Ce pedeapsă riscă „măcelarul din Săgeata”

Procurorii buzoieni au finalizat rechizitoriul și l-au trimis în judecată pe „măcelarul din Săgeata”.


În luna iulie 2024, comunitatea locală a fot șocată la auzul veștii că Bogdan Marin Catrinoiu i-a tăiat cu toporul capul soției, Diana („i-a secționat coloana cervicală”, comunicat Parchet Buzău).

Grozăvia s-a petrecut la Dâmbroca (comuna Săgeata), în casa părinților criminalului când Diana a sosit pentru a-și vedea băiețelul de doi ani, pe care cei doi soți îl aveau împreună:

Diana fusese mutată pe litoral cu serviciul, iar băiețelul rămăsese acasă în grija tatălui. Diana voia să ia copilul cu ea, relațiile dintre soți erau tensionate

Procurorii au încadrat fapta bărbatului la omor calificat.

Pentru omorul simplu pedeapsa este între 10-20 de ani, în timp ce omorul calificat se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani.

Procurorii s-au oprit la omorul calificat întrucât fapta s-a făcut cu cruzime (tăierea capului cu toporul, fiind aplicate mai multe lovituri).


La pedeapsa minimă de 15 ani (omor calificat) se va mai adăuga o pătrime întrucât fapta a fost comisă asupra unui membru al familiei, adică 3 ani și 9 luni.

Asta înseamnă că pedeapsa minimă care i se poate aplica inculpatului Bogdan Marin Catrinoiu e de 18 ani și 9 luni.


Procesul va începe în această toamnă, cu inculpatul în stare de arest preventiv.

Nu va fi pus în libertate nicio zi până la pronunțarea sentinței finale, care poate veni în a doua jumătate a anului viitor. Aceste spețe se judecă de către judecători, fond și apel, cu celeritate.

Citește și:

loading...

3 comentarii la „Ce pedeapsă riscă „măcelarul din Săgeata”

  • Trebuie legat de calea ferată când trece rapidul de Iași! E cel mai simplu!

    Răspunde
    • Prea blândă soluția, ceva mai complicat, să-și dorească sfârșitul, nu așa rapid.

      Răspunde
    • Ce e, nu va mai plac „valorile” occidentale, UE si drepturile omului? Luati, luati cu paine si mustar. Oare cand va iesi, in vreo 13-14 ani, pe buna purtare, se va apuca de tiktokuri si va deveni vedeta si influencer, ca alti criminali? Hai sa ne bucuram de societatea luminata occidentala.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.