Iată mesajele trimise către buzoieni din Japonia de C-tin Toma. Primarul a postat şi poze

Astăzi, primarul C-tin Toma a postat un al doilea mesaj din Japonia pentru buzoieni. Iată conţinutul acestuia: 


Vă salut, dragi buzoieni!
Revin cu câteva imagini și impresii în urma vizitei la Yokohama, al doilea oraş ca mărime al Japoniei – cu o populaţie de 3,7 milioane de locuitori. Oraşul este situat la Sud de Tokyo, în prefectura Kanagawa şi este cel mai important oraş – port al Japoniei.

Yokohama sărbătoreşte, în acest an, patru decenii de înfrăţire cu Municipiul Constanţa.

Împreună, delegația AMR și oficialități locale, am vizitat facilităţile portuare şi Terminalul Internaţional Osanbashi, complex ultramodern (ce cuprinde inclusiv o sală de spectacole) destinat navelor de pasageri.

Intâlnirea cu primarul oraşului Yokohama, doamna Fumiko Hayashi, a avut loc la sediul administraţiei locale.
Tot astăzi, am vizitat Târgul Naţional de Horticultură Urbană în care au fost prezentate soluţii ingenioase de amenajare a parcurilor şi a zonelor verzi din aglomerările urbane, soluții peisagistice ce se pot implementa și la nivelul municipiului Buzău. Imaginile vorbesc de la sine.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ieri, primarul Toma a trimis un prim mesaj către buzoieni.

Vă salut, dragi buzoieni!
În locul obișnuitului raport săptămânal vă transmit câteva imagini și impresii despre rezultatele primelor întruniri în cadrul vizitei oficiale în cadrul delegației AMR în Japonia, Coreea de Sud și China. Programul delegatiei AMR, in prima zi a misiunii oficiale in Japonia, a debutat cu o vizita de informare la Centrul de reciclare Minato.

Vizita delegatiei AMR vine intr-un moment prielnic si necesar pentru a accentua interesul administratiilor urbane din tara noastra in ceea ce priveste experienta si realizarile municipalitatilor japoneze in domenii de interes maxim pentru administratia publica din Romania: transport urban, planificare urbana, procesarea deseurilor urbane, smart parking, green cities, etc.

Prezența noastră aici poate deschide canale importante de comunicare si cooperare cu municipalitati din Japonia pe subiectele de interes major pentru municipalitatile din Romania, inclusiv oportunitatile de investitii si cooperare economica.

Ulterior am participat la intalnirea cu primarul Districtului Minato, domnul Masaaki Takei, in prezenta ambasadorului Romaniei la Tokyo si a directorului general al departamentului de industrie si dezvoltare a comunitatii Minato. In acest cadru directorii departamentelor de planificare urbana, transport si trafic, precum si planificare financiara, taxe si impozite au sustinut prezentari. Teme abordate: planificare urbana in urmatorii 20 de ani, dezvoltarea si extinderea retelei de transport in comun, planificare demografica, masterplanul de internationalizare a districtului Minato si Jocurile Olimpice din 2020.
Misiunea oficiala a delegatiei Asociatiei Municipiilor din Romania in Japonia a continuat cu o serie de intalniri si vizite in Musashino. Oras satelit al Metropolei Tokyo, situat la 120 de kilometri de capitala nipona, Musashino este infratit, de 25 de ani, cu Municipiul Brasov, iar la Jocurile Olimpice din 2020, va fi gazda delegatiei olimpice a Romaniei.
Prima oprire a delegatiei romane, intampinata de oficialii orasului, a fost la Festivalul Sakura (Festivalul Infloririi Ciresilor) unde a fost vizitat standul Romaniei, dedicat prieteniei dintre Musashino si Brasov. Au urmat vizite la complexul sportiv al orasului, format din stadion, piscina si sala polivalenta, dar si la incineratorul ecologic, de deseuri urbane, ultraperformant, inaugurat recent.
Oficialii romani au fost invitati si la un tur la Centrul de gestionare a situatiilor de criza. Aici, personalul specializat monitorizeaza, cu ajutorul tehnicii de ultima generatie, zonele nodale ale orasului, astfel incat, in situatii de crize sau dezastre naturale, sa se poata interveni prompt.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.