Dobrică a recunoscut că a dat șpagă! Cere să primească doi ani cu suspendare! Iată comunicatul DNA!

Supranumit „Regele asfaltului” de la Buzău, Dumitru Dobrică, fost consilier județean PSD, a recunoscut că a dat șpagă.

Conform unui comunicat emis azi de DNA Ploiești, Dobrică a transmis avocatului că este de acord a se ajunge la o înțelegere prealabilă cu procurorii DNA, înainte de trimiterea rechizitoriului către judecătorie.

Astfel, Dobrică a recunoscut că i-a dat șpagă lui Valeriu Zgonea, mare șef în PSD la momentul respectiv, pentru a facilita numirea fiicei sale – Ionela Dobrică – în două funcții guvernamentale deși nu avea pregătirea corespunzătoare..

Șpaga a fost estimată la 620 de milioane de lei, însemnând construirea unei case de vacanță în Covasna, bașca niște vacanțe externe plătite de Dobrică.

În schimbul recunoașterii vinovăției, Dobrică s-a înțeles cu procurorii să primească o condamnare de doi ani cu suspendare.

Dosarul a fost trimis de DNA Ploiești către Tribunalul Buzău pentru consfințirea înțelegerii.

Iată mai jos comunicatul integral al DNA.

DOBRICĂ DUMITRU, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 și administrator/acționar al unei societăți comerciale, pentru infracțiunea de cumpărare de influență.

În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada iulie 2012 – aprilie 2013, inculpatul Dobrică Dumitru i-a promis inculpatului Zgonea Valeriu – Ștefan, președinte al Camerei Deputaților din Parlamentul României și totodată vicepreședinte al unei formațiuni politice, foloase necuvenite pentru a-l determina să intervină pe lângă funcționarii publici asupra cărora a lăsat să se creadă că are influență, în vederea numirii unei rude a primului într-o importantă funcție publică.
Ulterior, inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan a primit de la inculpatul Dobrică Dumitru foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism și cheltuieli legate de construirea unei case de vacanță în județul Covasna.
La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ștefan, persoana respectivă a fost numită în funcția de președinte al Centrului Național de Management pentru Societatea Informațională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informațională, deși nu avea pregătire de specialitate în domeniu.
Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu -Ștefan, persoana respectivă și-a păstrat funcția la nivelul administrației publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale.

În prezența avocatului, inculpatul Dobrică Dumitru a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:

– 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Inculpatul Dobrică Dumitru va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de de 60 de zile, în cadrul următoarelor entități: Primăria orașului Pătârlagele, județul Buzău sau Primăria orașului Nehoiu, județul Buzău.

Față de inculpatul Zgonea Valeriu – Ștefan, procurorii anticorupție desfășoară în continuare acte de urmărire penală.

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Dobrică Dumitru, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis la Tribunalul Buzău.

loading...

2 comentarii la „Dobrică a recunoscut că a dat șpagă! Cere să primească doi ani cu suspendare! Iată comunicatul DNA!

  • N-are cum! Psd-istii ăștia sunt întruchiparea cinstei și dreptății!

    Răspunde
  • Ce naste din PSDisti, din banul public trage.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.