Iată ce spune specialistul Urbis despre cireșii afectați din centrul Buzăului
Mai mulți cititori ne-au sesizat în ultimele zile asupra faptului că unora dintre copăceii plantați la începutul anului în centrul orașului li s-au uscat frunzulițele.
Mai exact e vorba de patru cireși de pe Aleea Trandafirilor. Trei de pe o partea cu casele de schimb valutar și unul de pe partea cu farmacia.
Astăzi, reporterul buzoienii.ro a mers la fața locului. Pare că acești patru cireși au fost afectați recent de o boală, întrucât ei s-au prins și au dezvoltat în lunile aprilie și mai frunzulițe și muguri.
„Da, evoluția a fost pozitivă pentru toți cei 95 de copăcei plantați. Am sesizat și eu de câteva zile că acești patru cireși au probleme. Probabil sunt afectați de o boală cripto-gamică. Noi i-am întreținut corespunzător ca și pe ceilalți 91 care s-au dezvoltat sănătos. Îi vom urmări în următoarele zile și săptămâni. Dacă lemnul e verde, înseamnă că își vor reveni. Dacă lemnul se va usca, va trebui să cerem firmei care ni i-a adus să ne livreze gratuit alții”, ne-a declarat Nicu Tănase, șef Spații Verzi Urbis Serv.
Cu excepția acestor patru cireși de pe Aleea Trandafirilor, restul copacilor plantați în luna februarie s-au dezvoltat bine.
E vorba de platani în zona Tribunalului, arțari în fața Pieței Dacia (str. T. Vladimirescu) și salcâmi pe str. Independenței (VEZI FOTO MAI JOS).
Aceștia au fost aduși pe spânceană, pe motiv că au coroană sferică, de mai mare valoare urbanistică decât speciile care au fost înlocuite.
Citește și articolul: Dorel de la Aldeni, vacanță la Roland Garros, portar acuzat, caricaturist vizionar, geamantan spânzurat etc. CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
De gustibus non disputandum ! Si eu fac parte din cei cărora le place coroana sferică a copăceilor din Centru ( deși m-am despărțit cu greu de imaginea vechilor arbori …) și am observat că în imensa majoritate aceștia s-au ” prins ” ! E bine că opinia publică este atentă la modul cum se … operează cu vegetația din municipiu și e bine că edilii revin ( în unele cazuri ) la sugestiile cititorilor privind anumite flori ce și-au dovedit viabilitatea și frumusețea pe parcursul anilor …
Cireșii lui Toma…cred ca au fost răpuși de boșcodită infecțioasă!))) Fructele vor fi otrăvitoare și în mandatul urmator!)))
Cinci pomi sunt uscati 🙁