„M-au lovit ușor cu mașina, după care au tăbărât pe mine cu pumnii și picioarele”. Pietonul de 18 ani a ajuns apoi la Săpoca!
Tânărul de 18 ani implicat în incidentul de lângă Zidul Episcopiei (click AICI pentru detalii) a povestit, din punctul său de vedere, ce s-a întâmplat ieri după-amiază.
„Mi-am condus prietena la maxi taxi spre Rm. Sărat, după care m-am îndreptat pe lângă ANAF înspre rondul de la Episcopie. Am traversat strada, acolo unde autobuzul 2 are stație. Aici, un autoturism Skoda, în timp ce traversam pe trecerea de pietoni a dat peste mine. M-a lovit ușor, am doar o zgârietură. Apoi am plecat pe lângă Zidul Episcopiei și după ce am făcut câțiva pași mașina Skoda a oprit lângă mine. Din ea au coborât mai mulți romi care au început să-mi care pumni și picioare. M-au lăsat pe jos în stare de semi-inconștiență, după care au plecat. Primul ajutor mi l-a dat cineva de la Arhiepiscopie care s-a oprit lângă mine. M-a ajutat să-mi revin, m-a stropit cu apă, mi-a oprit sângerarea. Apoi au venit cei de la SMURD și poliția. Eram foarte agitat n-am reușit să le spun polițiștilor decât cum mă cheamă și adresa din buletin. Cei de la SMURD m-au dus la UPU. Din cauza agitației, a stării de panică în care am intrat, am început să tremur, iar de la UPU am fost transferat la Spitalul din Săpoca, unde am stat noaptea trecută. În această dimineață m-au externat, chiar acum am ieșit pe poarta spitalului din Săpoca, trebuie să merg cu mama la un medic. Mă dor, din cauza loviturilor încasate, maxilarul, coloana și picioarele”.
Mama tânărului a venit în această dimineață să-și ia băiatul de la spitalul din Săpoca:
„A fost externat, dar n-am primit nicio trimitere către un medic. Trebuie să mergem la un ortoped, sper să ne primească. E bine că am reușit să-l liniștesc, băiatul meu e mai nervos din fire, se enervează foarte repede”.
Conform informațiilor furnizate de poliție, tânărul de 18 ani din Cănești ar fi încercat să traverseze strada prin loc nepermis și astfel s-ar fi ajuns la acest incident care nu a fost încadrat ca eveniment rutier.
Citește și articolul: Iată ce sunt ploșnițele/gândacii urât mirositori care intră în casele buzoienilor
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.