VIDEO: Incendiu cumplit la Haleș! Iată imagini cu casa în flăcări! „Au rămas doar cu hainele de pe ei. Rog buzoienii să-i ajute”
Mai jos a fost inserat clipul video cu casa arzând cu putere sub ochii neputincioși ai vecinilor.
Proprietarii, familia Vasile, din satul Haleș, comuna Tisău, au plecat până la magazinul din localitate.
Când s-au întors i-au lovit în plin imaginile disperării.
Casa, aflată aproape de pădure, într-un loc mai izolat și mai mai greu accesibil, a ars cu furie. Pompierii n-au putut ajunge cu autospeciala la fața locului din cauza drumului impracticabil.
„A fost un incendiu cumplit! Casa s-a făcut scrum în timp ce ei erau plecați. N-a mai rămas nimic, doar pământul de sub casă. Focul a pornit de la o sobă. Mama, tata și fiul au rămas, sărmanii, doar cu hainele de pe ei. Îi rog pe buzoienii cu suflet și cu dare de mână să-i ajute!”, ne-a scris o cititoare, care ne-a trimis și imaginile de mai jos.
Citește și articolul: ULTIMA ORĂ! Toma: „După necazul celor de la Tulcea, vom ajuta și noi!”. Iată câte autobuze vor pleca de la Buzău
Familia Vasile, rămasă fără nimic, are trei membri. Tatăl – Viorel (nu are serviciu), mama – Petruța (lucrează în Buzău la Fabrica de Bere) și fiul de 20 de ani – Iulian (lucrează la o pensiune în Merei). Acum, toți trei locuiesc temporar la casa mamei femeii.
„Focul a izbucnit de la o sobă, în timp ce doamna era la serviciu, iar domnul și băiatul erau la magazin. Incendiul s-a extins rapid, când am ajuns eu la fața locului, casa ardea din temelii. Era pe o coastă, oarecum izolată, lângă pădure. A ars complet, n-am mai văzut așa ceva. Pompierii n-au putut ajunge cu autospeciala. O să încercăm să-i ajutăm la primăvară. Și comunitatea de aici din Tisău vrea să-i ajute, fiecare după cum poate. Dacă sunt și alți buzoieni care vor să sprijine cu bani, materiale de construcții și alte lucruri, o pot face la noi la primărie, la Tisău”, ne-a declarat în această seară viceprimarul Vernel Dinu.
Citește și articolul: Iată fotografiile zilei de la Buzău primite de la cititori
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Casa în flăcări eu am distibuit-o D-nei Câmpeanu în Media locala Buzau ! Dv , vad ca a-ti retras filmarea de pe faceboook,a-ti pus-o pe site-ul dv iar eu aseară nu am putut vedea filmarea !! Pe mesengerul meu a-ti cerut mai multe informatii pe care nu am putut sa vi le dau doarece eram la serviciu ! De ce nu a-ti facut o campanie mai ampla ?? Oamenii au nevoie de materiale de constructie ,mâncare , medicamente ,electrocasnice etc !!
Va salut. Eu nu am retras nicio filmare. Articolul si filmarea sunt pe site-ul buzoienii.ro. Mă voi interesa în continuare de acest caz la Primăria Tisău. Vă mulțumesc!
Curioasa treaba cu tatal Viorel era casnic, probabil asistat social la barul din sat, in timp ce nevasta se ducea la munca…
Acum si ei vor casa noua mare si incapatoare in locul unui grajd (ca majoritatea locuintelor de la sate nu se pot numi case) facut de strabunicul. Desigur pe banii altora. Am mai vazut unii la bunica in sat, care la fel, si-au dat foc la casa ca erau manga toti din familie la crasma din sat, si apoi aveau pretentii de case mai frumoase decat alea oamenilor muncitori, cu totul nou, cum au vazut ei la emisiunea aia cretina la TV, unde aduna in mare parte toti raii satului si le dau case si bunuri de lux.
Primarul din sat ce face, ca are buget in primarie pentru asa ceva, pentru a ajuta in caz de necaz cetatenii. Le-a oferit un adapost ceva provizoriu, sau se face ca ploua ca a sifonat bugetul pe altceva?