Oaspeți de peste Prut. 100 de primari din Basarabia. Buzăul a semnat declarația de unire
Peste o o sută de primari și consilieri locali din Republica Moldova sunt de aseară oaspeții orașului Buzău.
E vorba de primarii din Basarabia care militează pentru unirea grabnică cu România – reuniți în Liga Aleșilor Locali Unioniști.
Ei au sosit aseară cu două autocare și au fost cazați la Hotelul Pietroasa.
Astăzi, de la 10.30, oaspeții de peste Prut au fost invitații primarului C-tin Toma la Palatul Comunal într-o ședință festivă.
Pe lângă discursurile emoționate și promisiunile reciproce de întărire a a colaborării în vederea împlinirii dezideratului unirii, evenimentul de azi a cuprins și două lansări de carte.
E vorba de volumele Alexandru Marghiloman, Lordul Valah (scrise de Nicolae Peneș) și de Poduri de Prut (autor av. Mihai Sălcuțan).
După întâlnirea de la primărie, oaspeții au vizitat Muzeul Județean din Buzău, iar apoi, de la ora 17.00, vor asista la spectacolul de muzică populară de la Sala Sporturilor.
Joi, consilierii locali ai municipiului Buzău au semnat o declarație simbolică de unire a Municipiului Buzău cu Republica Moldova.
Pe 27 martie se împlinesc 100 de ani din momentul în care România, al cărei prim-ministru era buzoianul Alexandru Marghiloman, s-a unit cu Basarabia.
Mai jos a fost inserată o galerie cu fotografii de la evenimentul de joi (semnarea declarației de unire) și de la cel de azi (vizita oaspeților din Basarabia).
Citește și articolul: Ciolacu va da kilometrajul peste cap. „Voi merge acasă la toți”
Citește și articolul: Premieră. A apărut de azi în Buzău. Colaborare între primarul Toma și pictorița Lafargue
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
E bună și unirea asta simbolică a buzoienilor cu Republica Moldova ,deși cred că românii și moldovenii își doresc să fie uniți și în acte .La fel ca la cununiile civile .Părintele nu te cunună ,dacă nu treci pe la ofițerul stării civile .Oricum moldovenii noștri de peste Prut ,sunt ca și frații noștri de sânge .Îi iubim foarte mult .