Banii au fost puși într-o doză de bere. Iată foto de la fața locului

Doi tineri de 22 respectiv 30 de ani din comuna Merei au furat în noaptea de marți spre miercuri peste 70 de milioane de lei vechi.

Tâlharii au pătruns în locuința unui bătrân de 82 de ani din satul Ogrăzile, de unde au furat prin violență banii de înmormântare ai unchiașului.

Faptul a fost reclamat la poliție, iar, spre lauda lor, polițișii din Merei au reușit să rezolve cazul în timp record.

Au fost prinși hoții și, prin mijloace specifice, s-a dat și de urma banilor.

Prădătorii i-au îndesat într-o doză de bere, pe care au îngropat-o în grădină, cu gândul de a se folosi de bani după ce vor fi scăpat de ancheta poliției.

Din fericire, polițiștii le-au venit de hac , i-au încătușat, iar azi judecătorul va decide dacă e cazul ca hoții să stea 30 de zile la arest.

Banii i-au fost înapoiați integral bătrânului, care ar face bine să nu-și mai țină economiile la saltea, ci să le depoziteze la o bancă.

Citește și articolul: „Am plecat. Nu mai puteam. Am predat telefonul mobil și tot”. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Banii au fost puși într-o doză de bere. Iată foto de la fața locului

  • Bătrânul a fost norocos .Să mulțumească organelor de poliție .Dealtfel știu că s-au întâmplat multe infracțiuni de acest gen și e bine ca din când în când să mai atragem atenția celor vulnerabili .În ultima vreme ,astfel de tâlhari sunt de întâlnit unde te aștepți mai puțin ,între timp perfecționându-și metodele de a acționa ,surprinzându-i uneori chiar pe polițiști .

    Răspunde
  • Cîndva, au fost ” floarea cea vestită ” a satelor românești – acum, au ajuns ca niște fantome ale trecutului, niște epave ce abia mai respiră și caută cu privirea pe cineva apropiat… Dar care nu vine … Bătrânii și bunicii noștri – făuritori de țară și de autentice tradiții – au devenit carne de tun pentru tinerii dezorientați de vremurile pe care le trăim și nimeni nu se gândește la depopularea satului românesc , la pierderea prin vânzarea către străini a fertilului pâmânt ( subiect generos pentru Rebreanu și al său ” Ion ” ) … Bieții oameni au strâns numai ei știu cum, un pumn de bănuți – din mizera pensie cu care țăranul a fost ” onorat ” de toate regimurile politice – pentru a-și asigura o … trecere decentă pe cealaltă lume … Si vin aceste rebuturi umane care știu să jefuiască un om neputincios și singur dar nu știu să pună mâna pe-o lopată să sape un șanț sau la rădăcina vreunei plante… Pentru a-și salva propria piele, politicienii au pregătit un pachet de legi conform cărora ești pedepsit cu … brățară, ori p-acasă, ori în week-end și atunci cum să nu-ți vină în minte celebrul îndemn : ” Tâlhari din toate țările, uniți-vă ” ! …

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.