O profesoară de la Șc. nr. 11 reclamă un ABUZ al echipei de ridicări auto. Conducerea Urbis are altă versiune
Site-ul buzoienii.ro informa ieri într-un articol (click AICI) despre ridicarea celei de-a doua mașini din Buzău, în ordine cronologică.
E vorba despre un VW Polo albastru, urcat pe platformă și dus în parcarea Urbis Serv din Parcul Crâng.
Autoturismul îi aparține unei tinere profesoare de limba engleză, venite ca suplinitoare, pentru două luni, de la Rm. Sărat la Școala nr. 11.
Aceasta reclamă un abuz al echipei de ridicări.
Profesoara susține că mașina i-a fost transportată în Crâng, deși venise cu cei 300 de lei înainte ca platforma să fi plecat din dreptul școlii:
„Îmi asum greșeala-indiferent că le-am explicat faptul că nu sunt din Buzău, nu cunosc Buzăul, erau alte 4 mașini parcate acolo, era prima mea zi de muncă la Școala Numărul 11, nu am văzut semnul și era și culmea aroganței să încalc legea în fața poliției – mă știu persoană responsabilă și nu îmi caut probleme. Îmi accept și amenda pentru contravenție în valoare de 290 de lei (în 48 de ore). Mi s-a oferit posibilitatea de către agentul de poliție să plătesc pe loc 300 de lei (deplasarea echipei Urbis și RIDICAREA mașinii) și să îmi lase mașina. A durat 10 minute să fac rost de bani, dar ei în timpul acesta îmi urcaseră mașina pe platformă. Cu toate că nu îmi stă în fire și am cerut bani oamenilor pe care abia îi cunoscusem pentru că nu aveam îndeajuns la mine, nu pot să accept faptul că nu au vrut să-mi dea mașina, deși le-am întins banii: „Am urcat-o deja doamnă, noi plecăm!”. De ce m-ai mai pus să fac rost de bani când tu erai deja pornit și ambiționat să pleci cu mașina mea?”.
Citește și articolul: „Domnule Tereacă, de ce n-aveți curaj să scrieți și despre mașinile parcate pe interzis din fața CJ Buzău ? Ele de ce nu se ridică ?” CLICK AICI
Conducerea Urbis Serv susține că profesoara de engleză nu exprimă în totalitate adevărul:
„Ne pare rău că s-a întâmplat să ridicăm mașina unui cadru didactic, știm că salariile acestora sunt mici. Dar nu e adevărat că dânsa a venit cu banii înainte ca mașina să fi plecat. Erau și polițiștii locali de față, ei n-ar fi permis plecarea platformei dacă doamna ar fi venit cu banii în timp util. Exact în același loc, săptămâna trecută un autoturism a fost dat jos de pe platformă întrucât proprietarul a venit la timp cu cei 300 de lei taxa de ridicare”, ne-a declarat în această dimineață Alin Radu, director adjunct Urbis Serv.
Întrucât mașina a ajuns în parcarea din Crâng, în loc de 300 de lei (taxa de ridicare), profesoara de limba engleză a trebuit să mai achite încă 300 de lei pentru a-și ridica mașina.
200 de lei transportul plus 100 de lei taxa de staționare în parcare pentru o zi.
Conducerea Primăriei Buzău a luat măsura ridicării autoturismelor parcate ilegal în încercarea de a-i disciplina pe șoferii buzoieni care obișnuiesc să parcheze în dreptul trecerilor de pietoni, al stațiilor de autobuz sau în imediata vecinătate a intersecțiilor.
Citește și articolul: Bloc tăiat de la curent. „Mi-am căutat vena pentru injecție cu lanterna”. Vasilescu, Integral: „Am fost cel mai mare prost din Buzău”
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Eu nu zic că nu sunt corecte aceste ridicări de mașini, dar totuși sumele sunt exagerate!
Gaby ridicările nu sunt corecte, sunt selective, exact asta spuneam ieri fără să știu a cui este mașina. Au venit în fața școlii să ridice mașina unei amărâte de profesoară și pe Bălcescu la Consiliu deși e oprirea interzisă spun că nu încurcă traficul și îi lasă să parcheze să facă cât mai puțină mișcare, altfel domnii sau doamnele consiliere obosesc și adorm la ședință. Pe un coleg l-au amendat noaptea că a lăsat taxiul parcat un anumit timp în stația de autobuz. La acea oră nu circulau autobuze. Legea e pentru omul de rând, nu pentru cei cu funcții mari sau cu pile și relații. Abuzul și discriminarea nu vor dispărea niciodată. În schimb omenia a dispărut de mult.
Odata ridicata masina pe platforma s-a dus oferta cu plata pe loc doar pentru deplasare platforma.
Plata pe loc merge doar pana la momentul in care masina nu e ridicata.
Odata ridicata, s-a dus oferta si platesti pentru ridicare.
Asta e, data viitoare stie cum sta treaba, lasa ca a scapat ieftin.
Se va citi „Urbis Serv” (servitorii primariei) in loc de RAR,cu toate ca si astia sunt tot din categoria „corectilor penali” si spagari.
Voi, care in 28 de ani nu ati fost in stare sa construiti o parcare, o scoala un WC public, bagati iarasi mana in buzunarul Buzoianului. Ati fost mai ales in Buzau de 28 de ani la guvernare, ce ati facut, ce ati realizat ?
Anonimule, de ce a scăpat ieftin? Trebuia să-i ia casa, s-o bage în pușcărie? S-o pună la panoul rușinii?
Vreau sa stiu si eu ce lege le permit acestor oameni sa ridice masinile oamenilor . Din cate stiu eu ridicarea e ilegala . Va rog sa puneti articolul pe acest site. Trebuia sa faca parcari nu ridicari incorecte.
Aceasta este doamna mea de engleza care a intarziat la ora noastră 35 de minute, iar in locul orei de engleze am facut matematica. Aproape de sfarsitul orei a venit si s-a prezentat. Ne-a spus ca a fost ridicata masina ei. Eu nu inteleg de ce trebuie sa se ridice masinilie oamenilor asa pur si simplu. Este ciudat sa iti dispara masina. M-am pus in locul ei. Daca nu ma credeti are parul blond.
Ridicarile sunt cat se poate de legale, nu mai vorbiti prostii din ce ati vazut cu ani in urma la TV din alte orase. Ridicarile se fac dupa legile revizuite de CCR, nu dupa alea vechi care nu fusesera analizate de CCR si revizuite.
E cat se poate de normal ca nesimtirea sa fie amendata si masina ridicata daca nu esti capabil sa o parchezi regulamentar. In zona a facut primaria parcare mare anul trecut pe terenul de langa gradinita, dar e departe pentru o diva ca ea, cum sa mearga ea pe jos? Mai bine o parcheaza fix in fata portii, ca daca te uiti in imagini era fix in fata portii de la scoala 11, nici un cm mai departe ca face alergie la mers pe jos diva.
Sa creeze locuri de parcare mai intai. Dupa ce creeaza locurile de parcare,si nu se respecta regulile de circulatie sunt de acord sa se ridice masinile. Acesta este un abuz.
Sa stiti ca nu e obligatoriu sa aveti masini. Daca sunteti in stare sa aveti grija, bine, daca nu, suportati consecintele. In afara e la fel, se ridica. Vreti o tara ca in Europa, respectati regulile.
Cum sa primesti ma pentru o parcare neregulamentara amenda un salariu minim????Daca nu ai blocat circulatia, vreo intersectie ,vreo trecere de pietoni????Domnule primar eu zic sa aveti simtul realitatii daca tot vreti sa strangeti bani la buget faceti amenda 20.000 asa sunteti sigur ca o sa confiscati masina.
Ati inebunit ma toti conducatorii sunteti rupti de ceea ce traieste romanul de rand.
Amenzile, sanctiunile in general, cele pentru omul de rand, le aliniem celor de afara. Ca si preturile. Conditiile de trai si de munca raman insa ca la noi, cum o fi.
Ori să se revizioneze ,accept ,ori să nu se revizioneze ,accept ,decât pe ici pe colo ,și anume prin punctele esențiale .
Au fost destule argumente pro și contra la declarația mea anterioară. Să nu mai vorbim de alte injurii ce mi s-au adus că le-am întors spatele. Aș vrea să vă asigurați că aveți mâna curată înainte de a mă arăta cu degetul. Cred că nu m-ați înțeles, prin urmare răspund unor comentarii. M-am exprimat destul de clar când am spus că am staționat neregulamentar și mi-am meritat amenda pentru contravenție. M-am exprimat destul de clar când am spus că nu cunosc Buzău, darămite școala, intrările ei și unde pot parca fără să încalc vreo lege. Nu știu în ce măsură sunteți să-mi ”evaluați” mie nesimțirea. Nu fac alergie la mersul pe jos, chiar îmi place. Nu sunt o divă, sunt o femeie simplă care ține la intimitatea ei iar toată mediatizarea asta m-a obosit și mi-a lăsat un gust amar. În ceea ce privește răspunsul Conducerii URBIS, am o dilemă: ce reprezintă pentru dumneavoastră ”în timp util” ? În timp ce îmi ”ambalau” mașina mi s-a spus să plătesc 300 de lei pe loc să o recuperez. Inițial le-am spus că nu am bani îndeajuns. Mi s-a sugerat să caut bani la cadrele didactice din școală. M-am tot plimbat de colo-colo, a durat 10-15 minute maxim până m-am întors cu banii, timp în care mi-au ridicat mașina pe platformă. Ba chiar s-a permis plecarea platformei cu mașina mea pe ea. Eram cu banii în mână iar reprezentanții Poliției Locale și angajații de la URBIS au rezolvat hârtiile, m-au refuzat și au plecat. Am și acum dialogurile în minte iar martori la întâmplare sunt destui care pot susține că nu mint. În orice caz vreau să dau uitării tot, oricum mă lupt cu morile de vânt! Costurile greșelii mele: 500 lei ridicarea mașinii din parcul Crâng, 290 de lei amenda. Am scăpat ieftin, asta ca să fiu ironică! Aș fi preferat să nu mi se facă o așa primă impresie în fața șefilor, colegilor și elevilor mei, dar asta e! Mă înclin-sunt un om mic în fața măreției oficialilor din Buzău! Mă bucur că am contribuit câtuși de puțin la mărirea bugetului local! Să fie primit!
Doamnă, nu vă cunosc personal, dar, dincolo de tot acest necaz prin care ați trecut, țin să vă felicit. Cel puțin mie, mi-ați demonstrat că sunteți profesoară cu adevărat. Să scrieți atâtea rânduri, fără nicio greșeală și atât de concis și de limpede e o performanță – din păcate – în ziua de azi. Mulți miniștri ai educației n-ar fi în stare. Școala nr. 11 a crescut în ochii mei dacă o profesoară ca dvs. este aici doar suplinitoare. Ferice și de copiii care au șansa unui asemenea dascăl.
Am o greșeală, domnule Tereacă: am mâncat un articol hotărât. Acum am văzut! ”nu cunosc Buzău” -Buzăul! 🙂 Oricum îmi fug ochii pe tastatură de somn! Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase!
Eu sunt curios pe ce criterii a venit profesoara de la Rm Sarat la Buzau la o scoala considerata de fite, cand exista atatea profesoare in Buzau, si inca foarte multe care si-ar dori sa fie dar nu incap de cei cu pile si relatii.
Ceva miroase…
Am parcat neregulamentar la Viena, am mers dupa GPS, in fine, am plecat de la masina pentru 5-6 minute, cand m-am intors politia era deja prezenta, m-am apropiat, am incercat sa intru in vorba cu respectivul politist, precizez, extrem de sobru la fata si cu un scaner in mana ceva gen UPS si mi -am zis: am dat de dracu, mi-am cerut scuze, s-a uitat la numar, iar mi-am cerut scuze si cand incepeam sa ii explic, imi spune ce am incalcat si cat risc sa fiu amendat 86 euro + ridicare autoturism, dar surpiza scoate din mapa o foaie cu indicatii clare unde sunt parcarile municipalitati si imi explica exact ce trebuie sa fac, sincer am crezut ca visez, doamne in Romania in 20 de ani de condus eu nu am intalnit asa ceva, cat calm, profesionalism, buna dispozitie, era impecabil, inclusiv uniforma, concluzie: am interbat un prieten austriac din Viena si mi-a spus ca municipalitatea face orice sa nu sperie turistii sa nu ii panicheze si mai ales sa nu ii indeparteze , mai precis autoritatile de acolo stiu sa aplicea legea, cand trebuie, dar sa o aplice in favoarea cetateanului din Viena si a turistului, care isi lasa banii de placere acolo, simtindu-se bine, la noi este invers, daca doamna respectiva si-a cerut scuze si vad ca avea si un motiv bine intemeiat prima zi intr-un oras nou, politistul putea sa fie un gentelmen, ce il costa !!!???
Concluzie: gradul de civilizatie face diferenta !!!
Mai sunt vreo 2 virgule lipsa. Dar nu asta e baiul…. Un text corect scris, exprimare a propriilor idei, nu ar trebui sa fie nici o mirare si nici o exceptie, indiferent ca suntem profesori sau alta categorie socio-profesionala. Este limba noastra si trebuie sa o cunoastem si sa o respectam.
Asta cu iertatul nu merge in societatea noastra unde nesimtirea e regula nu exceptie… daca il ierti azi vrea si maine si poimaine… si tot asa.
La echipa de azi se jura ca nu stie si nu mai face, la echia de maine la fel, la echipa de poimaine la fel… si tot asa.
Unde ajungi in ritmul asta?
Nu mai aplici nici o sanctiune si nu mai civilizezi pe nimeni cu astfel de atitudine.
Cand o sa ajunga Romania sau Buzau la gradul de civilizatie din Vest atunci o sa isi poata permite sa ierte cate un turist ametit, sau unul care pretinde ca e turist (ca e plin Buzau de masini inmatriculate in alte judete sau tari).