Mesaj impresionant al unui patron din Buzău către angajații nemulțumiți: „Așa-mi vine să mă duc să mă angajez!”
- „Recunosc ca am un pic de burta iar gipanul e nou, negru și străluceste. Într-o poza pe fundalul de la calculator…
- „Așa-mi vine cateodata să mă duc să mă angajez. Să-i las pe toti. Clienti, stat, angajați. Și să fiu fericit că mâine iau salariu”.
- „Am câțiva oameni care pot să spun cu mâna pe inima că sunt foarte buni. Dar am avut și lepre”
- „Dacă angajatul stă peste program e plătit. Dacă eu stau peste program e pentru ca altfel nu se poate”
- „Simt de multe ori că muncesc mai mult decat angajatul cel mai bine platit și primesc la fel ca el”
- „Și apropo, nu mi-a plăcut niciodată titulatura de patron”
Sunt cele mai interesante declarații extrase de editorul buzoienii.ro dintr-un comentariu postat zilele trecute pe site. Aparține, deduc, unui mic întreprinzător din Buzău. Omul s-a simțit ofensat de vorbele grele rostite la adresa patronilor, în general, de alți cititori ai site-ului, angajați. Întrucât conține și punctul de vedere, mai puțin mediatizat, al patronilor, și pentru că a fost scris bine, cu suflet, am ținut să-l transform într-un articol. E important să-l citească toată lumea, pentru a pătrunde cu înțelepciune și de partea cealaltă, a patronilor, cu problemele lor cotidiene, adesea neștiute.
IATĂ CONȚINUTUL INTEGRAL AL COMENTARIULUI
Îmi plac comentariile unora ce stau linistiti la umbra unui post de angajat și postează pe buzoienii.ro împotriva patronilor că nu dau salarii mai mari. Stiu ca or să mă injure multi dar nu-mi pasa. Iată răspunsurile mele la comentariile acestora.
PENTRU CIP-CIRIP
Te apuca pandaliile când vezi ca „antreprenorul roman” nu reuseste să dea mai multi bani salariatilor? Tu ai impresia ca preturile pentru serviciile prestate de catre o companie romaneasca sunt comparabile cu preturile unei firme omoloage din spațiul european ? Te înșeli amarnic dragul meu. Ca firmă, dacă vrei să rezisti trebuie să lasi preturile jos. Altfel vine altă firma, tot romaneasca ,care peste ceva ani se va dovedi ca avea ceva probleme la contabilitate, și-ti ia contractul. Sau poate nu se va dovedi pentru ca cealata firma functioneaza după alte legi. E ca atunci cand politistul opreste 2 masini pentru aceeași infractiune și amendeaza doar 1 sofer. Pentru că celalată a dat un telefon. Stii ce zic? Asta e diferenta dintre Romanica și Germanica.
PENTRU ALTUL
Spuneti la un moment dat că : „Dacă ești antreprenor și nu reusesti să supraviețuiesti inseamna ca nu esti bun și nu ai ce cauta în domeniu. Du-te și lucreaza pe salariul minim! Nu te mai da antreprenor! Altii în aceleasi conditii ca tine dau salarii de minimum 1.000 de euro. Ei cum de pot și tu nu ? Iar răspunsul e simplu. Ori esti incompetent ori esti lacom și hapsân”.
V-aș da un proiect. Să spunem e nevoie de construcția unui gard . Să-l bugetati. Să cautati materiale. Să-l prezentati clientului. Care a mai primit cateva oferte. Poate și de executie la „negru”. Și apoi să-l construiti. Și să platiti taxe. Pentru stat. Pentru angajati. Pentru salarii. Pentru materialele necesare.Pentru că orice produceti are nevoie de materie primă și manopera. După ce efectuati lucrarea clientul e multumit dar….intarzie cu plata. Ca are și el niste probleme. A uitat să spuna la inceputul lucrarii acest mic detaliu. Ba pe parcurs a mai ridicat cateva pretentii (mici după parerea lui, costisitoare după parerea dvs). Dar l-ati indeplinit ca e client fidel și vreti să dezvoltați o relatie de colaborare de durata. Și, la final de lună vine la dvs dl Vasile (am luat un nume fictiv). Dl Vasile are copilul bolnav și are nevoie de salariu cu 5 zile mai devreme. Și, dacă se poate, și un avans din banii de luna viitoare că altfel nu se descurca. Și-l știi pe Vasile că e om muncitor și nu a intarziat niciodata. Și știi ca nu ti-ar cere dacă nu ar avea nevoie. Și-ti mai spune ca esti singura lui speranta. Și trebuie să te uiți în ochii lui cand îi raspunzi la intrebare. Că așa e omeneste. Și mai vine și de la ANAF o înștiințare. Că maine e ultima zi de plata. O pui langa factura de la telefoane. Care zice ca ieri era ultima zi. Și-l suni pe client. Care are treaba. Și e deranjat de telefonul tau. Și-ți zice că o să-ti dea bani. Dar că mai bine facea lucrarea cu firma x. Că ăia nu-s așa de insistenti. Te invit așadar să fii creativ: „Ei cum pot și tu nu?”.
Concluzia mea: așa-mi vine cateodata să mă duc să mă angajez. Să nu mă mai dau antreprenor. Să-i las pe toti. Clienti, stat,angajați. Și la ora la care alți patroni calculeaza banii primiti pe lucrarea de acum cateva luni, eu să mă joc în parc. Și să fiu fericit că mâine iau salariu. Ce-mi pasa mie de clientul care a întârziat cu plata. Sau ca ieri am uitat să-l sun pe unu să-i zic că-i întarzie lucrarea deoarece aveam altceva de facut. Postam ceva pe net.
PENTRU ANONIM
Spuneti ca toti patroni vor profituri imense și salarii mici. Am o firmă mică și plătesc cel mai bine pe domeniul meu. Am câțiva oameni care pot să spun cu mâna pe inima că sunt foarte buni. Dar am avut și lepre cărora oricat le-ai da își văd interesul și caută să te ”faca” la orice neatentie. Și cand zic „să te facă” nu mă refer doar la furat. Vorbesc de leneveala, neimplicare, miserupism. Dacă el nu-și face treaba bine și clientul e nemultumit, ghici cine va avea de suferit? Ghici cine va trebui să facă discount dintr-un pret și așa concurential astfel încât clientul să accepte că eu am reusit să angajez un miserupist? Și să vrea să continuăm colaborarea. Ghici din ce felie se face discountul ăla ? Din impozitele către stat ? Din salariul angajatului?
PENTRU ȘTRUL
Am o afacere 100% privata. Singura intracțiune cu statul e că plătesc taxe. Care trebuiesc platite la timp indiferent că majoritatea clienților au obiceiul să întarzie cu plațile. Și după stat vine salariatul care are nevoie să primeasca banii la data stabilita. Și înțeleg asta. E om și el, are familie, și facturi care nu așteaptă. Și apoi am promis ca-l platesc în zilele alea. Pe locul 3 vine firma care trebuie să supravietuiasca. Și pentru asta lunar trebuiesc cheltuiti bani pentru consumabile, scule, facturi. Abia pe locul 4 e profitul hapsânului de patron.
De multe ori trebuie să stau peste program să repar o greșeala a unuia sau să dau un buget într-un timp record. La ora aia angajatul e în parc cu familia. Dacă angajatul stă peste program e plătit. Dacă eu stau peste program e pentru ca altfel nu se poate. Dacă e tarziu și gresesc ceva e numai vina mea. Mi s-a întamplat să fac o lucrare pe minus doar pentru că am trimis din grabă un mail cu un cost gresit. Clientul a spus ca dacă am promis trebuie să mă țin de promisiune. Ca așa e omeneste. Și avea dreptate. Dacă conduc noaptea și am putine ore de somn în spate și produc un accident la fel, e numai vina mea. Sunt acuzat că nu mă mai satur de bani. Nu conteaza ca alerg după contracte ca nebunul și apoi încerc să mă asigur că toată lumea e multumita. Nu conteaza că în fiecare luna scot o foaie de hartie și incerc să vad cum impart banii pentru lucrarea prestata acum 3-4 luni. Uneori mă amuz și-mi amintesc de foaia de hartie de la scoala. Nu s-au schimbat prea multe. Doar ca în loc de nota mica mă aleg cu un om ce va sta supărat pe mine o perioada mai mică sau mai mare. Uneori mă gandesc ca poate nu-s așa de bun gospodar cum am pretentia. Și poate ar fi mai bine să pun lacătul pe ușa și să-mi iau talpasita într-o țară cu apa (mai) caldă. Pentru că simt de multe ori că muncesc mai mult decat angajatul cel mai bine platit și primesc la fel ca el. Nu am conexiuni în politica , nu am „spate” și am muncit pentru fiecare bănuț pe care l-am caștigat. Am observat concepția asta româneasca referitoare la patronul român. Că e un burtos cu gipan ce-și disprețuiește angajatii și tepuieste statul. Nu toti sunt așa. Și în majoritatea cazurilor cei ce țepuiesc statul o fac la adapostul unui scut mai mic sau mai mare. Și scutul ăla uneori cade, alteori nu. Când cade sar și organele de control pe dansul. Pentru ca știau ce face dar…aveau interdictie. Și presa ne arata cum „se face și la noi treaba” și noi ne intrebam ca prostii: „Cum mama naibii a putut ala să greșească atâția ani ? Că eu greșesc o luna și-mi iau cate-un șut de mă ustura buzunarul? Recunosc ca am un pic de burta iar gipanul e nou, negru și străluceste. Într-o poza pe fundalul de la calculator… Asta e lumea privita din scaunul de „patron”. Și apropo, nu mi-a plăcut niciodata aceasta titulatura.
Subscriu 🙁
Perfect adevarat!!
Adevărat, cit se poate de adevărat! Și nu s a spus tot! Ce te faci atunci Cind angajezi fete care spun ca au intenții bune și Cind coli, la 2 luni după angajare se gindesc ce bine ar fi dacă ar face copii deci, zis și făcut; sau alți angajați câte vin pt o luna apoi găsesc tot felul de metode pt a profita de șomaj! Trăim intr o lume in care unii muncesc iar altii nu știu cum sa fure mai mult și
mor de lene! Oribil! Pentru ” patroni” ( nici mie nu mi place termenul), nu ajunge ziua de 12 ore de munca și dacă s ar dubla tot insuficienta ar fi, deci, bugetarii din finanțe sau alte asemenea birouri ,ar fi bine sa lase ” pliscul mic” pt ca întorc o foaie de 10 ori/ zi ,maninca o pizza ,salate si alte meniuri deocheate printre hirtogarii iar tu aștepți ca boul un răspuns la ghișeu . Și Cind te gindesti ca toate aceste ” specimene” traiesc din munca ” patronilor” vinati de controale chiar și pt o vorba aruncată la întâmplare . Oribila societate mai suntem!
Sunt atat de multe de spus.. Cum inveti angajatii de la zero, si cand vine si momentul sa faca ceva singuri, pleaca.. ca de.. acum au experienta.
Si cum statul iti face concurenta pe banii tai. Tu daca nu ai bani sa iti innoiesti utilajele, vine statul cu ele noi.. dar cumparate din bugetul sustinut de noi, patronii..
Sau cand le dai scule si apoi intrebi de ele iar ei dau dun umeri parca in viata lor nu le-au văzut, le spui sa meargă după nu stiu ce scule lăsate prin nu stiu ce loc si pana se hotărăsc sa meargă după ele nu mai găsesc nimic. Le dai șantier la 20 de km distanță de casa si in 10 zile iti vine cu câte 3000 de km făcuți si bonuri de motorina la decontat, plus nu stiu câte reparații la masina. Iti face un șantier vin primii bani si ii plătești pe ei complet iar cand sa meargă la terminare sa încasezi si banii tai te trezești ca nu mai ai pe niciunu din cei cu care ai lucrat, ca au găsit ceva mai bun. Iti lucrează câte 7 zile pe Spalletti de la 10 geamuri si daca greșesc 5 geamuri sit revuistic sa le repare pe banii lor le termina in 2 ore! etc, etc, etc….
Multe adevăruri au grait colegi de mai naiinte te lași pe tine plătești penalizări la stat până îti vine jitia și angajații zic dal ma dracu pasta vrea să facă cucu mare pe spatele nostru dar de fapt realitatea este alta ,conceptul românesc este munca puțină bani multi nu ca la altii care lucrează ore suplimentare fără bani pe conceptul dacă are compania au si ei salariile la timp sau mai mari etc.noi suntem o natie de hoții leneși si profituri parerea mea nu se va schimba nimic până nu vom schimba mentalitatea oamenilor cei care lucrează pe afară au văzut ce înseamnă bani mai multi dar si muncă pe măsura
Si pui casa si masina gaj ca sa scoti firma din …. si statul te jupoaie sa tina acasa in ajutor social oameni buni de munca….
Neica, e perfect adevarat in legatura cu o parte din comentariile voastre dar in acelasi timp, puneti-va si in locul nostru: mergi sa te angajezi, toti cautati oameni cu experienta, de unde nene? pica din cer? sau pe sanatatea noastra a angajatilor doriti sa facem experienta fara plata? Mancarea zilnica, sanatatea, nu pica din cer, e simplu, practic voi sunteti clientii nostri. Pentru munca, trebuie plata, in majoritatea cazurilor nu se poate negocia ci transformati intrebarea ce salariu doresti in criteriu de selectie la angajare, nu cum ar fi normal si legal, orice contract de munca, toate clauzele acelui contract sa fie negociate in functie de nivelul de experienta. Cereti sa stam peste program ca si cum ar face parte din normalitate fara plata echivalenta? Pai daca sa spunem ca salariul lunar al dvs este egal cu al celui mai bun angajat….asta alegeti, cel mai bun angajat deobicei este si cel care sta peste program aproape non stop, asa cum munciti si dvs. Dar mai sunt angajati care au prioritate pentru familie, considera ca le ajunge salariul de baza si doresc ca la ora stabilita de comun acord la angajare sa plece acasa, sa aiba timp pentru cumparaturile zilnice, pentru a lua la timp copii de la scoala, daca exista marele noroc sa coincida ora la care ies copii lor de la scoala. Vine un timp cand dupa incercarile patronului de a plusa..bai da ce pleci chiar la fix?… sau ce zici hai ramai peste program, am nevoie sa terminam lucrarea. Da nene, dar ia spune daca te referi la cel mai bun angajat care oricum sta peste program, e exclus, nu, tu te referi la majoritatea angajatilor care doresc sa plece la programul stabilit, dar care bineinteles ca nu au salariile ce concureaza cu profitul tau chiar mic asa cum este.
Va doriti sa aveti randament maxim in conditii de stres maxim, este imposibil pentru ca daca studiezi corpul uman vei constata ca are limite, fiecare este unic, limitele sunt si fizice dar si psihice, de aceea poate veti sti sa puneti punct, vine clientul la 16:50 si vrea lucrare ultra urgenta pe bani putini si complexa invers proportional cu banii?
Problema cu programul este vina voastra pentru ca nu stiti sa va uniti ca patroni si sa nu mai dati nas unui client care se plimba cu gipanul, nu ca voi cei care munciti din greu si vine si iti arunca in scarba un proiect dar negociaza ca tiganii din ferentari.
Sunt probleme si de o parte si de cealalta parte.
Cunosc un patron care isi suna angajatul dimineata pe la 8 si il intreaba daca si-a baut cafeaua, daca este ok, usor usor pe la 9 sa fie la serviciu cu locatie in centrul orasului. Programul program, 9-17. etc etc. Acel patron mi-a explicat ca daca angajatul lui nu este stresat, da randament incredibil. Acelasi patron a adoptat si varianta pe care o aplicati voi, impinsi de stat si clienti dar de cand a abordat varianta noua, are mai mult profit, nu e o poveste, sunt date, cifre.
Subscriu
Subscriu şi eu !
ma lasati cu hoti .
lucrez si asa ceva si nu am fost platit la timp sau pentru ce am lucrat , de ce ? ba nu au incasari ba nu am terminat la timp , ba , ba , ba niste hoti , isi iau bani si oameni ce lucreaza pentru ei sufere , zice ala mai sus ca are masina de ?// euro si lucreaza si el , angajati au ? de ce oare ? aaaaaa , zic vrei sa lucrezi ? vii cu scule , restu nu il intereseaza , nu vorbim de echipamente si protectia munci , asta e altceva , asigurare de risc ? cine plateste ? tot muncitorul . ca EL , el patronul are treaba . APROPO , cati patroni antrreprenori sau ce sant pun pret pe siguranta salariatului ? NICI UNUL . zic . maine vin alti . statul ce face ? succes DOMNILOR
Sincer, nu le dau crezare nici macar o secunda patronasilor care mereu se gandesc numai la hotii si cum sa arda si angajatul. Pun pariu ca la sfarsit de an sigur isi fac mai multi bani decat un angajat. Vizavi de stres si diverse prosteli care le invoca sa ii creada mutu’ orice firma trebuie sa plece de la un plan de afacere si acolo este si sectiunea financiara unde „patronii” astia de isi ling ranile in mediul online ar trebui sa prevada buget si pentru zile negre(atunci cand nu ii sunt platite lucrarile la timp”. Vizavi de statul peste program ca altfel nu se poate este o alta prosteala de a lor pe care sa o creada numai ei, in europa se pare ca se poate si program normal pentru salariu normalsi sunt mult mai avansati ca noi. Eu unul poate sa imi dea ce motive vrea el nu ma dau de mal cu sanatatea pentru ca el sa isi mai faca vreo vacanta pe nu stiu unde. Un patron care iti spune ca nu se poate fara a sta peste program este un prost manager si toti angajatii ar trebui sa ii plece sa ajunga angajat asa cum merita.