Bătaie pe copii între școlile de la țară! Microbuzul dintr-o comună, ia copii din altă comună pentru a-i aduce la școală

Rămâne ca și dvs. cititorii să apreciați dacă faptul e unul corect și admisibil sau nu.

Cert este că situația este una ciudată.

Din cauza numărului mic de copii s-a ajuns la o luptă între școlile din comune diferite pentru elevi.

Faptul ne-a fost relatat azi de Nicolae Dinu, primarul din Sărulești:

„Microbuzul școlii din Vintilă Vodă vine până în fața primăriei de la noi din Sărulești pentru a lua șase elevi care sunt duși la școală la Vintilă Vodă. Nu știu cât de corect sau legal este, dar faptul e unul real. Mie, ca primar, nu-mi convine, dar n-am ce face. Ce e și mai ciudat e că însăși directoarea școlii din Sărulești, Doinița Oglavie, își trimite copilul cu microbuzul la Vintilă Vodă. La fel procedează și un alt învățător Ionel Danciu. După ei s-au luat și alții, Lungu, Lupu… Dar ce poți să le spui oamenilor simpli, când înseși cadrele didactice din Sărulești, care ar trebui să țină cu școala lor își trimit copiii în altă parte ? Se motivează că la Sărulești, pentru că nu se strâng minimum 12 copii într-o clasă, s-au făcut clase alternative, a cincea cu a șasea și a șaptea cu a opta, iar procesul educațional are de suferit din cauza asta”.

Primarul din Sărulești susține că i-a cerut explicații colegului său din Vintilă Vodă.

„Știți ce mi-a spus ? Că la fel pățește și el. Că ăia din Beceni vin și îi iau și lui 12 copii din comună. Mi-a închis gura”.

Probabil, dacă reporterul ar suna și la Beceni, i s-ar spune că și ăia din Cernătești fac la fel. Așadar, lanțul slăbiciunilor.

Reporterul buzoienii.ro așteaptă un răspuns de la Ministerul Educației dacă această practică e corectă/legală/agreată etc.

Ca părere personală să admitem că elevii domiciliați într-o comună pot merge să învețe în alta. Dar ca microbuzul școlii să procedeze în acest fel, parcă e prea mult.

loading...

35 de comentarii la „Bătaie pe copii între școlile de la țară! Microbuzul dintr-o comună, ia copii din altă comună pentru a-i aduce la școală

  • Fiecare primar ar trebuii sa aiba mai multa grija de copii lor nu din alte comune ca la ei au prioritate cei din alte comune

    Răspunde
  • Solutia e simpla,sa se desfiinteze scoala si implicit locurile de munca pentru respectivii profesori,unii dintre ei , pseudoprofesori….. Sa vedem daca le convine . Democratie prost inteleasa…. In ceasul al 12-lea ar realiza ca toata comuna li se va pune in cap si ar intelege sa-si apere comunitatea care le-a oferit posibilitatea sa-si castige painea! Domnule primar , cred ca ai la indemana parghii legale sa stopezi fenomenul altminteri se duce dracului comuna asta ,altadata invidiata de comunele din jur ! Apropo de scoala,s-ar rasuci in mormant domnul Negulescu si altii daca ar vedea in ce hal a ajuns invatamantul in comuna ! Imi imaginez dezamagirea domnului Matei,doamnei Mia,doamnei Olguta,doamnei Cretu vazand viitorul sumbru si comparandu-l cu alte vremuri…..O natiune se dezvolta prin educatie in primul rand,nu trebuie sa se permita slalomuri printre legi …scrise sau nescrise ! Cei care au copii la scoala Sarulesti ar trebui sa fie primii care se revolta,altminteri or sa-si tina plodul acasa ,semianalfabet peste cativa ani !

    Răspunde
  • Consider ca un profesor care se simte incapabil sa-si invete propriul copil in scoala in care preda si-l trimite la alta scoala ar trebui sa-si dea demisia urgent si sa lase locul unui cadru didactic capabil si onest ! E semn ca recunoate ca nu e pregatit sa transmita materia elevilor,ca nu stie sa transmita valorile societatii,ca nu merita postul respectiv ! Rusine sa va fie !

    Răspunde
  • Directoarea si-a trimis propriul copil din clasa la care preda ( deci fiindu-i invatatoare fiului).Trecutul ei nu-l mai comentam , verificati cataloagele din generala si din liceul de textile deci…..

    Răspunde
  • Cine a crezut ca aceasta doamna ajunge la conducerea unei scoli ? Cand am aflat am ramas masca .In scoala gimnaziala era dezastru. Dar in Romania orice e posibil pacat ca seduce de rapa scoala ! Domnule primar cum acceptati asa ceva? In loc sa promoveze ca si director educatia scolii pe care o conduce ca sa atraga elevi ea ii izgoneste din scoala?

    Răspunde
  • Cine este directoarea asta ? E din Sarulesti ?

    Răspunde
  • Domnu primar din toata scoala nu atigasit alta doamna sa fie directoare? sunteti vinovat pentru ca erau altele mult mai pregatite, asta nici inrijitoare nu merita….ce merite a avut vreodata ….

    Răspunde
  • Dacă nu cunoașteți situația reală de la Școala gimnazială Sărulești nu mai fabulați voi ce doar veniți în vizită la Sărulești!!! Vă invit să vă aduceți voi copiii la școală, ai noștri au plecat de mulți ani ca să aibă acces la o educație sănătoasă: nu să le spună dl director (fost) rezultatele la evaluările naționale și când ajung la liceu fac față cu greu cerințelor de acolo. De ce nu îl întrebați pe primar câți copii se nasc în fiecare an la Sărulești?!? Voi,cei ce comentați ați amintit de învățătorul și profesorii de la care noi am învățat carte în adevăratul sens al cuvântului, dar ai noștri copii de la cine să învețe matematica,chimia,etc.?!? O blamați pe directoare (n-are nicio vină)că are copilul la altă școală de 3 ani înscris, când nu era directoare. Și dacă ziceți voi că alții sunt mai competenți de ce nu au participat la concursul pentru director (le place să facă joc de glezne doar…). O întrebare pentru domnul primar: preotul și doctorul unde au copiii înscriși,cumva la Sărulești??? Să îi aducă ei înapoi și probabil vor veni și ceilalți,dar atunci noi părinții vom impune profesorii …. Să aveți o seară de vis!!!

    Răspunde
  • Draga Alina,nu cunoastem situatia exacta,e drept insa e suficient sa auzi aberatia asta si sa-ti dai seama ca nu e in regula,e o anomalie.Nu are importanta cine e director sau nu. Important este ca proprii profesori recunosc indirect ca nu sunt capabili pentru meseria asta din moment ce au copiii la alte scoli. In cazul asta sa se lase de meserie,dupa o serie de concursuri o sa vina si profesori pregatiti,chiar si din alte judete. Mai bine o perioada cu suplinitori decat ani de zile cu oameni care dupa cum tu insati spui ,sunt nepregatiti , ,,ai nostrii copii de la cine sa invete ? ” Sa lase postul liber si se va gasi cineva sa vina,sunt oameni pregatiti in judet sau tara care n-au sansa sa-si castige painea datorita ,,pilelor” pe care le au altii . Asta e situatia si orice ocol in jurul copacului ne aduce in acelasi loc de unde am plecat…..si inca ceva,ar fi bine sa avem demnitatea sa ne semnam vorbele spuse ,sub protectia anonimatului e simplu sa lovim sau sa aparam pe altii ! Eu nu fac decat sa-mi exprim indignarea asupra unui fapt,n-am nimic cu nimeni si n-am de impartit nimic cu nimeni,ba chiar e posibil ca unul/una dintre profesori sa-mi fi fost colegi. Nu-mi pasa ,am fost invatat sa fiu cinstit si sa spun ce gandesc si mare ,,vina ” pentru asta au fost profesorii amintiti de mine si bineinteles parintii mei ! Primarul abia il cunosc,avem opinii politice diferite,sunt sigur tinand cont de partidul din care face parte insa mi se pare corect sa-si apere comunitatea,bravo lui ,cred insa ca nu e suficient,trebuie sa aplice sanctiunile care i le permite legea,cu mana de fier ! In primitivismul meu,nu stiu multa carte,as proceda astfel: Esti profesor ? Mergi si lucreaza la Vintila Voda daca ai copilul acolo ! Nu e loc ? Sa fii sanatos….si la vara ,cald ! Esti medic ? Mergi si lucreaza la Vintila Voda ! Nu e loc ? Sa fii sanatos ! Esti popa ? Mergi si slujeste la Vintila Voda ! Nu e loc ? Ghinion ! Comunitatea plateste prin taxe si impozite salariile acestor oameni insa e democratie,clar ca ai dreptul sa-ti duci copilul la orice scoala vrei insa nu suge din banii comunitatii ! Banii comunitatii sa fie pentru cei ce aduc ceva pozitiv pentru comunitate . In alte tari ar fi fost ,,condusi” spre iesirea satului de catre sateni… cu ciomege ! In alte tari oamenii sunt mandrii de satul lor si fac tot posibilul ca sa se dezvolte, sa prospere ! Eu sunt mandru de satul meu si iau atitudine,atat cat pot eu.

    Răspunde
  • Oare trebuie să ne sacrificăm copiii noștri, pentru a avea de unde suge bani diverse persoane care au pe buze miere și în inimă fiere? Eu spun NU , copiii mei au dreptul la educație sănătoasă și făcută cu simț de răspundere. Copiii mei vor să aibă profesori cărora să le pese de viitorul lor, să îi ducă la concursuri,olimpiade.Din păcate la Sărulești nu mai este ce era pe vremea noastră, și nu anul ăsta…ci de mai multă vreme.De dezvoltat, probabil, dacă vor mai trăi bătrânii…că tinerii de duc în lumea asta mare. Cu ce să trăiască în Sărulești??? Așa că mulțumim celor ce ne primesc copiii , nu ni-i discriminează și le asigură transportul până la școală.(la fel și microbuzul școlar de la Sărulești aduce copii de la Sările-Bisoca)?!? Cu mască fără mască acesta-i purul adevăr….la Sărulești!

    Răspunde
  • Dreptate exista in toate taberele insa stii care va fi rezultatul final al acestui fenomen ? Dupa cum s-a intamplat si in alte parti intre faptul ca se nasc putini copii si faptul ca dintre cei care exista merg in alta parte,usor,usor, scoala noastra o sa ramana doar o cladire abandonata. In ingustimea mintii noastre nu privim decat peste o luna,un an ,2 ani insa stim cu totii in subconstientul nostru ca intr-un final se va desfiinta pur si simplu din lipsa de elevi iar putinii care or sa mai fie vor fi obligati de imprejurari sa mearga la dracu-n praznic sa invete,impotriva dorintei lor si a parintilor. Acest lucru va atrage dupa sine ( efectul bulgarelui de zapada ) eliminarea postului de medic ( va veni din alta parte de 2 ori pe saptamana ),ramanerea fara slujba a angajatilor scolii,vanzari din ce in ce mai putine a celor cu magazine, transportul public va fi din ce in ce mai rar si multe alte dezavantaje,apoi familii intregi isi vor pune problema sa abandoneze definitiv satul. Poate ca multi din cei plecati se vor intoarce dar avand in fata situatia gri vor renunta ! De asta ma tem si e foarte probabil sa se intample…..Peste cativa ani,pe drumurile proaspat asfaltate or sa se plimbe refugiati sirieni si pakistanezi,daca vom mai trai sa vedem asta….Pacat,oamenii in satul asta erau oameni buni ,muncitori,corecti. Pe vremuri lasai bicicleta seara la poarta ,inclusiv cu 2 paini pe portbagaj si dimineata o gaseai la fel in timp ce in alte locuri nu mai gaseai nici painea,nici bicicleta ! Daca s-ar implica toata lumea satul ar putea sa redevina ce a fost ! Pacat,mare pacat !

    Răspunde
  • In primul rand primarul ar trebui sa se ocupe de partea administrativa care lăsa de dorit ,dotarea este la pământ .A avut grija sa facă acoperișul ,aluat bani de la firma care s- a ocupat si trimetea persoane de la ajutorul social si angajați scolii.

    Răspunde
  • Nu este ciudat ca sotia sa
    Lucreze si la sc si la primărie .De ce i se cere atât părerea ce studii are acest primar sa evalueze activitatea cadrelor didactice ,care oricum sunt mult superioare dumnealui? Ce investiți a făcut in școală ( excepție centrala si acoperișul de unde s- a dosit bine )

    Răspunde
  • Cer scuze dooamnei directoare pentru interventia de aseara caci am confundat-o cu alta doamna (pe dansa nu o cunosc) si dupa ce m-am documentat constat ca lucrurile nu stau asa ci scoala se confrunta cu grave probleme de subfinantare si profesorii isi iau salariile cu intarziere. Datorita nr. mic de copii ca urmare a scaderii populatiei comunei (acum peste 30 de ani comuna avea peste 2500 delocuitori si scoala peste 300 copii iar azi comuna are sub 1000 loc. si scoala cca.120 copii).Am aflat ca daca au plecat la alte scoli cca.10 elevi au venit altii de la Bisoca .Profesorii isi fac datoria dar legea nu le permite sa-si impuna deloc ,,autoritatea de altadata” amintita aici ,iar primarul nu este usa de biserica.Deci urez coletivului de profesori multa rabdare si si tact didactic !

    Răspunde
  • Daca asa stau lucrurile inseamna ca directorul nu are nicio putere ci tot primarul are fiindca finantarea insemna dotarea scolii cu de toate si prin urmare copiii ar ramane la scoala .Aseara m-am grabit sa penalizez directoarea care nu e de vina.Daca aveti dreptate doamna Dana inseamna ca e grav cu primarul…

    Răspunde
  • In sc Sărulești de pe timpul Domnului Prahoveanul nu s- a luat un calculator.S-a primit o donație tot prin prisma celor doi ciudați .Copii primarului care lucrează la sc ce merite au?Chiar sunt curioasa oare nepotul primarului v- a învăța la sc Sarulesti?

    Răspunde
  • Doamna Dana ( coincidenta de nume) aveti dovezi pentru afirmatiile facute despre domnul primar? Eu il vad un om care s-a implicat in rezolvarea problemelor comunei! Iar sotia ,secretara, si-a facut treaba la scoala si nu incalca deloc legea ca lucreaza si acolo.

    Răspunde
  • Băăă, oameni buni,voi ați pus lupul paznic la oi? Cum adică mă, nevasta primarului lucrează și la primărie și la școală?! Păi de ce nu mănâncă o pâine și altcineva, cum adică toată familia primarului suge bani de la bugetul local? Unde va găsit mă nene mă???? Ajunge parlamentar sigur primarul vostru frateee

    Răspunde
  • Concluzia :razboi intre ,,Dane” , una votata alta concursata.

    Răspunde
  • Doamna Dana,aia care ceri dovezi,Legea 161/2003,cap.II, secțiunea 3 art.76 vă explică fffff clar ce se întâmplă în cazul soției primarului angajată în primărie sub conducerea soțului. Domnu Tereaca ,asta puteți întrebă la vreun minister ???

    Răspunde
  • Mă, oameni buni,ce mă minunez de ce văd scris la comentariile astea….De ce nu întrebați ANI despre ce face primarul vostru? Cum să își angajeze nevasta în primărie? Întrebați,nu stați pe gânduri: e incompatibilitate oameni buni! Să respecte legea!!! Dl. ziarist,ajutați-i dvs pe oameni să se lămurească!

    Răspunde
  • ANI=Agenția națională de integritate, pentru cei ce nu știu. Să aveți succes, oameni buni!!

    Răspunde
  • Aha, bravo ! Uite doamne oameni că care citesc câte o lege !!!! Bravo !! Domnule ziarist Tereaca ,alooo ați întrebat cum e cu angajarea doamnei Dinu, soția primarului în primărie ??!!!! Dacă vă e frică de domnul primar,poate încercați pe la secretariatul prefecturii ,ce ziceți, să vă înscriu la o audiență ??!!!
    Apropo,cum lucrează doamna Dinu,nu ? opt ore la primărie și câte la școală ? Când, noaptea ? Parcă nu mai e permis serviciul prin cumul în sistemul bugetar !!!!
    Chiar nu aveți nici o reacție ?

    Răspunde
  • Când afirmi ceva trebuie sa fie si corect.Si aici reamintesc afirmațiile primatului,: 1Microbuzul scolar VVoda nu are statie in fata primăriei circula cum circula si microbuzul de la Sărulești la Sarile Bisoca .2 La școală nu sunt clase alternative ,sunt simultane ,5-7_,6-8 (din cauza dotării scolii si a profesorului de matematică s-a creat migrația școlara)3Din cate stiu directoarea are copilul de la cls pregătitoare acolo,domnul învățător de anul trecut la Dimiana.Si alti înaintea lor ,nu sunt oameni simpli așa ii crede primarul care a ajuns in funcție prin prisma lor nu ca ar avea studii,el este învățat pe șantier Recomandare : Ocupate de partea administrativa ca peste câtva ani are sa te caute cămătării cum te căuta si copii tai o sa fie șomeri(ca tu te- ai aranjat doar te plimbi cu Dasterul primariei

    er

    Răspunde
  • Voi,astia de comentati cu atata patos, sunteti cumva „bolnavi cu capul”? Ca din cate se vede si se intelege din cele scrise de voi,pentru fiecare primeaza doar zicala aceea cu „interesul poarta fesul”. O fi scoala aia din Vintila Voda cumva o „Sorbona,Oxford ” sau altele asemenea? Ce „somitati predau la aceasta scoala? Nu cumva scoala are un director care nu a fost capabil nici sa ia note de trecere la examenul pentru ocuparea postului?Nu cumva in cazul acestei loaze analfabete ajunsa „director ” de scoala este vorba de spagile lui tacsu(un alt excroc ordinar!) si fost director la Scoala din Sarulesti? Sa fi uitat oamenii din Sarulesti de „minunile” din timpul „directorului Matei,draga Dana? Ce te leaga de Scoala din Vintila Voda si Matei Prahoveanu?Se pare ca o parte dintre cei care ati postat comentarii pe aici,sunteti „absolvent i de Scoala generala la Sarulesti si ai „liceului” de la Beceni.Din aia de li se mai zice si „prosti cu diploma”(si cu…..”craci”) .Ma bucur sa constat totusi ca mai sunt si oameni ca Adrian Manea,care spune lucrurilor pe nume si puncteaza corect problemele ………..Sa nu se creada insa ca Sarulestiul este doar o comuna de idioti ,smecheri si snapani.Astia sunt doar gunoaiele scoase la suprafata de aceasta „democratie nemernica si involburata”,numita in Romania „democratie originala”.

    Răspunde
  • Pentru Viespea buzoiana : nu ma leagă nimic de Școală VVoda si nici de Matei Prahoveanul,dar ce se vorbește despre directorul de la VVoda este identic cu tine draga Mariusica daca nu era tactu primar si mata secretara erai contabil?Păcat ca voi ați distrus școală cu oamenii voștri,care după cum știți i- ați ajutat sa fie profesori.Oamenii ăștia care au luat copii nu s- au gândit sa le predea somnirăți ,ci pur si simplu este alegerea lor dar voi de ce reacționați așa ? Cu amenințări cu șantajuri

    Răspunde
  • Băi,Viespe buzoiană, observ că oamenii te-au deconspirat. Bă,loază analfabetă, care joci jocuri de noroc de când,,studiai” cursurile facultății de construcții de la București și care te-a angajat directorul Prahoveanu contabil la școala pe care o conducea și pe mă-ta secretară, încă din anii’90. Nu ți-e rușine să deschizi gura bă,tu care te dai mare cunoscător al limbii engleze și când te întrebau copiii , să le traduci un cuvânt sau o expresie în limba engleză,le răspundeai cu:”Este fleoșc, altădată”. Ești un etalon al prostiei instaurate la Sărulești. O veni și ziua în care o să da-ți socoteală în fața legii,cu tactu,măta și toți acoliții voștri. O faceți pe „salvatorii”și”eroii” comunității…vai de mama voastră de analfabeți. Să îi mulțumești, și tu, și mă-ta, și sor-ta în fiecare zi lui Prahoveanu că v-a ajutat să trăiți bine, când tac-tu se distra cu gagicile și a trebuit să plece ,să fugă mai bine zis, în străinătate că îl căuta fiscul pe-acasă și evident îl căutau și cămătarii. De ce bă,ordinarule,nu te-ai plimbat cu gagica în străinătate când era tac-tu mare fierar betonist în străinătate și te plimbi,de ceva vreme,de când e tac-tu primar??? Acum are „punga”comunității locale pe mână și face ce vrea??? Jegoșilor,vă dați mari iubitori ai comunității,dar sunteți cei mai mari”iubitori”ai banilor comunității … Rușine să vă fie, sugeți peste 10 mii de lei lunar din bugetul comunității!!! Cât o să îi mai prostiți pe oameni? Să le ceri scuze profesorilor care te-au ajutat să scrii și să citești, loază analfabetă

    Răspunde
  • Pentru „Toto” si „#Rezist# : Desi nu ar trebui sa raspund unor analfabeti retardati ca voi,o voi face doar din mila.Nu al locuit si nu locuiesc in Sarulesti,doar cunosc niste oameni din Sarulesti.Oameni cinstiti si bine educati.Asta ca sa vedeti ca in sarulesti sunt si altfel de oameni ,nu numai prosti din astia „cu craci” ca voi.Oameni care nu traiesc pe meleagurile natale,dar fac cinste comunei.Cat priveste „deconspirarea”, nu merge.Studiile mele duc in cu totul alta parte.Dar,mintile voastre ratacite si pline de ura si venin,din cauza lipsei neuronilor va cauzeaza deliruri si aiureliasemenea consumatorilor de etnobotanice.Fiti convinsi ca oamenii seriosi si lucizi din comunitate stiu sa judece pe fiecare dupa ceea ce au facut sau fac.Nu am nici o legatura cu excrocul ala de Matei Prahoveanu si nici cu loaza lui analfabeta.Asa ca,ar fi cazul sa te linistesti,Dana.E vina ta ca ai vrut avere si „putere”.Ti-a lipsit putera mintii si ar trebui sa te resemnezi.

    Răspunde
  • Pentru: Viespea Buzoiană- ești praf analfabetule bine că îi aperi pe securiștii ăștia care conduc comunitatea! În viitorul apropiat să le ridici și statuie,analfabetule-probabil că așa o să te promoveze tăticu !!!

    Răspunde
  • Din milă pentru Viespea Buzoiană: Adevărul doare,băiete, nu-i așa? La Sărulești=Las Fierbinți, serialul de televiziune, vizionare plăcută, analfabetule!

    Răspunde
  • Ce atâtea comentarii,domnule reporter rugați-l pe secretarul prefecturii să vă explice în scris ce înseamnă să-ti angajezi nevasta în primărie când tu ești primar. Și fără obiectul muncii, și cu jumătate de normă la școală unde e e și fisu’ și fisa .Poate publică domnul Tereaca un răspuns oficial !!!!!!!!!

    Răspunde
  • Așteptam un răspuns din partea domnului primar .La începutul anului scolar se lauda ca școală este dotata ,ce dotări are ? Cați bani a alocat anul acesta pentru școală? Sau acum nu – l mai interesează ca nu mai este nevasta- sa mare șefa ,acum s- a mutat la primărie .Așteptam răspunsurile ?

    Răspunde
  • Revim cu întrebarea ce face primarul când școală este in bezna ,adică fara curent ca in epoca primitivă ,ce face directorul scolii ce masuri ia ? Nu funcționează un calculator !

    Răspunde
  • Aai rămas ceva din ciolan, sunt multe javre care il roade!!! Aaa

    Răspunde
  • E normal sa meargă de la o școală la alta pe cât e de normal sa vina țăranii la școlile din oraș

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.