După covrigii lu Ciolacu vin tare din urmă râmele de Buzău!
Reporterul a fost astă vară, ca în fiecare an, cu copiii la mare.
Pe plajă se întâmplă, știți bine, ca în unele zile să socializezi cu vecinii.
„De unde sunteți ?”
„Din Buzău!”
„Ahaaa, deci de acolo, de la covrigii lui Ciolacu”, s-au rostogolit cuvintele interlocutorilor. Combinație între covrigii de Buzău și candidatul PSD la președinție.
Ieri, reporterul a aflat că vin tare din urmă ca brand local, RÂMELE DE BUZĂU!
Da, râmele, nu-i gumă. Au legătură cu omul din fotografia de mai jos:
El e Mircea Voinea, un buzoian de 55 de ani, originar din Pogoanele.
Viața lui e legată, n-ai crede, de râme!
Le crește, îngrijește și hrănește de aproape 30 de ani.
„Sunt muncitorii mei cei mai loiali”, i-a spus reporterului Mircea Voinea, vorbind – cu oarecare duioșie – despre acești viermi… lungi și roșiatici.
Buzoianul crește râme la ieșirea din oraș spre Gălbinași, pe câmpul dintre Coco Rico, groapa ecologică și râul Buzău:
Mircea Voinea și-a făcut prin 2008 firmă, a angajat oameni și a crescut tot mai multe râme.
Îngrijite și hrănite bine, râmele – precum niște albinuțe – produc humus. O substanță asemănătoare cu pământul negru afânat:
De la humus la știință
De la humus, Mircea Voinea, angajații și râmele sale au făcut un salt calitativ.
Pe bază de humus, au dezvoltat în timp, în laborator, diferite substanțe – medicament pentru plante. Produse bio, sănătoase, naturale, fără chimicale: fertilizanți, biostimulatori, îngrășăminte, insecto-fungicide etc.
Râmele, nou brand de Buzău
Zeci de fermieri din toată țara au venit ieri la Buzău la sediul BioHumusSol.
Au lăudat, cu toții râmele de Buzău și au mulțumit pentru că substanțele bio de aici le-au salvat producția în vara teribil de caldă din acest an. În țară sunt sute de agricultori mulțumiți de produsele de la Buzău, probabil că în curând vor fi mii.
Iar cum verile se anunță tot mai fierbinți (exemplu îngrijorător 1,8 grade mai mult în vara 2024 față de vara 2023, temperaturi medii!), biohumusul și produsele adiacente de la Buzău tind să devină un lucru comun printre agricultorii din toată țara.
Bun și de băut!
Nu-i glumă. Ca să devină, precum plantele, mai verzi și mai rezistenți unii dintre fermieri beau biohumusul de Buzău. Iată-l pe nea Ilie de la Olt:
Firma deținută de Mircea Voinea se numește BHS BIO INNOVATION SRL. Conform listefirme.ro avut anul trecut cu 11 angajați o creștere a cifrei de afaceri de la 5,4 la 6,2 milioane lei.
Citește și:
Și Ciolacu tot rame a încercat să facă dar i-au ieșit covrigi.
Nea Ilie de la Olt e ori nebun, ori prost gramada. Cum dracu’ sa bei asa ceva? Balegar de la vaci care pasc „bio” papa nea Ilie?
Tipic alegătorul PSD: mănâncă covrigi și bea biohumus. Pun pariu ca nea Ilie nu e userist. Mulțumim PSD!