Cel mai mare portar al României vine săptămâna viitoare la Buzău! Cornel Penu își lansează cartea scrisă împreună cu Cristi Geambașu
Cel mai mare portar al Românei la handbal, celebrul Cornel Penu, e buzoian. Părinții lui s-au mutat la Buzău când avea doar trei ani.
S-a apucat de handbal la Școala nr. 8 și a continuat pe când era elev la Hasdeu. Are în palmares două titluri de campion mondial în 1970 și 1974, plus două medalii olimpice de argint respectiv bronz.
A revenit la Buzău la începutul anilor 1990 când a antrenat pentru un sezon pe ASA Buzău, iar apoi s-a stabilit definitiv în Franța, după un periplu prin Maroc.
De mai bine de 20 de ani locuiește la Sedan, un orășel la granița cu Belgia, unde a antrenat până la ieșirea la pensie echipe de copii.
Joi, Penu va veni special la Buzău. Prilej de aduceri aminte, dar și a lansării cărții scrisă împreună cu Cristian Geambașu, cunoscut ziarist sportiv din România, hasdean la rându-i.
Coperta cărții este o pictură, realizată de Penu însuși, întrucât în liniștea de la Sedan, Penu și-a descoperit și talentul artistic.
Buzoienii care doresc să-l întâlnească pe Cornel Penu și, eventual de a-i cumpăra cartea, sunt așteptați de la ora 12.00 în amfiteatrul liceului.
La întâlnire ar urma să vină. conform cumunicatului oficial (prezentat mai jos) emis de liceu, celebrul Ovidiu Ioanițoaia, corifeu al presei sportive românești, și Radu Naum, unul dintre cei mai buni ziariști specializați pe handbal din România. Tatăl lui Radu, Hristache Naum, e tot buzoian și absolveny de hasdeu în 1950.
BINE AI VENIT , CORNELE !