Proprietara a recunoscut greșeala făcută atât pompierilor cât și vecinilor. Cetățenii trebuie să ia aminte!


S-a aflat cauza incendiului care a mistuit marți apartamentul de la ultimul etaj al unui bloc din cartierul buzoian Micro XIV.

Proprietara a recunoscut atât în fața vecinilor, cât și a pompierilor, greșeala făcută.

Dimineața, atunci când a plecat de acasă, la fiica sa – pentru a ajuta la îngrijirea unui bebeluș abia născut – a lăsat în dormitor o candelă aprinsă.

Soțul, de asemenea pensionar, nu era acasă, se afla la București.

Nu se știe cum, dar de la acea lumânare, puțin după ora 16.00 s-a aprins incendiul.

„Eu și soția am simțit miros de fum. Dar n-am băgat în seamă atunci. Am zis că o fi făcut cineva grătar pe-afară. Peste vreun sfert de oră, mi-a spus soția că se aud zgomote ciudate pe tavan în dormitor. Într-adevăr, părea că din când în când se prăbușește ceva pe parchet la vecinul de sus. Când am scos capul pe geam am văzut fumul alb cum ieșea din casă. M-am dus sus la vecinii de la patru. Am ciocănit, n-a răspuns nimeni. Apoi au venit pompierii și au evacuat tot blocul”, a povestit vecinul de dedesubt, de la etajul 3.

Când pompierii au spart ușa, focul a răbufnit și pe casa scării.

Dormitorul, holul și suprageria au ars complet. Din cauza căldurii, un perete s-a dărâmat.

Sunată de vecini, proprietara a avut un șoc atunci când a văzut incendiul și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Soțul, C-tin Roșianu, pensionar militar și cardiac, a aflat a doua zi.

Rudele n-au avut curaj să-i spună în acea seară. Pentru a-l proteja i s-a spus, cu mare tact a doua zi.

Acum, proprietarii și ajutoarele lor au început să scoată toate resturile arse din apartament.

La geamuri s-au pus niște nailoane și urmează a se face curățenie, dar misiunea de a scoate mirosul de fum e una complicată.

„Este foarte trist ce s.a intamplat…este vorba despre parintii mei..multumesc in.primul rand bunului Dumnezeu ca sunt teferi si ca nu au fost victime…decat pagube materiale…acolo era toata agoniseala lor de.o viata… :(((” – Cristina, fiica proprietarilor

După acest incident, care nu e deloc singular, cetățenii trebuie să ia aminte și să nu lase aprinse lumânări ori candele atunci când părăsesc domiciliul.

De asemenea, după astfel de necazuri, proprietarii ar trebui să se gândească mai bine dacă să dea sau nu în jur de 300 de lei pe an pentru asigurarea apartamentului.


Citește și articolul: Sărăcie și prostie. Ultima țară din UE în care se întâmplă așa ceva. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „Proprietara a recunoscut greșeala făcută atât pompierilor cât și vecinilor. Cetățenii trebuie să ia aminte!

  • Asa e cu batranii astia, daca au primit apartamentele gratis pe vremuri… au uitat ca s-au dus vremurile alea in care primeai apartamente cadou de la stat, acum trebuie sa te imprumuti pe 30 de ani si sa platesti rate sa iei un apartament.
    Probabil mizeaza si pe faptul ca „trebuie” sa le dea statul altul gratis, ca doar nu ii lasa sa doarma pe la rude, si deaceea nu au grija de cadourile primite… mai adaugi la asta si faptul ca au fost bugetari, iar ganditul si munca n-au fost niciodata punctul lor forte si iese combinatia letala.
    Au avut noroc vecinii ca nu le-au distrus acesti idioti si lor casele.

    Răspunde
  • Neglijența costă .Bine că nu a fost mai rău .

    Răspunde
  • E tare greu să umbli la mentalitățile unor oameni care au trăit alte vremuri , adevărat , au fost obișnuiți cu multe beneficii … comuniste , au mai pierdut și din neuroni , dar, atenție, toți vom ajunge bătrâni ! Mulți din cei aduși la … bloc au preluat cu ei și vechile obiceiuri , nu pot accepta să nu țină mortul în casă , să-l ducă la groapă cu alai și fanfara CFR-ului , să țină doliul pe ușa de la intrare etc… dar preoții ar trebui să le explice enoriașilor că de la o biată candelă se poate ajunge rapid la drame, cu victime nevinovate și intervenții grele în condiții de viață la comun… După unii , adevărații credincioși sunt cei ce fac fapte bune IN TIMPUL VIETII , care gândesc pozitiv despre semenii lor, care n-au invidie în suflet , care ajută un bolnav sau unul aflat în nevoie ! Pomenirea celor dragi și dispăruți se poate face rin mai multe feluri – nu neapărat în văzul lumii – fiindcă ține de educația și suferința fiecăruia – iar lumina unei căndeluțe poate iradia nu numai de pe o noptieră uitată ci și … DE SUS !…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.