Veste bună. Iată de când se va sfârși chinul mașinilor și al șoferilor. UPDATE Strada se închide de marți
E de netăgăduit că Pompiliu Ștefu e cea mai proastă stradă din oraș.
De la intersecția cu Colonel Buzoian spre Colegiul Agricol și apoi înspre piață, strada e plină de gropi mici, medii, mari și foarte mari.
Pe jumătate din stradă nici nu mai e asfalt, ci doar balast, după ce Comp. de Apă a schimbat țevile.
Viceprimarul Ionuț Apostu a dat vestea bună riveranilor , dar și șoferilor celor care tranzitează strada.
„Vom începe de săptămâna viitoare asfaltarea și pe această stradă. A avut o lucrare aici Compania de Apă, de asta strada e acum ca după bombardament. Am făcut o înțelegere cu ei, jumătate o asfaltează Compania de Apă, jumătate Primăria. Acum i-a venit și ei rândul”.
În acest moment Urbis Serv mai lucrează pe Aleea Sporturilor și în cartierul Dorobanți (zona de case).
În perioada următoare vor urma Horticolei, Veteranilor, Crinului (între Democrației și Transilvaniei), Constituției, Oltului, Răscoalei etc.
Dacă Urbis Serv va ajunge la ritmul excelent din toamna trecută, atunci din noiembrie 2018 deja Buzău va echilibra balanța dintre străzile bune și cele proaste.
UPDATE: Tronsonul dintre străzile Colonel Buzoianu și Crizantemelor se va închide circulației începând de marți dimineață.
inchidere artere din 12 iunie
Citește și articolul: V. Vodă – Sărulești – Bisoca. Cel mai găurit drum din Buzău. Iată noutatea (vezi document)! CLICK AICI
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Unde in Dorobanti lucreaza, in care zona de case?
Ca dincolo de Aleea Sporturilor nu lucreaza nimeni, si acolo lucreaza lent, le-a luat peste o saptamana sa asfalteze doar pe un sens sub 200 de metri.
In ritmul asta vine sezonul ploios si nu mai ajung in capat.
Auras tereaca du te sa vezi cu ochii tai. Care ritm excelent?
Vineri nu au turnat nici o roabă de asfalt
Sâmbătă nu a lucrat nimeni
Zilnic de la prânz se sta in lopata, la umbră
Va vedea toma 100 de strazi anul asta de la puturosii ăstia cand o face plopul mere cu