Iată de ce s-a ratat modernizarea lui


Municipalitatea, dar și o parte însemnată a locatarilor, și-au dorit modernizarea celui mai mare bloc din municipiul Buzău.

Este vorba de blocul 11 B (Olimpic) din Bariera Ploiești. Are 13 etaje cu apartamente la care se adaugă parterul plus un etaj de spații comerciale generoase.

S-a demarat procedura de reabilitare a blocului cu fonduri europene, numai că inițiatorii s-au blocat când a venit vorba de costuri.

„Problema a apărut în momentul în care s-a aflat că pentru blocurile mai înalte de P + 11, condițiile sunt mai riguroase. În primul rând toată tâmplăria trebuie să fie din aluminiu. Dacă la celelalte blocuri din oraș se acceptă și tâmplărie din PVC, iar cei care și-au montat-o rămân cu ea, aici nu. Normele privitoare la protecția împotriva incendiilor sunt mai severe. De asemenea, la blocurile P+11 nu se acceptă polistiren, ci vată minerală. În aceste condiții, unii dintre locatari au renunțat, deși partea lor era de 25%, plătibilă în rate pe durata a cinci ani”, a anunțat Luminița Colțeanu, șefa departamentului Fonduri Europene din Primăria Buzău.

Dacă blocul cel mai mare din Buzău a fost ratat, în schimb se pregătesc să intre în lucru altele, din două contracte diferite.

Contract 1

  • bloc 12 E Unirii – 6 nivele (blocul cu Casa de Vinuri Pietroasa)

  • blocurile C2 + C5 Micro III – 4 nivele

Contract 2

  • bloc 4b D. Filipescu (nefamiliști)

  • bloc Gerom 2

De asemenea s-au depus cerei de finanțare pentru alte două contracte:

Contract 3

  • bloc 19 A,B,F, G Unirii Nord – 7 nivele – zona Clubul Polițiștilor

  • bloc Integral (nefamiliști)

Contract 4

  • blocuri 3A, 3B Hasdeu (vizavi de sediul ISU)


Citește și: În doi ani toate trebuie să fie schimbate. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.