A dormit azi-noapte în parcul Crâng. „Am vândut și apartamentul și garsoniera”. Zice că muncește și nu fură
Noaptea trecută a fost destul de răcoare, iar petrecerea ei în aer liber n-a fost deloc plăcută.
Domnul din imagine nu mai are demult o casă, astfel că nopțile trăite fără un acoperiș deasupra sunt o obișnuință.
„Nu mi-a fost frig. Am plapuma asta. Am făcut și focul. Nu mai am casă demult. Să fie peste 10 ani ani. Am vândut mai întâi apartamentul și am luat o garsonieră. Apoi am vândut și garsoniera. De atunci sunt pe drumuri. Stau demult aici în Crâng, mă mut dintr-un loc în altul, mă știe poliția. Când e ger mă duc la adăpostul ăla al primăriei. Când plouă mă duc aci, la Crâng, pe gang. Dar să știți că nu fur, nu dau în cap la nimeni. M-am aciuat aci la lumănări, la bisericuța asta din Crâng. O zi aici, o zi la biserica din „23 august”, la Sf. Filofteia, la preotul Sava. Nu mă plâng de mâncare. Uitați sacoșa asta e plină cu carne, fac focul colo și o prăjesc. Mai câștig și eu un ban, de la lumânări, mai de la câte un mort. Îmi dă și lumea de pomană, nu mor de foame”.
„Omul Crîngului” se numește Vasile Dinu. Spune că lumea îl știe de Vali. Acum și-a făcut culcuș aproape de clubul lui Viorel Ion, dincolo de gard.
„Părinții mi-au murit, soția a divorțat de mine. Ea stă lângă Poliție pe Chiristigii. Am o fată, s-a mutat în Grecia. N-am mai văzut-o de 5 ani, cred. Ultima oară când a venit m-au chemat și pe mine s-o văd. Acum, singura rudă care a rămas cu mine e cățelul ăsta. El nu mă părăsește niciodată”.
Sunt oameni pentru care nici o țară nu găsește soluții. De cele mai multe ori de vină este alcoolul care îi scoate treptat din procesul muncii, din zona asigurării licite a surselor de trai și din familia sătulă să mai tolereze, să hrănească, să întrețină niște bezmetici. Ăsta măcar recunoaște că nu sunt alții de vină că și-a vândut el apartamentul și garsoniera și nu e statul de vină că el a devenit un „homeless”. Nu spune de ce l-a lăsat nevasta și nici ce a făcut cu banii de pe locuințele vândute. Evident i-a băut. Acum cei miloși îi mai dau de mâncare și eventual un bănuț tot pentru alcool, iar noi, ceilalți „nesimțitori” plătim lumina, căldura, salariile și toate cheltuielile de funcționare a adăpostului pentru „necăjiți”.
Ba fura, fura de la stat.
Si-a vadut casa data de stat si acum cere alta casa de la stat.
Astfel de indivizi nu ar trebui promovati. Numai pomeni de la stat vor.
Fiind un … ” crângaș ” de-al nostru, personajul în cauză este extrem de … pitoresc ! Pare rupt din romanele marilor clasici sau din ” Vagonul de clasa a treia ” al lui Honore Daumier … Este clar că e o victimă a eternului flagel masculin : alcoolul – care a devenit o plagă ce cuprinde zi de zi tot mai mulți bărbați ( și nu numai !) , cheltuielile statului cu ” tratarea ” lor crescînd exponențial ! Revenind la … omul nostru, l-am studiat atent ca să … despart grîul de neghină și pot confirma că – spre deosebire de foarte mulți alții din aceeași tagmă – își vede de treaba lui, nu este anti-social și probabil că nu numai mila ci și flerul preoților de pe Oltului își spune cuvîntul… Sincer vorbind, nu mi-ar plăcea să-l văd … tuns și fără barbă ! Păcat, e încă o nouă victimă …
Si cățelușul care-l însoțește în permanență pare bine … intenționat și educat ! Ar fi interesant de știut ce le … ” mînă-n luptă ” pe aceste animăluțe de-și atrag compania acestor – din păcate – rebuturi umane … Vorba ceea : ” Din bucata mea de pâine … ” …