Adică dă banii înapoi plus compensații dacă ratează obiectivul ?
„Prepeliță are ca obiectiv promovarea directă în liga I”.
Asta au spus șefii clubului din Crâng, corolar la anunțul că a fost semnat contractul dintre părți.
Întrebarea reporterului, care poate părea unora răutăcioasă, e dacă aceste vorbe legate de obiectiv înseamnă ceva concret sau e doar vibrare temporară a aerului ?
Adică, dacă nu se îndeplinește obiectivul, ce se întâmplă ?
Prepeliță dă salariile înapoi ? Plătește clubului sau orașului compensații pentru încă un an ratat ?
Își cere scuze, măcar ?
Și ultimii doi antrenori, Pustai și Mihalcea, au avut obiectiv promovarea. Dar, în ciuda jucătorilor mai buni și mai bine plătiți (față de alții), echipa a jucat prost. Adesea antrenorii au greșit echipa și tactica, se vedea că la antrenament nu se lucrează nimic, și că, în concluzie, poate că fără antrenori rezultatele ar fi fost la fel.
Dar atât Pustai, cât și Mihalcea, deși echipa n-a promovat, sunt convins că au plecat cu buzunarele pline de la Buzău. Cam cât câștigă în zece ani un muncitor la uzină sau o doamnă casier la Kaufland.
În concluzie, aștept răspuns, de la oficialii clubului, microbiști și simpli cititori, ce înseamnă concret că Prepeliță are obiectiv promovarea ?
Spre comparație, Viorel Ion (în două rânduri) n-a avut obiectiv promovarea. Avea atât buget, cât și lot inferior altora. Dar i-a făcut pe alde Bunică, Ioviță, Cl. Ionescu etc. să fie cei mai buni pe posturile lor din divizia B. Ce înseamnă să fii antrenor bun la Buzău vedeți în fotografiile de mai jos:
Citește și:
Inseamna cam acelasi lucru ca si la dumneavoastra dom’ reporter: va propuneti sa fiti un jurnalist si sa informati obiectiv publicul, Cand nu va reuseste (si asta se intampla din plin), ce faceti? Va cereti scuze? Dati banii inapoi pe publicitate? Inchideti site-ul?
1) „Obiectivitatea” e doar teorie. Poți fi obiectiv cu Dragnea, Putin, Hitler etc ? Chiar am citit un articol al unui jurnalist din Berlin, care își dădea pumni în cap că în redacție au hotărât să fie obiectivi, deși aveau semnale că omul nu e întreg la minte. Pe atunci, dacă n-ar fi fost obiectivi, și le-ar fi spus oamenilor, în mod subiectiv, adevărul, că Hitler e nebun, poate scuteau omenirea de un așa război care a urmat. În concluzie obiectivitatea are limitele ei. Apoi, toți ziariștii sunt oameni, funcție de educație și experiențele de viață, au simpatii respectiv idiosincrazii față de lucruri sau persoane. 2) Legat de publicitatea pe buzoienii.ro, în 90% din cazuri oamenii sunt foarte mulțumiți. Zilele trecute, domnul de la Tehnomet îmi spunea că în urma unui anunț pe buzoienii.ro a găsit oamenii necesari. 3) Motto-ul siteului, e „știri și atitudine”.
Domnule Anonim, reporterul se supăra și el pe cine nu dă banu’, în această ecuație. Pentru că, nu-i așa, „obiectivitatea e doar o teorie, are limitele ei” iar „ziariștii sunt oameni, funcție de educație și experiențele de viață, au simpatii respectiv idiosincrazii față de lucruri sau persoane”. Simplu! FCSB, cu toți antrenorii schimbați ca pe șosete și jucătorii de top, nu reușește de ani să câștige un campionat! Toți știu la unison unde este problema! Dar acolo „problema” ia decizii pe banii ei, iar aici pe banii noștri!
Tereaca face jurnalismul pe banii lui. (bine, si pe banii de la partide cand primeste reclame, bani pe care partidele ii sug de la buget, dar excludem problema asta, pentru ca lucram pe un caz ideal, ipotetic), pe cand echipa aia ia bani din taxe, deci comparatie nu are sens. Tereaca poate sa scrie si numai articole despre shaorma cate 7 pe zi, il injuri, nu mai intri si gata, o face pe pielea lui, pe cand astia tot „promoveaza” de ani de zile pe banii nostri.
Întrebările de mai sus sunt legitime, domnule Tereacă, iar răspunsul dvs.este pe lângă subiect!
Întrebarea era, atunci când greșiți, din varii motive și nu informați obiectiv publicul, ce faceti? Va cereti scuze?
Nu are legătură Dragnea sau Hitler cu asta. Domnul Toma, poate că da!
Apoi, de ce același principiu nu li se aplică și oficialilor clubului care au ales antrenorul, stau cu el la masă și ne prezintă obiectivul ca și o garanție, precum și celor care dau bani, chiar mulți și publici acestei echipe, recte domnii Neagu și Toma?
Revenind la fotbal, ceea ce reusit Ion Viorel cu Gloria in anul ultimei promovari, a fost realizat cu bani putini si cu multe sacrificii. Cei de acum au bugete mult mai mari si nu reusesc decat sa ne faca de rusine… O asemenea emulatie in jurul echipei de fotbal cum a fost la ultima promovare nu cred ca se va putea reusi cu un antrenor din afara Buzaului.
E adevarat, greseala pe care a facut-o cu pariurile este de neiertat, dar nu trebuie sa uitam nici ca avea jucatorii neplatiti cu lunile si cauta orice solutie sa mentina echipa in viata…
De ce nu întrebi direct „sponsorii” ce înțeleg ei din obiectiv. Nu pe cetățeni ci pe cei care se cred delegați să hotărască asta. Primari, președinți CJ, consilieri de diferite feluri. Este o liniște asurzitoare dinspre cei care hotărăsc obiective si bugete. Să nu ne supărăm așa în neant.
Obiectivul declarat a fost mereu același. Mereu ratat, mereu finanțat generos. Pe cine se supără reporterul de fapt? Antrenorii vin si și pleacă. Jucătorii vin și pleacă. Unii rămân mereu și iau decizii. Aceeași unii. Așa e în fotbal….
Felicitări pentru articol Auras ! Foarte la subiect! Bravo!
Si uite asa se ajunge la un proverb din batrani pe care multi par sa-l ignore :
SPORTUL PROFESIONIST se face PE BANI PRIVATI!
Eh, asa-i ca-i asa?