Buzăul n-a jucat (bine) decât 5 minute
Înfrângere dureroasă a Buzăului. Cea mai dureroasă din acest campionat.
De ce ?
1) Craiova e mai slabă decât Bistrița, Vâlcea și Brăila
2) La începutul campionatului ne-au lipsit câteva jucătoare. Azi au jucat și Blazevic și poloneza Zymni, plus Andrei (uitată pe banca de rezerve)
Dacă împotriva Bistriței, Vâlcei și Brăilei se știa că n-avem nicio șansă, azi, pe Craiova ar fi trebuit s-o batem.
Am jucat bine doar 5 minute!
Doar 5 minute a jucat bine Gloria. De la 5-7 (min. 12) am întors la 10-8 (min. 17). Puteam face chiar 11-8, dar Iuganu n-a dat pasă pe un contraatac trei la unu, iar un arbitru s-a pripit dând forțare la Papp în loc de apărare în semicerc la Țicu. A urmat o eliminare ușoară a polonezei Zimny și un 7 metri irosit de Iuganu. Am ratat momentul desprinderii, iar apoi Craiova a zburat la 11-16! Nu le-am mai prins, dimpotrivă – în repriza a doua am căzut total – iar Craiova a avut și 8 goluri avans!
La box se arunca prosopul, la handbal spectatorii buzoieni au trebuit să suporte umilința până la final.
Care spectatori sunt, firesc, tot mai puțini, și ăsta-i un lucru la fel de dureros precum înfrângerile.
*N-am înțeles de ce unguroaica Pal a jucat mai puțin decât Blazevic (ștearsă, la primul meci după o absență îndelungată) ?
* De ce Andrei n-a fost folosită deloc ?
* De ce la noi, time-out-urile nu reușesc să oprească prăbușirea ?
* De ce n-am dat nici măcar un gol din pivot ?
Nu m-am numărat până acum printre contestatarii antrenorului Daniel Anca. Din păcate, astăzi, echipa a jucat slab, iar ce s-o fi pregătit la antrenament nu s-a văzut în joc. La înfrângeri – e un lucru comun în sportul de echipă – vina cade în cârca antrenorului. Doamne ferește de o înfrângere etapa viitoare la Zalău…
Citește și:
A scăzut și numărul celor care stau la tribuna oficială fără să plătească bilet?
Poate ca au jucat la pariuri , altfel nu se explica aceasta infringere , Craiova avind un lot mai slab ca al Gloriei, mai ales ca multe goluri ale celor de la Craiova au venit dupa pase de la buzoience; despre pivoti se poate spune ca sint la un nivel foarte scazut toti 3
Au un lot mai slab, dar au antrenor !!!
Anca a preluat lanterna rosie de la Vasile