoie și de presă pentru a duce mesajele noastre și fac apel încă de acum să transmiteți rugămintea noastră tuturor antreprenorilor buzoieni să vină în acest club”.
Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului: „Vă felicit pentru această inițiativă. E un bun punct de plecare. Înțeleg bine problemele micului antreprenor, soția mea are, la Suceava, o mică afacere cu mai puțin de 15 angajați. Aștept întrebările dvs. acum, dar vă spun și că o dată pe lună, în a doua zi de marți, la ora 14.00 avem întâlnire la minister cu IMM-urile din țară. Oricine poate veni și să ne ceară un sfat. Participă cel puțin un secretar de stat, când am timp vin și eu. De la ora 10.00, în aceeași a doua zi de marți, avem întâlnire cu cei din turism”.
Buzoienii interesați se pot înscrie pe coab.buzau@gmail.com sau pe grupul de facebook Clubul Oamenilor de Afaceri Buzău.
Vom reveni cu data, locul și tema viitoarei ședințe a COAB.
Citește și:
Cum sa tineti departe politicul cand voi folositi aproape toti politicul ca arma impotriva clientilor si a unei eventuale concurente corecte si ca pavaza impotriva legii?