Ce greșeală gravă a comis șoferul de autobuz
Premieră, un șofer de autobuz al societății de transport public din Buzău a fost reținut aseară de polițiști.
Două au fost cauzele:
1) Alcooltestul a indicat o valoare de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat
2) Șoferul de autobuz a avut o atitudine recalcitrantă, refuzând deplasarea la spital pentru prelevarea de probe biologice
Rămâne să aflăm azi dacă procurorul de caz va solicita unui judecător și alte măsuri preventive.
Dat afară de Trans Bus
„Îi desfacem contractul de muncă. Îmi pare rău, e de patru ani la noi. Până acum n-a mai avut abateri, dar pentru astfel de fapte avem toleranță zero”, a anunțat Gică Toader, directorul Trans Bus.
Șoferul de 32 de ani, de pe autobuzul 5, a fost suspicionat că ar fi sub influența alcoolului de echipa de control a biletelor, care are obligația și de a verifica starea șoferului.
Imediat a fost anunțată conducerea, iar de aici Poliția Rutieră care a procedat la oprirea șoferului în trafic pentru a i se pune fiola.
Suspiciunile au fost confirmate, alcooltestul a indicat o valoare de 1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Citește și:
Să vedeți acum represalii împotriva celor care l-au „dat în gât” pe șofer! D3cât să omoare oameni mai b8ne ca s-a procedat în așa fel!
Oameni astia dau proba de lucru cand se angajează?o fi 2 lei biletul dar numai de frâne avem parte