Care este cauza

Cine a trecut în ultimele zile/săptămâni prin centrul Buzăului trebuie că a remarcat închiderea celor două farmacii mari de pe Aleea Trandafirilor:



Atât farmacia Dr. Max, cât și farmacia Iris (non-stop în ultimii ani) s-au închis de mai multe săptămâni.

Cauza încetării activității e legată de bani

Conform informațiilor reporterului buzoienii.ro, cele două spații comerciale aparțin dr. Agache – care are la Mărăcineni „Moara Drăgăicilor” și lui Zaharia Antohe (Zică) de la Hotelul Pietroasele.

Managerii farmaciilor, care erau chiriașe în cele două spații comerciale, nu s-au mai înțeles asupra chiriilor cu cei doi proprietari.

În aceste condiții, cele două farmacii au închis acolo, activând totuși în apropiere în alte două locații mai mici.

Cine deschide terase în locul farmaciilor ?

Proiectul de reabilitare a centrului Buzăului a fost gândit și realizat ca pe Aleea Trandafirilor să fie deschise mai multe terase, precum la Brașov ori Sibiu.

Suprafețele dreptunghiulare pavate sunt tocmai pentru terase

Anul trecut, la inaugurare, s-a spus că terasele n-au loc din cauza farmaciilor, care au ocupat cele mai bune locuri.

Iată că acum, după închiderea farmaciilor, s-a făcut loc pentru înființarea de terase. Cine începe ?


UPDATE: din informațiile reporterului buzoienii.ro, în locul farmaciei Dr. Max se va deschide o patiserie. Brandul Panda ajunge și la Buzău

Citește și:

loading...

9 comentarii la „Care este cauza

  • EI SA INCEAPA CA AU EXPERINTA IN DOMENIUL CE DOI PROPRIETARI AI LOCATIEI

    Răspunde
  • De preferat ar fi, încă două shaormerii! Dar necazul e, unde mai parchează cocalarii?

    Răspunde
  • … să vezi circ și panaramă, tămbălău, interlopi, droguri la terase !…

    Răspunde
    • Colac peste pupaza s a inchis si centrul strazii ca au aparut defectiuni la santul cu apa si se lasa dalele.. Lucrare de mantuiala si a mai trecut un an. Sa speram ca se modereaza

      Răspunde
  • OHOHO ….. octombrie este cea mai potrivita perioada din an sa deschizi terase ….. mai ales ca tocmai se inchid pirtiile de schi de la MAMAIA ….

    Răspunde
  • Pai,dupa lege,spatiile comerciale respective ar trebui sa ramana inchise! (Se afla la parterul unor blocuri ,incadrate in categoria I de risc seismic!) Oare se va respecta legea?…N-as prea crede,ba din contra,urmeaza alti chiriasi,alte lucrari de reamenajare interioara( bormasini,picamere,pereti demolati mascati cu rigips…) si toata lumea-i fericita!…

    Răspunde
  • Sper că este o glumă,faza cu terasele…

    Răspunde
    • Acum înțelegem cine a proiectat redecorarea centrului…Agache & Antohe/ proprietarii spatiilor comerciale din zona. Cetățenii sunt rugat sa aștepte cuminți doar la urne…

      Răspunde
      • Eu cred ca și încasările au scăzut de cand cu sistematizarea zonei….

        Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.