Toma și Primăria Buzău, sabotate din interior ? Declarație și întâmplare grave!

Confesiune care relatează un lucru grav scăpată în ședința de ieri a CLM Buzău de primarul C-tin Toma înspre consilierii locali.

„Jurista Primăriei, doamna Mariana Bașturea a ținut pitite de mine trei procese importante în care Primăria Buzău era dată în judecată. Tot dânsa nu s-a prezentat săptămâna trecută la procesul de la Curtea de Apel Ploiești în speța cu polițiștii locali. Am pierdut procesul pentru că noi nu ne-am apărat în niciun fel. E un lucru cât se poate de grav. Nu știu ce vom face cu dânsa, am băgat-o în Comisia de Disciplină, vom vedea ce decizie se va lua împotriva ei. Oricum, după aceste fapte, i-am luat toate dosarele, și am lăsat-o să se ocupe doar de procesele legate de Legea 10, cu retrocedările”, a spus Toma.

Anunțul primarului a produs rumoare în sală.

„Domnule primar, dacă spusele dvs. sunt adevărate, atunci această femeie ar trebui dată afară, zburată din Primărie. E inadmisibil să uiți să te prezinți la un proces atât de important”, a fost reacția consilierului PNL, Ion Barbu.

Au mai urmat două opinii importante.

„Domnule Barbu, doamna Bașturea e funcționar public. Nu-l poți lua de guler și să-i spui marș, afară din Primărie”, a spus șeful de ședință Fănică Bârlă.


„Domnule Barbu, atenție, domnul primar a spus despre doamna Bașturea nu că a uitat. Pur și simplu nu s-a dus la proces”, a ținută să precizeze Roxelana Radu, secretara primăriei.

 

Oana Tănăsica, doctor în drept, avocat al polițiștilor locali

Săptămâna trecută, la Curtea de Apel Ploiești, s-a judecat apelul făcut de Primăria Buzău la decizia Tribunalului Buzău prin care s-a suspendat în luna mai decizia concedierii celor 250 de polițiști locali. Deci, într-o speță atât de importantă, cu o valoare de milioane de euro, ținând cont de salariile celor 250 de polițiști locali, Primăria Buzău a pierdut prin neprezentare. Aceasta în timp ce polițiștii locali au jucat inteligent, angajând o avocată din Ploiești a cărei mamă a fost judecător tocmai la Curtea de Apel Ploiești, tocmai la Secția de Contencios Administrativ.

„Când am fost la Curtea de Apel Ploiești, la primul proces, eu, ca primar al Buzăului, am fost tratat cu ostilitate, în timp ce la adresa domnișoarei Tănăsică erau numai zâmbete. Oricui i s-ar fi părut ceva suspect”, s-a plâns primarul Toma.

Citește și articolul: Un anunț care îi va bucura pe șoferii din Buzău. Patru străzi importante intră la asfaltare cu începere de luni. Iată care sunt acestea!

Pentru a apăra Primăria în instanță, primarul a solicitat iar consilierii au aprobat angajarea unei case de avocatură în speța cu polițiștii locali întrucât, pe fond, procesul nu a fost încă judecat.

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

7 comentarii la „Toma și Primăria Buzău, sabotate din interior ? Declarație și întâmplare grave!

  • Pai cum sa se mai duca in instanta si sa spuna aberatiile lui Toma ? Pai vor rade colegii juristi de ea .A realizat cam tarziu acest lucru. Toma e politician si peste 4 ani poate sa nu castige alegerile , dar ea este jurist de meserie pe viata. As fi facut asta de la inceput.

    Răspunde
  • Nu poti sa o dai afara ca lucreaza la stat,ca daca era la privat primea si un sut in fund

    Răspunde
  • Domnul Toma e neverosimil de naiv dacă abia acum înțelege că viesparul mafiot din primărie, țesut de Boșcodeală în 20 de ani și coordonat de Bârlă, cu acordul și sprijinul tacit al grupării Neagu-Tescaru, îl contrează non stop, sabotându-l pe toate planurile.

    Răspunde
  • Chiar daca ea,să zicem că ar avea dreptate (eu nu cred), faptul că nu s-a prezentat la proces, spune totul.Daca polițiștii au dreptate,câștigau și dacă se prezenta ea la proces.Clar,face parte din grupul celor care pun piedici noii conduceri.Asa ceva nu se admite unui angajat,care lucrează cu legile țării, demiterea este prea puțin pentru ea.Eu as solicita și daune către Primărie,in instanța.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.