Misiune a pompierilor la Palatul Comunal
Un cetățean a sesizat astăzi că o tablă ce formează acoperișul Palatului Comunal se bălăbănea sub bătaia vântului.
„Văd că e destul de lungă. Dacă se desprinde de acolo și cade pe cineva cu viteză poate fi pericol”, a reclamat acesta către conducerea primăriei.
„Da, ne-a sesizat un domn acest fapt. L-am rugat pe administratorul Palatului Comunal să meargă să vadă ce este. Într-adevăr o tablă destul de lungă, de aproape un metru lungime, stătea să cadă. Vă dați seama că luată de vânt era foarte periculoasă, îi putea tăia cuiva gâtul. Am chemat de urgență pompierii”, ne-a declarat viceprimarul Ionuț Apostu.
Echipajul ISU s-a deplasat la fața locului cu o autospecială recent achiziționată prevăzută cu o scară lungă.
Un pompier, care s-a folosit de o cange, a reușit să îndepărteze acea tablă periculoasă de pe cornișa palatului Comunal.
Au fost verificate cu acea cange și celelalte table similare (cu rol în prinderea elementelor decorative de pe acoperiș), dar acestea erau bine prinse.
Citește și articolul: „Cum vine asta ? E cod portocaliu, dar nu văd niciun fulg!”. Iată când va ajunge totuși ninsoarea la Buzău
Din cauza vântului puternic este posibil ca în aceste ore diferite obiecte ancorate superfficial să se desprindă și să devină adevărate proiectile.
De aceea, buzoienii sunt rugați ca în aceste zile să evite pe cât posibil a ieși afară din locuințe.
UPDATE: O misiune similară a fost efectuată în urmă cu câteva minute de pompierii buzoieni și la acoperișul unui bloc din Micro XIV (lângă grădiniță).
Un locatar a reclamat că o tablă de la acoperiș stă să se desprindă și poate fi periculoasă în cădere.
Citește și articolul: „Un buzoian a murit în Canada. Pentru că transportul sicriului costa o avere, s-a recurs la incinerare. Când urna a ajuns la Buzău, familia a fost refuzată”
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Când vrea Dumnezeu sireacul …