Veste șoc pentru colegi. A murit Horia Șerbu, administratorul și cofondatorul Tehnomet

Veste șoc, azi, la prânz, pentru cei peste 150 de angajați ai firmei buzoiene Tehnomet.

La un spital din București s-a sfârșit la 68 de ani Horia Șerbu, cofondator și administrator al firmei buzoiene Tehnomet.


 „Totul s-a derulat pe repede înainte. Cu o lună în urmă n-avea nimic. Lucra, ca de obicei, cu multă seriozitate și implicare. Deodată a început să se simtă rău. Au urmat analizele și diagnosticul îngrijorător. S-a operat la un spital în Turcia, dar – din păcate – evoluția agresivă a bolii n-a putut fi stopată”, au povestit, consternați, colegii.

Inginerul Horia Șerbu a lucrat mulți ani la Rotec, ajungând inclusiv director comercial.

În 2002 a fondat Tehnomet împreună cu un alt industriaș buzoian, Constantin Ghiveci. Horia Șerbu cu 40% din acțiuni și administratorul firmei, C-tin Ghiveci cu 60%.


Firma a crescut de la an la an, ca număr de angajați, mașini unelte, cifră de afaceri și complexitate a producției.

De la fabricarea de piese de schimb pentru diverse utilaje si instalații, s-a trecut la fabricarea de produse si echipamente de mare complexitate, inclusiv în concepție proprie.

Conform listafirme.ro Tehnomet are o cifră de afaceri de aproape 10 milioane de euro, producând pentru metalurgie, petrochimie, siderurgie, căi ferte, industria cimentului, cea a construcțiilor de mașini etc.

Cu tristețe vă anunțăm că astăzi, domnul Horia Șerbu, administratorul și cofondatorul firmei Tehnomet s-a stins din viață, OM de o aleasă competenţă profesională şi desăvârşită valoare morală.

Vă puteți lua rămas bun începând cu joi seară 11.01.2024 în localitatea Nișcov, Județul Buzău.

Dumnezeu să îl primească în rândul celor drepți !

Înmormântarea va avea loc Sâmbătă, 13 ianuarie, orele 14:00 la cimitirul Sf. Andrei din cartier Micro XIV, Buzău.

Înmormântarea domnului Horia Șerbu va avea loc la sâmbătă, 13 ianuarie la cimitirul Sfântul Andrei din Buzău.

Cortegiul va pleca de acasă (de la Nișcov) la orele 11.30 oprindu-se la biserica din Nișcov pentru procesiunea religioasă.

După slujbă, cortegiul va pleca spre Buzău, oprindu-se la sediul firmei Tehnomet. De aici, se va pleca spre cimitirul Sfântul Andrei.

 Înmormântarea este preconizată in jurul orelor 14.00

Dumnezeu să-l pună alături de cei drepți!

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.