Dacă Georgescu iese președinte, nu se vor mai plăti pensiile!

Economia e matematică.

Nu vrăjeală cu daci, industria calului și nanocipurile din pepsi.

E statistică, 50% din economia României înseamnă azi firme cu capital străin.


Practic, unu din cei doi lei pe care îi primește azi un pensionar român sunt de la alde Dacia Renault, Ford Craiova, Kaufland Germania, Carrefour Franța etc.

Sunt și mii de firme mici și mijlocii cu capital străin. Aceste firme au adus în România utilaje și tehnologii moderne, au angajat și i-au școlit pe români să le folosească.


1) Georgescu: „Statul român trebuie să dețină 51% din acțiuni. 51% e important pentru că asta înseamnă că statul deține controlul, nu străinii”

2) Georgescu: „Nu vor mai fi partide politice!”


Sunt cele mai grave declarații făcute de Georgescu, declarații care vor însemna transformarea României în câteva luni în Coreea de Nord dacă acesta va ajunge președinte și le va transpune în fapte.

Firmele străine vor pleca, România va fi dată afară din Uniunea Europeană.

Fiți siguri, vor pleca și întreprinzătorii români. Ca și alte milioane de profesioniști români din diverse domenii. Până când Georgescu se va prinde și va pune probabil armata, precum Ceaușescu, să-i împuște la graniță.

În scenariul descris mai sus economia României va fi în genunchi în câteva luni.

Adio bani pentru plata pompierilor, medicilor, polițiștilor. De pensii și asistență socială nici atât.

Haosul, sărăcia, chiar foametea, precum în Coreea de Nord, unde oamenii mănâncă lăcuste de pe câmp și scoarță de copaci (citește Yeonmi Park, Drumul către libertate) vor cuprinde România.


În concluzie, cei care se plâng acum că au pensii mici, toți cei care susțin că o duc rău și votează din frustrare, ignoranță ori ambiție cu Georgescu nici nu știu ce îi așteaptă dacă acesta va ajunge președinte.

Își vor da pumni în cap când vor realiza ce prostie au făcut. Precum țăranii care au votat în ’46 Partidul Comunist și apoi s-au trezit că partidul le-a luat într-o noapte tot. Animalele din curte, tot pământul, chiar și casa în care stăteau. Unii dintre ei, chiar și de aici de la Buzău, din sud, și-au pus ștreangul de gât. Li s-a spus că așa se va întâmpla de vor vota comuniștii, dar n-au crezut.





Citește și:

loading...

46 de comentarii la „Dacă Georgescu iese președinte, nu se vor mai plăti pensiile!

  • … păi nu mai sunt bani demult!… România se împrumută ptr plăți pensii la sistemul de stat și salarii bugetari de câțiva ani buni cu dobânzi mari 7-8% !…ratingul de țară e ‘bbb minus’ aproape de junk!….suntem în kkt de 5 ani!….ce legătură are jorjescul cu asta?

    Răspunde
    • Ca de obicei rostogoliti o mare minciuna pe langa niste adevaruri. Statul nu se imprumuta in mod special pentru a plati pensiile si salariile bugetarilor, ci pentru a finanta deficitul (diferenta) dintre incasari si cheltuieli de toate felurile. Asta e minciuna. Cheltuielile statului sunt, in ordine descrascatoare: plata pensiilor, plata salariilor bugetarilor, bunuri si servicii („a treia cea mai mare categorie de cheltuieli în buget sunt bunurile și serviciile achiziționate de stat pentru propria funcționare. 12,6% din buget se duce pe acest tip de cheltuieli, care are o arie foarte vastă – de la furnituri de birou, consumabile sau curent, până la echipamente medicale pentru spitalele de stat.”). De ce nu spuneti ca ne imprumutam pentru „bunurile și serviciile achiziționate de stat pentru propria funcționare”?
      Ratingul de tara va scadea si mai mult dupa preluarea actiunilor firmelor private de catre stat cum vrea „jorjescul” (prin cumparare sau rechizitie), fiindca statul roman a fost intotdeauna cel mai prost administrator. Deci dobanzile vor creste si mai mult apoi, si asa intram intr-o spirala inflationista care ne va duce intr-adevar catre un sistem asemanator cu Coreea de Nord.

      Răspunde
    • poate vine Georgescu cu vreo 200 miliarde euro numerar. Dar tot nu schimba nimic din ce se va face in viitor: Romania nu produce cat consuma, e chiar amuzant de simplu: traim prea bine si din bani imprumutati cu dobanda de la banci straine! Cine plateste in continuare dobanzile+ creditul principal? Copchii de azi si copchii copchiilor lor! pentru ca datoria principala nu va achitata vreodata! Si uite asa simplu si usor un intreg popor ajunge sclav financiar la banci pentru multe generatii. nimic nou, asta e modelul occidental aplicat peste tot unde nu exista un dictator si bancherii nu au „prins radacini” mai ceva ca buruienile!

      Răspunde
  • Așa e pentru ca PSD și PNL fură de rup de 35 de ani! Tocmai astăzi șeful PSD din Constanța a fost săltat de DNA! Aceste două partide au devenit grupuri mafiote ! De asemenea o mare parte din siturile media , care primesc bani de la aceste partide doar pentru a panica si manipula populația! Tereaca tu ești unul dintre sprijinitorii hoților! Săptămânal mai nou publici articole la comanda ! Trebuie să verificăm cati bani primești și de unde! Așa ar o fi corect! Să spui cine sunt cei care te plătesc!

    Răspunde
    • Da, sunt mulți care m-au plătit de-a lungul vremii. Părinții, profesorii, autorii cărților pe care le-am citit (în special autorii de literatură distopică), ziariștii (CTP nr. 1) etc. Ei îmi dau acum comenzi în fiecare zi.
      Ieri, m-a întrebat o femeie pe uliță, la țară, chiar așa: „Vom mai primi pensie dacă iese Georgescu ?”. Când am ajuns acasă am găsit mesaj pe telefon cu ordinul de plată. Asta fiindu-mi meseria, după meci, m-am pus la calculator.

      Răspunde
      • Hai să lăsăm vrăjeala ! Cum se face ca babele sunt așa de îngrijorate? Chestia cu neplata pensiilor o aud de 35 de ani! Mereu veniți cu vrăjeala asta! Înainte de alegeri erau ăia de la USR ! Pe vremuri PNL! Ca atunci era ciuma roșie! Îți amintești, nu? Acum gașca PSD-PNL la comun! Ca acum sunt parteneri la ciordit! Apropo, unde sunt ma banii de pensii! Trebuiau mărite cu 12,5 %! Așa zicea Ciolacu în toamnă! Zicea ca totul e perfect și ca economia duduie! Ca deficitul e așa o prostie !Si acum plânge pe la ușile Ursulei să-i mai dea ceva euroi sa plătească salariile de 30 de mii pe luna ale procurorilor și judecătorilor! Și apropo, tu nu ai văzut ca nici babele nu va mai voteaza? Îți dai seama ca la alegerile următoare u o sa luați mai mult de 10%? E jale, știu! Doare! Dar o să vă obișnuiți cu durerea așa cum românii s-au obișnuit în ultimii 80 de ani!

        Răspunde
        • numai un dobitoc poate sa creada ce spune un covrigar de buzau traseista politica ajunsa din greseala si intamplare la PUTERE!
          viata e misto pentru unii in Rromania

          Răspunde
  • Pentru Titus- excelent comentariul, din pacate sunt foarte putini care inteleg ce citesc, d-apoi sa mai inteleaga principii economice de baza.

    Răspunde
  • Aviz necunoscatorilor:
    Economia duduie, deficitul este generat de contribuția statului la finantarile de la EU pentru diverse proiecte.
    Adica EU a dat 10 miliarde euro si Romania a trebuit sa luna si ea 2 , de aici deficite
    Dar noi iesim pe plus si ramanem cu infrastructura, autostrazi etc. Alfel cine dracu ne facea, Rusia ?
    Orice interventie a statului in economie duce la probleme sau colaps.
    Statul de care vorbeste tembelul de CG nu poate administra NIMiC !
    Ia uitati-va la CFR sau Posta Romana, administrate de stat ! Merge ceva ????
    Ia uitati- va la Fan curier, privat, cu profit de milioane euro si care plateste milioane de euro taxe la stat si darile la mii de angajati !
    Asta este diferenta !
    Detest PSD si PNL dar daca alunecam pe capcana asta cu CG si AUR o sa ne smulgem parul din cap.
    Si da , va afecta grav si bugetarii, care acum dorm linistiti
    Ganditi de 2 ori…

    Răspunde
    • Mergi la profesională , termină anul întâi și apoi comentează!

      Răspunde
      • Ești cel mai deștept din țara asta de prosti.

        Răspunde
      • Maidanezule, Mulți din cititorii de aici au mai mult decat profesionala, ca tine. In general votantii CG au profesionala si cred in tampeniile lui, nerealizabile

        Răspunde
  • Oricum Georgescu o sa trăiască foarte bine!

    Răspunde
  • De referendum pentru suspendarea președintelui ai auzit domnule reporter?
    Ne puteți arăta cine face legile și cine le promulgă? Așa e că președintele are voie să întoarcă o singură dată o lege în parlament și apoi este OBLIGAT să o promulge?
    Ce treabă are Georgescu, sulescu și ixuluescu care va fi președinte cu CREAREA legilor?
    Legile sunt create de cei care dețin majoritatea in parlament ( PSD, AUR etc).
    Pe ăia să-i tragi de mânecă când ceva merge prost, nu pe președintele țării ( care are cu totul alte roluri în exercitarea funcției).
    Și dacă nu ne convine de el, președintele se poate suspenda foarte ușor ( vezi cazul Băsescu).
    Nu mai dezinforma lumea că greșești și cazi in penibil!

    Răspunde
    • Istoria României ne învață foarte ușor cum.
      Comunistii filo-ruși după alegerile de 1946 au dat într-o seară ordin pentru desființarea partidelor politice.
      Cu excepția Partidului Comunist. Restul au fost arestați și băgați la pușcărie.
      Așa va face și Călin Georgescu. Ca să n-aibă cine să-l suspende vreodată.
      Avem exemplul Putin, dictator pe viață, aici, lângă noi.
      Așa că să nu-mi spuneți că nu se poate.
      CG a și zis că partidele politice vor dispărea.
      Nu vă îngrijorează asta ?
      Sper să ieșiți într-o zi din vraja acestui șarlatan. Atunci o să-mi dați dreptate.

      Răspunde
      • Aia nu erau români nenea! Erau comuniști comisari sovietici, majoritatea ucrainieni, rude de sânge cu Zelinski ! Cei mai agresivi bolșevici au fost această gașcă din zona Galitiei ! Vezi Ana Pauker și acoliții ei care au băgat la pușcărie întregi conducere a BOR ! E adevărat ca s-au răzbunat pentru tâmpeniile făcute de anumiți ofițeri români pe frontul de est! Vezi masacrul de la Odesa unde în urma atentatului care a omorât intreaga comandă a Armatei din zona de sud( peste 250 de ofițeri și subofițeri) și după care deștepți de români au decimat mii de evrei din zona, dând vina pe ei! Ar trebui să citești mai mult și să vezi evoluția evenimentelor in contextul istoric și nu al văicărelii tipice românești! Ca daca stăteați în banca voastră și nu deveneați hitleriști ca asa era moda și nu mergeați sa omorâți ruși cu stăpânul Hitler , poate rușii erau mai indulgenți! Cine știe! Cat despre desființarea PSD sau PNL nu ar fi rău! Ele nu sunt partide politice. Sunt grupări mafiote, care de 35 de ani au devalizat România! Apropo, ai văzut azi casa lui Ioana Basescu evaluata la 2 milioane de euro de la Snagov? Sau apartamentul de 1 milion de euro de la Băneasa? Și multe altele! Păi de aia nu aveți mă bani de pensii! Știai?

        Răspunde
        • Cine sa faca toate alea enumerate mai sus? Un popor de putori si limitati intelectual? sau vagaboandele la produs? e game over poporul roman. in 100 ani e inexistent!

          Răspunde
    • Art. 404

      Comunicarea de informaţii false

      Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
      Asta se întâmplă când publicați astfel de stiri.Sper ca instituțiile statului sa se sesizeze cât mai repede.

      Răspunde
        • @Redactia. vorbesti prostii. din surse sigure, ce au trait vremurile alea stiu sigur am auzit cu urechile mele ce s-a intamplat atunci: rusii au luat orice se putea manca din casele oamenilor cu AK-ul cu glont pe teava si siguranta trasa! care comenta sau se opunea era impuscat pe loc! am avut rude/neamuri si in Ucraina si in Moldova (nu Basarabia). Rusii au facut in Romania /Moldova aproape ce au facut in Ucraina: omorarea sistematica a populatiei prin infometare. pana si muraturile din beci au fost luate cu forta! Iar cateva neamuri de-a mele s-au ascuns in fan sa nu fie mitraliati de rusi! Restul ce i-au „intampinat” pe rusi in picioare (care avea coloana vertebrala si curaj) au fost impuscati pe loc. Romanii de azi sunt niste dobitoci ce nici nu-si imagineaza ce-i asteapta de ajung rusii din nou prin Romania! Iar din ce zice Vladimir Putin de vreo 17 an i(in 2008 a fost chiar la Bucuresti) se va tine de cuvant si va face exact ce ne-a spus in fata dar n-a auzit sau inteles nimeni. Ajutat bineinteles de Donald Trump. Deja Merz noul cancelar german ne-a avertizat public: rusii ne vor invada/cuceri in viitor! Dar romanii tembeli tot n-au auzit nimic. Iar armata romaniei e pistol cu apa pentru rusi. nici 2 saptamani nu rezista in caz de atac direct al rusilor. iar conform articolului 5 o tara membra NATO trebuie sa reziste/infrunte militar inamicul minim 3 luni pana primeste ajutor de la aliatii NATO!
          sincer toata treaba asta NATO e o gluma a americanilor! Iar UE Uniunea Europeana o jecmaneala strategica a Bancherilor europeni si americani. o metoda desteapta sa faca rost de niste noi sclavi financiari. Dobanda unui credit te leaga de maini si picioare pentru toata perioada „contractuala”!
          Viitorul e „palpitant” pentru Romania.
          Care a fost destept a plecat de mult de aici in tari cu libertate reala si stabilitate economica si financiara!

          Răspunde
          • Gabriel, o singura precizare, pentru corecta informare.
            AK (Automat Kalashnikov), initial cunoscut ca AK-47, ulterior aparut la noi ca AKM, a fost omologat in… 1947. La rusi! Nu avea cum sa apara la noi in timpul foametei din ’47.
            Nici in 1958, cand s-au retras trupele sovietice din Romania, acestea nu erau dotate cu AK-47… inca!

            Răspunde
            • chiar bunica din partea mamei a scapat asa, si fiind micuta ca anatomie s-a ghemuit in fanul strans recent si n-au gasit-o. bunicul/sotul ei era prin muntii Tatra atunci. daca o gaseau, mai mult ca sigur urma viol bataie si tot impuscata. din ce a trait (mancare)dupa ce au trecut rusii nici ca a vrut sa-mi mai spuna! batranii de la care am auzit ce s-a intamplat aveau vreo 90 ani,din gura lor a iesit „puscoace”. aveam cam 17 ani cand i-am prins in viata si am auzit ce „parere” au inca despre rusii de atunci (timpul razboiului)si chiar de rusii de la momentul ala cand vorbeau si deja trecusera zeci de ani: o ura combinata cu frica completa fata de rusi. dupa parerea lor rusii sunt mai rai ca un animal turbat! si tind sa cred ca nu s-a schimbat poporul rus in cateva decenii. istoria AK-ului rusesc nu o cunosc si nici nu m-a interesat. e greseala mea ca am scris AK. pe scurt rusii au impuscat cu glont(nu pistol cu apa) pe oricine se opunea daca le luau orice de mancat din curte, casa sau beci. adica tot aia: ori mori de glontu’ nostru ori mori de foame! poporul roman de acum si mai ales aia de 18 ani ,nu mai zic de parasutele fardate machiate de nu-s in stare sa taie si sa gateasca o gaina, vor fi socati ireversibil trauma psihica buni de dus la spital de psihiatrie daca ajung din nou rusii pe la noi! nici in cele mai „nasoale” scenarii imaginate de mintea lor atrofiata nu o sa ghiceasca ce li se va intampla. Romania e pe lista „tarilor neprietenoase” fata de Rusia. care e destept si poate n-ar strica sa-si faca bagajul de acum si sa plece. Recomand Noua Zeelanda.cu cat e mai departe de Rusia cu atat mai bine!

              Răspunde
      • institutiile statului? aceleasi care decid cine candideaza? bai ,esti plin de glume 🙂

        Răspunde
  • Domnul Adrian Petre ce zice? Votează cu domnul Georgescu?

    Răspunde
  • Pt Gabi- raul e facut prin alegerea presedeintelui: curs valutar pe la 8-9 lei, nu te mai imprumuta nici dracu, plecari de firme straine, somaj, bursa cazuta, pensii si salarii neplatite, ia-ti la revedere de la bani europeni, emigrarea in masa romanilor care nu sunt ,,georgesti”.Increderea se castiga greu si se pierde foarte usor, iti va lua ani de zile sa-ti revii dupa asa dezastru si sa recastigi increderea partenerilor. Esti super naiv, sa nu zic de-a dreptul prost, sa crezi ca daca suspenzi presedintele, gata, e tot ca inainte, nu are consecinte. Noi suntem in situatia sa ne jucam, azi un presedinte, maine altul??? Cine dracu’ sa mai aiba incredere in tine??

    Răspunde
    • @beju la asa conditii de viata nu stiu cati romani vor mai fi pro-georgescu 🙂
      Oricum, consider ca un popor care-si mitraliaza/umple de gloante/gauri in ziua de Craciun singurul lider ce i-a scos COMPLET (0 lei, 0 $ dolari) din datorii externe/la bancheri straini chiar ISI MERITA SOARTA! indiferent care e aia!
      ma exclud, aveam 8 ani in zilele alea, si trageau romanii idioti cu AK-ul prin blocuri de erau sa ma dileasca si pe mine (deh, 8 ani aratam a terorist rus…)

      Răspunde
  • Bai, europenilor, Romania vrea sa se joace de-a presedintele!!!Vor unii care se incalta cu fesu’ si isi mananca mucii sa faca experiente.Votati-l , ba , pe jorji..

    Răspunde
      • Da, așa e, fir ați ai dracu de țărani. Noi aici la America mâncăm muci ca domnii

        Răspunde
        • Esti „la America” cum sunt eu „la Japonia”.

          Răspunde
          • Bă flăcău cine ești tu bă să mă contrazici? Dacă eu zic ca mănânc muci cu domnul Georgescu la america înseamnă ca așa e.

            Răspunde
        • @bengalezul ai o adresa fixa sa ne intalnim? poate sa fie si un mcdonalds aproape. sunt curios cum arati de fapt 🙂
          sa vii fara glock

          Răspunde
          • Am mă mortăciune ! O să-ți plătesc o cafea la McD ca știu ca ești nemâncat! Iar de aratat sunt mult peste fața ta de turcoman !

            Răspunde
            • @bengalezul „mortaciune”?! bai ,”prietene” ,sunt viu, ma simt si consider viu. 🙂
              ce vrei sa spui cu termenul asta? cafele imi permit 🙂
              mancare… prea multa, ma stradui sa mai slabesc dar e dificil. „turcoman”?! bre , tu sigur nu esti baut? am avut neamuri prin Ucraina si inca mai am rude prin Grecia! Bine ca n-ai zis nimic de religie 🙂
              Bag seama ca esti tare „slobod de gura” cand nu esti fata-n-fata cu persoana careia i te adresezj. Sa nu te superi dar astora ca tine le spun „fetitze”. doar alea chicotesc,vorbesc ORICE si barfesc pe oricine,daca stiu ca nu vor fi gasite vreodata!
              sa jignesti e usor, respectul ti-l castigi! tu nu stiu ce meriti sau de ce comentezi aici,daca nici buzoian nu esti! tipa si jigneste la aia din Los Angeles! poate dai de vreunu din mexic 🙂 din una din gastile lor „vesele”. sigur nu mai aude nimeni de tine!
              o sa te ignor ca-mi pierd prea mult timp cu tine! O zi buna iti doresc!

              Răspunde
          • Va rog sa observati o… aparenta ciudatenie.
            Bengalezul spune ca locuieste in LA (AKA Los Angeles). Diferenta de fus orar intre Bucuresti si Los Angeles este de fix 10 ore. Postarea lui, pe site, are ora 9:16, deci afirma, indirect, ca a postat-o la ora 23:16, LA Time. Alta postare a fost facuta la ora 16:09, ora site-ului, adica ora 6:09 LA Time. Individul ori nu doarme deloc, ori, mai degraba, a capatat de undeva (greu sa isi cumpere el asa ceva) un VPN pe care l-a setat pe IP de LA.
            Ca minte, e clar, ca minte cu interes, iar e clar, pentru ca este troll dovedit. Iar decodarea limbajului dovedeste doar ca este inca un fel de roman (!) frustrat, caruia nu i-a iesit nimic in viata si, satul de dejectiile de care a avut parte tot timpul, incearca sa le paseze si altora.
            Evident, MT este fratele lui de trollat, probabil primind tainul de furaje de la acelasi stapan, cam infrigurat de felul lui…
            Bleah! (Ca sa ma exprim americaneste)…

            Răspunde
            • bleah suka, sasihui, pidaraz 🙂 Sheriff-ul sa traiasca! 🙂

              Răspunde
        • @bengalezul toti am fost tarani la un moment dat. toti am plecat de la sapa, harlet, munca la camp ,din noroi si kacat de porc, vaca, gaini, etc…
          daca pentru tine „taran”=jignire sau ceva de care ,respectivul „taran” sa se simta jignit gresesti amarnic. daca tot zici ca locuiesti undeva in Los Angeles ,viziteaza putin Texas-ul si zii unuia mai „nespalat” ca e un taran si…ce mai crezi tu despre tarani! 🙂
          nu m-ar deranja sa fiu taran cu 1000 hectare de teren oriunde in lumea asta! decat la bloc unde am crescut pana la 18 ani!
          multi oameni cu caracter,muulta materie cenusie si contributii istorice la lumea in care traim au plecat de la tara, munca fizica zilnica pana la epuizare doar sa aiba ce manca. Dar au avut si creier! Si cu putine posibilitati financiare tot au ajuns sa dea lectii tuturor si chiar sa le castige admiratia! Sunt curios ce trecut ai tu, ce realizari ai pana acum si unde traiesti (macar cartierul) nu ma intereseaza adresa ta. sau chiar tu, personal! Doar ca m-ai deranjat cu atitudinea fata de tarani 🙂

          Răspunde
  • Spune tot ce știi Auras!
    CG va face lagăre de exterminare a pensionarilor,va obliga parlamentarii și primarii să nu mai ia salariul Cash,va construi canalul București Dunăre cu ziariștii, etc.
    Sperie-i pe fraieri!Doar așa pot fi controlați!Prin frică!

    Răspunde
    • Adevarul produce frica. “Legea” o sa fie pusa in practica de mercenari care au omorât civili in Africa. Cei care îl votează pe Pinocchio se vor trezi cu Pinochet. Când vor cere pensiile, banii confiscați din conturile bancare sau alte bunuri naționalizate (pt doamna Cristela) se vor trezi cu “congolezii” la ușă și nu vor mai cere nici pensie, nici bani, nimic. Nici paine. Poate ați uitat dar la Timișoara s a tras cu gloanțe în niște oameni care doar scandau niște lozinci. Asta e frica. Dacă vreți gloanțe în loc de pâine și libertate, votați georgescu!

      Răspunde
    • Cum sa nu iti fie frica de unul care spune ca vrea sa desfiinteze partidele si sa conduca tara cu „poporul” la fel ca in ’45? De unul care vrea sa rechizitioneze actiuni din firmele private la fel cum au facut comunistii? De unul care spune toate bazaconiile din toate domeniile, nici macar corecte stiintific, si cand vrea cineva sa il intrebe mai in amanunt nu vrea sa vorbeasca cu nimeni?

      Răspunde
  • nu 50 %, ci mai mult. sunt banii bancilor straine. nu firme straine, ci direct bani imprumutati de la banci straine si cheltuiti pe salarii pensii, etc… nimic pe investitii care sa produca bani! iar cine ajunge presedintele romaniei nu va schimba aproape nimic. dupa cum stiti orice banca ce-ti bani cu dobanda (credit) la un moment dat isi vrea banii inapoi CU DOBANDA! ce sa dea romania? ce sa ia banca? tara plina de pensionari, putori, escroci politicieni ocupati sa-si umple conturile/buzunarele, tuciurii fara nici un chef de munca si vagaboande! ah, si mai sunt vreo 5.7 milioane de oameni care chiar muncesc zilnic! si luati de prosti/fraieri chiar de politicienii votati de ei! nu stiu ce ar face Calin Georgescu de ar ajunge presedinte, dar este limitat mult de situatia actuala economica si financiara a tarii. doar sa vina el cu 200 miliarde de euro. cam greu, ultima oara se ploconea la altii cu bani sa-i dea 50 milioane de euro prin Austria…
    tare mie ca romanii vor vota TOT un POLITICIAN ca toti ceilalti dinainte, o vagaboanda pe interes…(propriu nu pt.buzunarele altora).
    dupa cum a spus un orb odata : „vom trai si vom vedea!”

    Răspunde
    • SINGURA investitie pe care o poate face statul roman (si o face bine in ultima vreme) este in infrastructura pentru a atrage investitii care sa produca (nu bani, ca banii vin apoi din taxe si impozite). Eu cred ca exagerati cu viitorul amanetat al copiilor, datoriile le platim constant si acum, le-am platit in ultimii ani si le vom plati in viitor. Nu cred ca trebuie sa ne sperie un deficit de 3-5%, daca ati calcula la fiecare familie pe luna ar veni 3-5% din salariul mediu ar fi 170-200 lei. E mai greu cand urci spre 10% si nu incerci sa scazi. Daca se continua cu investitiile in infrastructura cred ca nu vor fi probleme. Asta DACA vom ramane in UE, fiindca numai cu ajutorul lor ne-am dezvoltat in ultimii ani. E foarte bine ca salariul mediu a crescut mult in ultimii ani, si va mai creste daca ramanem alaturi de Europa.

      Răspunde
      • nu conteaza ce salariu ai. conteaza ce cumperi cu salariul ala lunar!
        asta nu intelege multa lume! puterea de cumparare a „banilor” ce-i primesti conteaza mai mult decat suma totala a salariului. 3000 euro net salariu in Danemarca e cam „subtire”… 3000 euro venit net lunar in Pakistan e mai mult decat bine! la Romania au crescut salariile dar au crescut si preturile cam la tot ce se vinde sau ai nevoie sa traiesti! Descurajant ,sa fiu sincer!

        Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.