Incendiu pe stradă lângă poșta din Micro V. Iată ce s-a întâmplat
Incendiul în această dimineață pe strada Al. Marghiloman în dreptul poștei din Micro V.
Cartoanele transportate de o autoutilitară într-un container deschis au luat foc.
Șoferul a oprit autoutilitara aproape de stația de autobuz, iar pompierii au acținat cu mai multe autospeciale pentru stingerea vâlvătăii care risca să ardă cablurile de pe stâlpi.
„Veneam de la Coco Rico și mă îndreptam către Vrancea, la Adjud către combinat. Avem contract cu cei de la Avicola și luăm cartoanele de la ei pentru reciclare. La un moment dat am simțit miros de fum. Am mai mers puțin și am am văzut fum în oglinda retrovizoare. Apoi, îmi făceau oamenii semn disperați cu mâinile. Când m-am dat jos am vîăzut flacără mare în spate. Nu știu de la ce a luat foc, nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. Mașina n-are nimic, a ars doar containerul cu cartoane”, ne-a declarat șoferul, de loc din Urechești, Vrancea.
Acum zona arată ca după război (vezi galeria foto de mai jos). Cartoanele arse și stropite de pompieri sunt întinse pe carosabil, iar traficul se desfășoară alternativ.
Citește și articolul: Ce om de afaceri din Buzău are de câștigat după deschiderea noului Kaufland
Citește și articolul: S-a deschis noul Kaufland. Toma și Neagu s-au retras cinci minute pe un culoar și au discutat preocupați
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Trebuie să avem grijă cu focul ,ca de proprii noștri ochi .